Articole interesante, despre tot si despre toate

Nu , au fost inchise de tot !

Inca o lovitura data in Codul fiscal: amortizarea la autovehiculele restrictionate fiscal (benzina,reparatii,alte cheluieli) va fi deductibila doar in limita a 1500 lei .
Atentie ,celor cu PFA ,la depunerea declaratiei 392B.

Unde putem citi un articol pe larg? Din pacate nu ne uitam la tv si pierdem stirile de acest gen, dar si pe cele total inutile, spre bucuria noastra.
1500lei pentru ce perioada de timp?

Pe termen nelimitat ,cat sunt astia la putere (de unde sa luam altii ,poate din import)se aplica incepand cu 01.02.2013 .
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

19. La articolul 24, dupa alineatul (11) se introduc doua noi alineate, alineatele (111) si (112), cu urmatorul cuprins: „(111) Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (1) pct. 33 si 34, pentru mijloacele de transport persoane care au cel mult 9 scaune de pasageri, incluzand si scaunul soferului, din categoria M1, astfel cum sunt definite in Reglementarile privind omologarea de tip si eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 211/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, cheltuielile cu amortizarea sunt deductibile, pentru fiecare, in limita a 1.500 lei/luna. Pentru aceste mijloace de transport nu se aplica prevederile alin. (11) lit. f). (112) Alin. (111) se aplica inclusiv pentru mijloacele de transport persoane care au cel mult 9 scaune de pasageri, incluzand si scaunul soferului, achizitionate/produse anterior datei de 1 februarie 2013, pentru cheltuielile cu amortizarea stabilite in baza valorii fiscale ramase neamortizate la aceasta data.”
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Tot aici sunt o serie de modificari :una importanta rau in ceea ce priveste diurna de deplasare ,cheltuieli cazare ,transport .Adica pentru partea care depaseste 2.5% se platesc contributii sociale


25. La articolul 55 alineatul (2), literele i) si j1) se modifica si vor avea urmatorul cuprins: „i) indemnizatia primita de angajati pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul serviciului, precum si orice alte sume de aceeasi natura, pentru partea care depaseste 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotarare a Guvernului pentru personalul din institutiile publice;.................................................................................................. j1) sume reprezentand salarii, diferente de salarii, dobanzi acordate in legatura cu acestea, precum si actualizarea lor cu indicele de inflatie, stabilite in baza unor hotarari judecatoresti ramase definitive si irevocabile;”.

26. La articolul 55 alineatul (4), literele g) si m) se modifica si vor avea urmatorul cuprins: „g) sumele primite de angajati in conditiile prevazute de lege sau de contractul de munca aplicabil, pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul serviciului, ca indemnizatii si orice alte sume de aceeasi natura, in limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotarare a Guvernului pentru personalul din institutiile publice, precum si cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport si cazare


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Este un articol foarte interesant. Documentat si merita facut cunoscut la cat mai multa lume!
Citez "Curios ca putem introduce camere de luat vederi in organism, am reusit sa facem chiar si nanoroboti de marimi extrem de mici, dar aproape toti medicii, se fac ca nu stiu cum functioneaza organismul nostru."

Pun aici reteta ca sa nu se piarda..cum subliniaza autorul articolului. Dar va rog, faceti-va timp si cititi toate explicatiile! E o lectie pentru sanatatea noastra!
Cum sa eliminati fara durere, pietrele din fiere sau ficat
Timp de 6 zile, se bea suc de mere, cate 1 litru pe zi. (Se bea inainte de mese sau la 2 ore dupa mese). In aceasta saptamana sa se evite mancaruri sau bauturi reci. Pentru a se dilata canalele biliare trebuie sa se consume in special mancare si bauturi caldute sau la temperatura camerei. Sa nu se consume nimic prajit si sa se evite, pe cat posibil, produsele de origine animala (Sa se tina post). Sa se evite pe cat posibil, orice medicamente in ziua a 6-a. Daca sunteti racit sau apare o afectiune acuta trecatoare, amanati cura.
ZIUA a-6-a: Se mananca de post (Sa se evite orice fel de alimente de origine animala – carne, lapte, branza, unt si orice e prajit – sau va puteti simti rau in timpul eliminarii pietrelor).
Dupa ORA 14:00 nu se mai mananca nimic. Doar se mai poate bea apa, in restul zilei.
ORA 18:00 – Se bea 200 mililitri apa (aproximativ un pahar) in care s-a amestecat bine, o lingura (aproximativ 20 g) de sare amara (sulfat de magneziu). Sarea amara e un purgativ si actiunea sa principala e sa dilate canalele biliare, pregatindu-le pentru eliminarea pietrelor. De asemenea, curata intestinul, astfel incat pietrele, atunci cand incearca sa iasa, nu se lovesc de mancare sau alte reziduuri si pot fi eliminate usor.
ORA 20:00 – Se bea al doilea pahar de apa cu sare amara (200 mililitri apa – in care s-a amestecat bine, o lingura (aproximativ 20 grame) de sare amara (sulfat de magneziu).
ORA 21:30 – Daca nu ati avut scaun pana acum, e bine sa va duceti la toaleta sau optional puteti face o clisma cu apa calduta.
ORA 21:40 – Se pun 100 mililitri ulei de masline (aproximativ o jumatate de pahar) si se amesteca cu 100 mililitri suc de lamai (aproximativ jumatate de pahar). Sucul sa fie cat mai pur, fara pulpa. Ingredientele se pot amesteca intr-un borcan inchis (se clatina de 20 de ori). Se amesteca 2 astfel de portii. In mod ideal, aceste amestecuri se beau fix la ora 22:00 si ora 22:20. Dar, daca simititi nevoia sa va mai duceti la toaleta, puteti amana cu inca 10 minute.
ORA 21:45 – Se aplica pe partea dreapta, in zona ficatului (de la buric, pana la prima coasta si cat mai in dreapta spre coloana) o mamaliga fiebinte, invelita intr-un prosop. Sa se evite contactul direct cu pielea. Mamaliga se face din 1 kilogram de malai.
ORA 22:00 – Se bea amestecul de 100 mililitri ulei de masline si 100 mililitri suc lamaie. Acest amestec se bea in picioare. E bine sa fie baut tot odata, deoarece, imediat cum ajunge in stomac prima inghititura, incepe eliminarea pietrelor.
ASEZATI-VA CULCAT IN PAT IMEDIAT! E esential pentru eliminarea pietrelor. Pozitia trebuie sa fie culcat pe spate, cu o perna sub cap. Daca e o pozitie incomoda, se poate sta pe partea dreapta cu genunchii trasi spre piept. STATI COMPLET NEMISCAT, CEL PUTIN 20 MINUTE SI INCERCATI SA NU VORBITI! Pietrele vor fi eliminate fara durere, deoarece se secreta multa bila (care este uleioasa), iar canalele biliare sunt tinute larg dilatate de magneziul din sarea amara si de caldura mamaligii ce are rol dilatator.
ORA 22:20 – Se bea al doilea amestec de 100 mililitri ulei de masline si 100 mililitri suc lamaie.
In cazul in care se doreste eliminarea mai multor pietre, optional se mai poate bea si al treilea amestec de 100 mililitri ulei de masline si 100 mililitri suc lamaie, la ora 22:40.
ORA 22:45 – Se aplica pe partea dreapta, in zona ficatului (de la buric pana la prima coasta) a doua mamaliga fiebinte, invelita intr-un prosop. Sa se evite contactul direct cu pielea.
A DOUA ZI DIMINEATA:
ORA 06:00 dimineata – Se bea al treilea pahar de apa cu sare amara (200 mililitri apa – in care s-a amestecat bine, o lingura (aproximativ 20 g) de sare amara (sulfat de magneziu).
ORA 08:00 dimineata-Se bea al patrulea pahar de apa cu sare amara (200 mililitri apa – in care s-a amestecat bine, o lingura (aproximativ 20 g) de sare amara (sulfat de magneziu).
ORA 10:00 dimineata – Se pot consuma fructe sau suc de fructe.
ORA 11:00 dimineata – Se poate incepe sa se manance mancare de post. Seara sau in urmatoarea zi se poate reveni la mancarea obisnuita. In urmatoarele doua zile este recomandat sa se efectueze o clisma, deoarece pietrele pot ramane in intestinul gros si sunt foarte toxice, putand crea o stare de rau.
In caz ca mai sunt pietre, cura se poate relua o data pe luna. Dupa 6-12 cure, sunt eliminate toate.
Alte Surse: Formula AS nr. 379 sau cartea “The Amazing Liver Cleanse”- autor Andreas Moritz.
SANATATE !

"Am rămas dator cu legenda anului nou chinezesc. Legenda spune că miticul împărat Huang a stabilit Anul Nou la a doua Lună Nouă după solstiţiul de iarnă. Şi toată lumea a început să petreacă. Marele Budha a chemat, însă, pe animale şi pe oameni la sfat ca să stabilească organizarea timpului în săptămâni, luni, ani şi cicluri. Sfatul a avut loc în locul unde s-a aflat apoi primul Templul Shaolin. Primul s-a prezentat la sfat omniprezentul Şobolan, urmat de harnicul Bou. Apoi a sărit în poiana sfatului curajosul Tigru, însoţit de ruda sa, eleganta Pisică. Bătând puternic din aripile uriaşe a sosit şi magicul Dragon. Apoi au venit aproape în acelaşi timp înţeleptul Şarpe, nărvaşul Cal, drăguţa Capră, năzdrăvana Maimuţă, neliniştitul Cocoş şi credinciosul Câine. Mestecând preocupat o mlădiţă de bambus a venit, ultimul, norocosul Porc. Când sfatul era pe sfârşite au venit şi 12 oameni, cei mai înţelepţi din toată China, ceilaţi oameni şi animalele rămânând să petreacă mai departe. Legenda spune că de atunci, de la acel Sfat a rămas organizarea calendarului, în care fiecare an poartă, în ordine, numele animalelor care s-au grabit să răspundă chemării marelui Budha. Tot atunci Budha a stabilit cele cinci elemente primordiale: pământul, aerul, apa, focul şi lemnul şi ciclul de 60 de ani în care fiecare zodie de un an trecea prin cele cinci elemente (12 x 5 = 60) – 60 de ani fiind considerată vârsta medie a omului. Iar cei 12 înţelepţi au constituit cea mai veche şi perenă formă de conducere spirituală colectivă: “Cei Douăsprezece Înţelepţi ai Chinei”, care, învăluită de mister şi protejată întotdeaună de cei puternici, există şi în ziua de azi, după o durată de peste şase milenii. Ei stabilesc multe, printre care şi “culoarea” anului.

Anul acesta chinezesc este anul Şarpelui Roşu de Apă, negativ. Este un an plin de evenimente importante şi dezastre naturale. Trebuie să fim avertizaţi că anul marelui cutremur din România din 1977 a fost un an al Şarpelui"
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Important :

Avand in vedere ca incapand cu 1 ianuarie 2013 firmele pot acorda cadouri de maximum 100 lei in cadrul actiunilor de protocol, caz in care se specifica colectarea TVA la momentul depasirii plafonului, deci in timpul anului, vom preciza, prin cele ce urmeaza, avand in vedere mesele festive, produsele de protocol achizitionate de firma,care este momentul colectarii TVA in cazul depasirii plafonului de 2% in timpul anului.

Din punctul de vedere al impozitului pe profit, cheltuiala cu protocolul se deduce si anul 2013 in limita de 2 % din baza stabilita de art. 21 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal si in normele de aplicare pentru acest articol, regasite la pct. 33 din HG 44/2004 , dupa cum urmeaza:

"Baza de calcul la care se aplica cota de 2% o reprezinta diferenta dintre totalul veniturilor si cheltuielile inregistrate conform reglementarilor contabile, la care se efectueaza ajustarile fiscale. Astfel, din cheltuielile totale se scad cheltuielile cu impozitul pe profit curent si amanat, cheltuielile de protocol, cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, iar din totalul veniturilor se scad veniturile neimpozabile."
In ce priveste TVA, normele de aplicare pentru art. 128 lit. f) din Codul fiscal , sunt reformulate integral din 2013, in sensul ca sunt recunoscute drept bunuri de protocol numai bunurile acordate in valoare de pana la 100 lei pentru un singur beneficiar al cadoului.

Pentru aceasta suma, se permite deducerea TVA de la achizita bunurilor acordate sub forma de cadouri si nu se colecteaza TVA la acordarea cadoului. Deducerea TVA de la achizitie va tine cont de sistemul utilizat de societate de la 01 ianuarie 2013 (TVA regim normal sau TVA la incasare).

Din analiza textului normativ, observam ca etalonul pentru determinarea sumei deductibile – plafonul de 100 lei, este analiza individuala a fiecarui cadou acordat intr-o perioada fiscala, luna sau trimestru, conform vectorului fiscal.

De exemplu, o persoana impozabila acorda cadouri in valoare individuala de 99 lei fiecare la 5 persoane, total valoare cadouri 495 lei. In acest caz, TVA de la achizitie este deductibil, iar la acordarea cadourilor nu se colecteaza TVA.

O alta persoana impozabila acorda doua cadouri la 2 persoane distincte in valoare de 247,5 lei fiecare, total valoare cadouri 495 lei. Pentru aceasta persoana, valoarea pentru care se depasesc cei 100 lei pe fiecare beneficiar de cadou este o suma in sfera TVA pentru care persoana impozabila colecteaza TVA la acordarea cadoului.

Legiuitorul a stabilit ca aceasta colectare a TVA se va realiza in ultima zi a perioadei fiscale. Exemplu de calcul:

Valoare cadou acordat = 247,5 lei / persoana
Valoare deductibila = 100 lei
Baza de calcul TVA = 147,5 lei
TVA colectata pe fiecare beneficiar de cadou = 147,5 x 24% = 35,4 lei
Total TVA colectata pentru situatia din exemplu = 35,4 x 2 = 70,8 lei

Legiuitorul a detaliat procedura efectiva de colectare a TVA, la pct. 6 alin. (10) din HG 44/2004 , astfel se emite o autofactura, iar inregistrarea contabila este:
635 "Cheltuieli cu alte impozite si taxe" = 4427 "TVA colectata" cu suma de 70,8 lei.
Retinem aspectul foarte important ca daca aceste cadouri sunt acordate in scopul stimularii activitatii societatii, cum ar pretrecerile cu clientii, nu se considera acordare de cadouri si nu se colecteaza TVA.

In acest caz, intrebarea esentiala este ce se intampla cu TVA la bunurile utilizate in diverse actiuni de protocol, ce nu sunt acordate unor beneficiari evidentiati distinct, cum ar fi mese festive, servirea unor invitati cu bauturi racoritoare, apa, cafea, suc etc.

In opinia noastra, TVA-ul acesta nu se poate deduce si reprezinta o componenta a costului de achizitie a acestor produse, conform pct. 51 din OMFP 3055/2009 privind contabilitatea. Dupa introducerea TVA in costul de achizitie, se va analiza deductibilitatea limitata a cheltuielii de protocol, in procentul amintit in prima parte a raspunsului.

Daca cumva a fost dedus un TVA la achizitia bunurilor utilizate in cadrul actiunilor de protocol, la data consumului acestora, societatea are obligatia sa colecteze TVA la valoarea integrala a acestora, prin procedura mai sus amintita (emiterea unei autofacturi).


sursa:infoTVA

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Hai sa ne salvăm mințile noastre și ale copiilor noștri! Sa le arătăm televiziunilor ca nu ne interesează știrile lor pline 100% de nenorociri! Că nu ne interesează emisiunile lor pline de oameni de nimic și de scandaluri! Că vrem sa deschidem televizorul și sa simțim ca ne bucură...

"Ea m-a invatat sa port fusta si tocuri cand nu-mi mai place ce vad in oglinda
Ea m-a invatat sa port fusta si tocuri cand nu-mi mai place ce vad in oglinda

Bunica era slaba, chiar uscativa cumva si destul de inalta. Era cocosata de la atata cusut si aplecat. Dar, avea intotdeuna un ruj in geanta si o pudra.

Stia sa faca cela mai sofisticate dulceturi si muraturi. Mancarea ei avea un gust aparte si in mod natural respecta o ordine alimentara catre care azi tindem. M-a invatat cum sa miros ploaia, cum sa muncesc mult sau la ce sunt bune plantele de leac si cum se culeg.

Tot ea m-a invatat sa port o fusta pana la genunchi si tocuri in diminetile cand nu-mi mai place ce vad in oglinda. Si intotdeauna lenjerie curata pentru o stare de bine. Ea se uita critic daca plecam nepieptanata sau neasortata. Tot ea m-a invatat sa fac nod la cravata, sa mananc cu mai multe tacamuri decat am mancat in fapt vreodata la o masa, sa nu imbrac mai mult de 2 culori si o a treia ca accent, sa port rosu cand trebuie si negru cand trebuie.

De la ea stiu sa merg desculta prin iarba, sa culeg fragute pe bat, sa sap cartofii. De la ea stiu cum e sa muncesti pana seara, apoi sa ai grija de casa, de copii, si sa nu uiti niciodata, chiar daca e 12 noaptea si esti sarac lipit, sa-ti speli furoul pentru a doua zi ( motivul e ceva mai sus). Cum e sa fii bogat, sa pierzi tot, sa ai grija mereu doar de altii, cum e sa fii exclus din societate, blamat si mai ales cum e sa-ti inchizi inima ca sa-ti poti tine copiii in scoala.

Si “Tatal nostru”, si “O, brad frumos” tot de la ea le stiu. Cum sa citesc, impletesc, adun ciuperci, tai lemne sau umple bors. Cum sa fii mandru si drept, si sa obtii respect chiar daca ti-e foame.

Cum sa te lupti pentru copiii tai, cum poti sa-ti pierzi casa de 3 ori si totusi sa o iei mereu de la capat. Cum sa gatesti pentru 5 oameni o pulpa de pui.

Peste toate, era mereu imaginea rujului si a pudrierei din geanta. Caci lumea oricum vede o masca, si rufele se spala in familie.

Si totusi, la ea am vazut prima data un album de cusaturi romanesti – facut de ea, o bijuterie sau o bluza de matase veritabila.

Ea m-a facut sa-mi iubesc conditia de femeie si sa inteleg de unde vine forta noastra fara sa-mi doresc vreodata rolul de barbat. Ea mi-a aratat cata bucurie inseamna o casa plina si vesela, si cum poti avea usa mereu deschisa pentru prieteni.

Cand toata lumea “imi facea teorie”, ea avea incredere in mine. Iar cand copilul meu plangea, ea este cea care mi-a spus din patul in care murea: “copiii nu devin oameni cu mancare, doar cresc”.

De la ea stiu sa ascult, sa traiesc, sa plang si sa fiu fericita.

De acolo de unde esti acum, stiu ca ma auzi si ma iubesti, si-ti multumesc ca ai existat in viata mea."

P.S. Este prea interesant acest articol si prea pentru fiacare din noi ca sa nu-l citim. O primavara plina de bucurii!

Piciul, superb articolul despre bunica! Minunat, mi-au dat lacrimile...Ce lectie frumoasa pentru noi toate, acum in preajma zilei femeii...Si ce noroc sa cresti in preajma unor asemenea femei, alaturi de astfel de oameni...
Multumesc din suflet!
Un gand bun si o floare tuturor bunicilor, mamelor...tuturor femeilor, oriunde s-ar afla!

Vecina mea de la ţară Mircea Vasilescu, 14 august 2013
 "Stând pe prispă în zilele de vară, o aud de peste gard bodogănind şi răstindu-se la orătăniile din curte sau o văd cum iese în faţa porţii să întâmpine vaca venind agale de la păscut. E trecută de 70 de ani şi nu stă o clipă toată ziua. Grădina e mare de tot. Şi mai are şi o bucată de vie, şi un teren agricol mai mare în capătul satului. La vie şi “la pământ” (căci, bineînţeles, aşa îi zice – “pământ”, nu teren) lucrează oameni pe care îi tocmeşte cu ziua. Dar de grădina aia mare se ocupă singură. Prin martie era supărată că a întârziat cu roşiile, punea răsaduri de zor şi-mi zicea că e deja târziu, alţii le-au pus de o săptămână. Că i-a aşteptat pe copii să vină de la oraş s-o ajute, dar sunt şi ei ocupaţi, “ce să-i faci...”. Indiferent despre ce ar vorbi, strecoară câte un “ce să-i faci”, însoţit de un zâmbet şi de o ridicare din umăr. A terminat repede cu răsadurile, le-a înfipt la iuţeală în pământ, vreo cinci-şase rânduri lungi, şi până să-i mai zic eu ceva peste gard – deh, conversaţie ca-ntre vecini, la ţară – dispăruse. A reapărut cu furtunul şi s-a apucat să le ude. Lumea prin sat zice că se pricepe la legume şi că totdeauna are cele mai frumoase roşii. Şi i se fac devreme, “nu ştim ce le pune de se coc înaintea altora”. Nu le pune nimic. Apă. Am întrebat-o şi mi-a răspuns tot aşa, ridicând din umăr şi zâmbind, cu un “ce să-i faci” la urmă, ca şi cum ar vrea să ne fie clar – mie şi celorlalţi – că roşiile se fac bune aşa, de la Dumnezeu, nu trebuie să le pui ceva anume. Desigur, cu condiţia să pui gunoi de grajd pe pământ de toamna. Are o vacă, o cheamă Lunica (pentru că e născută într-o luni) şi, când o mulge, vorbeşte cu ea. “Înţelege ce-i spun, doar că nu poate să-mi răspundă, mă uit la ea că ar vrea să spună ceva şi nu poate”. Vaca e “a cincea fată a mea, eu aşa îi zic”. Are două fiice şi două nepoate. Una dintre fete a stat ani mulţi în America şi a chemat-o la ea vreo două luni. “Când am fost în America, am zis că acolo e rai şi aici la noi e iad. Dar m-am întors, ce să-i faci... O dată am ieşit şi eu din sat şi am fost tocmai în America”. Râde de aventura ei, dar îi place aici, “în iad”. Are puţul lângă gardul meu, în zori o văd cum scoate câteva găleţi de apă, apoi dispare câteva ceasuri şi doar din când în când îi mai aud glasul ascuţit răstindu-se la găini, la curcan sau la câinele care latră fără rost. O mai văd doar pe seară, când se ocupă de grădină şi, când mă vede, îmi dă mereu câte ceva – o legătură de pătrunjel, o sticlă de lapte, câteva roşii. “Aşa, ca-ntre vecini”, zice. Şi adaugă, bineînţeles, cu zâmbetul şi cu ridicarea din umăr ştiute: “ce să-i faci...”. Bărbatul nu prea o ajută. “E bătrân, nu prea mai poate”. De fapt, are doar câţiva ani mai mult ca ea. Câteodată mă gândesc că, de fapt, vecina mea trăieşte în secolul al XIX-lea. Are televizor, desigur, dar n-apucă să se uite nici măcar duminica, pentru că “vin copiii” şi trebuie să le poarte de grijă. O ajută ei la treabă, nu-i vorbă, dar fără ea nu se face nimic. Are şi o vechitură de tractor în curte (cred că a rămas de la fostul CAP, unde soţul a fost tractorist), dar dacă bărbatul “nu mai poate”, nu-i foloseşte la nimic. Vaca, porcii (avea vreo patru la un moment dat), găinile, curcile şi porumbeii nu beneficiază câtuşi de puţin de vreo tehnologie apărută în ultima sută de ani, grădina o lucrează tot cu mâinile. Secolul XIX curat-curăţel. Vecina mea produce în gospodărie hrana pentru familie, face “agricultură de subzistenţă”, cum zic studiile şi statisticile. E nerelevantă pentru “publicul comercial”, la vârsta şi condiţia ei: companiile producătoare de tot felul de bunuri n-o au în vedere când fac reclamă, căci nu consumă, nu cumpără mai nimic. Nu cred că preocupă nici mediile academice, e neinteresantă pentru gender studies sau pentru ong-urile care militează pentru “egalitatea de şanse”: ce sens ar avea să pui problema în felul ăsta în cazul unei femei al cărei bărbat “nu prea mai poate”, iar pentru ea viaţa se desfăşoară după ritmuri străvechi, de la prima găleată de apă scoasă din puţ, în zori, până la mulsul vacii pe-nserat? Ce studii despre “condiţia femeii” să mai elaborezi, în era hărţuirii sexuale şi a corectitudinii politice, când ai de-a face cu o femeie rămasă în secolul XIX? Şi ca ea sunt cu miile în satele patriei... Cine să le mai ştie? Doar vecinii care le văd şi le aud peste gard. Şi, desigur, Institutul de Statistică. Ce să-i faci..."

Frumoasa poveste Piciule si harnica tare vecina ta pt. ani pe care ii are. 

"Horoscopul lui Dom' Profesor. Astăzi sunt avantajate zodiile...
Pe 30 august s-au născut Mary Shelley, Ernest Rutherford, Jacubus Henricus van Hoff, Cameron Diaz, John Gunther, Alexandru Mustăţea, Ştefan Caban, Victor-Emanuel Sahini.
"Evenimentul Zilei" din 30 august 1963 a fost stabilirea unei linii telefonice directe, "Red Line", telefonul roşu, între Preşedintele Statelor Unite ale Americii, John Fitzgerald Kennedy şi Primul secretar al PCUS, Primul Ministru al URSS, Nikita Sergheevici Hruşciov. Aceasta linie telefonică, superprotejată şi extrem de sigură, cu doar "doi abonaţi" a fost stabilită ca să se evite un dezastru nuclear accidental.
Banc sau adevar, iată stenograma unei convorbiri din luna septembrie 1963: "ţîr,ţîr,ţîr," "Alio!" "Nikita, tu eşti?"   "Da' cine dracu vrei să fie la telefonul ăsta. Ştii cât e ceasul la Moscova? Ora doua noaptea!" "E serios! Computerele noastre arată ca acum douăzeci de minute de pe teritoriul URSS au fost lansate trei mii de rachete balistice!" Tăcere. "Uite, John, eu am băut vodcă, nu tu, lasă-mă să dorm. Nu avem trei mii de rachete! Dacă aveam, acum eram în America şi băteam cu pantoful în Liberty Bell!" "Treceţi la DEFCON 1 şi daţi-i pe tâmpiţii ăia afară!" "Ce ai spus, John?" "Nimic, mulţumesc, trimite-mi şi mie un kil de caviar Beluga din ăla mare şi nişte vodcă din satul tău! Şi scuză-mă, somn uşor!" "Pentru nimic, mâine ai ce doreşti!"
Dacă credeţi că şefii marilor state află din ziare ce se întâmplă, ca miniştrii din România, atunci aveţi o problemă. Se spune că Gospodin Putin vorbeşte mereu la mobil, dacă nu zilnic, cu frau Kanzlerin Merkel. În germană, bineînţeles!
La fel şi cu "crizele politice, gen Siria". În general lucrurile sunt aranjate şi bine stabilite dinainte, dar sunt prezentate gradat şi nuanţat opinie publice. Să nu uităm că ţările despre care vorbim sunt "democraţii" adică există o masă de votanţi care votează după informaţiile pe care le au!
Mare parte din strategia de relaţii publice desfăşurată pe piaţa mondială de SUA are dret ţintă piaţa internă, propriul bazin de votanţi. Care votanţi, după Vietnam, sunt foarte refractari implicării resurselor americane într-un război la dracu' cu cărţi!
Trăim vremuri istorice, vorba chinezilor. Fără să ne ceară cineva voie, fără măcar să ne anunţe, vom bascula într-o altă societate. Într-un alt mod de producţie a mărfurilor şi a serviciilor, în alte relaţii sociale, cu o altă scară a valorilor şi cu alte scopuri personale.
Trei generaţii au contribuit, au imaginat, au protestat, au luptat, iar unii dintre ei chiar au murit pentru acest vis, pentru societatea în care ne transformăm. Pentru o parte din visul american, ca să fim drepţi, pentru că  acolo, în Statele Unite ale Americii, s-au dat marile bătălii ale generaţiei care, iată, unii dintre ei acum sunt conducători de multinaţionale, preşedinţi de state, guvernatori de mari bănci şi afacerişti de succes.
Generaţia oamenilor care au astăzi 60 de ani, dar care, în 1968 au dat 179 de jertfe în lupta cu autoritatea. Omorîţi de poliţie, gărzi naţionale, forţe "de ordine", în timpul demonstraţiilor “flower power”. Generaţia Hippie.
Această generaţie avea şi are în continuare o conştiinţă colectivă, un mod uniform de a vedea lucrurile şi de a reacţiona nonviolent la minciună, injustiţie şi constrîngere. Hippie, sau hippy, cum se mai scrie, a fost reacţia colectiva a unui tineret radical, bine pregătit şi hrănit, în condiţiile societăţii de consum, împotriva autorităţilor de stat.
Următoarea generaţie, a anilor 80’, a fost cea a rockerilor. Dacă hippie îşi îndreptau protestul împotriva autorităţilor centrale, rockerii, de fapt continuarea hippie, aveau ceva de împărţit cu autorităţile locale. Sau, mai precis, după cucerirea libertăţilor şi impunerea unui mod de viaţă la nivel naţional de către hippie, generaţia rockerilor stabilea aceleşi reguli liberale în orice orăşel şi comună, fie că era în Statele Unite, Finlanda sau Japonia.
Începutul mileniul trei pune în lumină o nouă generaţie, despre care însă nu s-a scris destul, sau nu s-au făcut suficiente studii sociologice. Este generaţia  “Bobo”- “les bourgeois bohème”, cum spune socioloaga franceză Annick Rivoire.  Putem observa o transformare, hippie au oroare de cuvîntul “evoluţie”, de la marile mase de manifestanţi şi contestatari, la grupurile de motociclişti rockeri şi apoi la singuraticul şi mizantropul “bobo”.
Bobo urăşte proprietatea capitalistă şi obligaţiile, el nu are nimic, are doar bani electronici, dacă vrea ceva, închiriază, dacă are nevoie de ceva, cheamă "room-service"! Pentru că stă numai la hotel, sau în pensiune. Nu are proprietăţi, familie, nu este salariat, nu are firmă, nu se asigură, nu are asigurare medicală, nu plăteşte taxe şi impozite! De obicei este cetăţeanul unei ţări "primitoare" care nu pune întrebări şi nu face probleme. Bobo face bani electronici!  De fapt Bobo se adaptează din mers scopurilor sociale, politice şi economice pe care le urmăreşte.
Rămâne de văzut dacă Hippy sau Bobo prevalează. Dacă va fi pace sau război!
"Bucuroşi le-om duce toate..." în speranţa că "totul este aranjat" şi nu poate scăpa de sub control, pentru că şi mai marii lumii au un şef şi ştiu că mâine, este în definitiv, o altă zi!"

P.S. Nu doream decat sa cititi si voi de generatia "Bobo"! ...sincer eu nu puteam sa o definesc asa de bine! O zi buna tuturor! Mai vorbim acum timpul e pe ultima 100 m, la mine cel putin!...si a fost si o pana de curent!

Nice to know!
tocmai ce mi-am platit facturile cu bani electronici, dintr-un cont electronic, maine ma duc sa imi umplu frigiderul platind tot cu bani electronici...
 

"Cine e defect: noi, televizoarele sau televiziunile?" Simona Catrina
Dacă vine cineva din afara României – din Bulgaria, din China, de pe un OZN, de oriunde - şi se uită la programele noastre TV, rămâne fără grai. Şi translatorul la fel.
Pe fratele meu, care locuieşte în Canada, l-a mâncat spinarea şi a venit recent în vizită în România. L-am aşteptat cu pâine şi sare (în traducere, cu sarmale şi vin), iar el şi familia lui au dorit să deschid şi televizorul, să-şi mai clătească ochii şi urechile cu emisiuni româneşti. Ecranul s-a luminat superb tocmai când Condurăţeanu se îneca în propriile consoane, la RTV: ”Ucraina şi-a înfometat şapte milioane de morţi prin inaniţie”. Poftim? ”Lipsa împământenirii (sic!) la instalaţia electrică”, recită crainica de la RTV, deşi sper că pe prompter scria ”împământare”. Asta e, nu toată lumea a dat bacul la fizică şi, dacă l-a dat, nu e obligatoriu să-l fi şi luat.
Am mutat pe Antena3, ca să nu-mi stresez familia ameţită de fusul orar. O reportereasă striga că ”o maşină s-a apropiat foarte aproape de colega noastră”. Tot la Antenă, alta susţinea că o persoană ”s-a împiedicat de lespezile lipsă” (?!). După ce-am mai auzit razant că ”o maşină dintr-aceea cu coviltir” a făcut nu ştiu ce şi că într-un sat ”au fost cinci arşi, mai exact doi copii şi două femei”, le-am tăiat macaroana şi am fugit pe ProTV (nu de alta, dar rudele mele din Canada erau deja complexate, credeau că au uitat limba română).
Horoscopul scuză mijloacele
Şi cum spuneam, am nimerit pe ProTV, unde am dat de Busu (Florin Busuioc). Era îmbrăcat ca şi cum ar fi pierdut un pariu. Avea paişpe culori pe sacou şi unşpe culori pe pantaloni. Pentru mine, asta nu era o surpriză, dar pentru musafirii mei a fost picătura care le-a căscat maxilarele. Mai ales că nu cânta sorcova-vesela, ci ne dezvăluia, zâmbind, cum vom crăpa fericiţi din cauza caniculei. După ce ne-am lămurit, am vrut să caut alt canal, dar cumnată-mea m-a rugat să-l mai las pe ProTV, că urma horoscopul. Eu ştiam bine ce înseamnă asta, dar am lăsat-o să se crucească pe cont propriu. A apărut Netty Sandu, o fată foarte de treabă de altfel, dar care, fie pentru că nu i se dă destul spaţiu în emisiune (prin spaţiu înţelegând timp, culmea fizicii), fie pentru că nu vrea să supere pe nimeni, are previziuni de genul ”Taur: azi e posibil să ieşiţi la o cafea cu prietenii sau ceva de acest gen. Gemeni: primiţi nişte telefoane, vă simţiţi bine vorbind cu nişte cunoştinţe”. Aşa, bine că am aflat, altfel ieşeam pe stradă şi cine ştie ce mi se putea întâmpla, dacă nu eram prevenită.
Ceva mai târziu, frate-meu a început să cânte la telecomandă şi-a nimerit nişte reluări ale reluărilor (e vară, lumea stă lătăreaţă pe şezlonguri, în concediu), pe la Kanal D, Antena 2 şi Antena1, Realitatea etc. Acolo, a văzut el nişte personaje ciudate. ”Cine-i asta?”, m-a întrebat, cu ochii cât merele pădureţe. Zic: una, Bianca Drăguşanu. ”Şi e vedetă? Ce face?”. Am deschis gura de vreo opt ori să-i răspund, dar n-am reuşit să articulez vreo buche, habar n-am de ce e vedetă Bianca, fiindcă nu face nimic, în afară de nişte declaraţii cretine despre iubiţii ei încârligaţi unii după alţii. Şi de ce-i vedetă, în cazul ăsta? – insista fratele meu, abia căzut din Canada lui în România noastră. Cred că m-a crezut idioată, n-am ştiut ce să-i povestesc, am răspuns diplomatic: ”Ăăăăăă...”. Până seara, fratele, cumnata şi nepoata mea (fiica lor) m-au mai întrebat de ce sunt vedete Andreea Tonciu, Daniela Crudu, Sânzi, Simona Sensual, Oana Zăvoranu, Adriana Bahmuţeanu, Poponeţ, Victor Slav, Vârciu... Le-am spus că, în afară de performanţele lor incontestabile în materie de mahalagisme, nu cunosc niciun atribut care să-i aducă în televizoarele noastre, la ore de maximă audienţă.
Dar schimbaţi canalul, turcii mă-nconjor
Dacă vii în ţara în care Mariana Moculescu e mai cunoscută decât Horia Moculescu, e aproape imposibil să ţi se explice coerent care e scopul nobil al acestor porcării. Tocmai îmi convinsesem rudele să meargă prin oraş, dar taman când se încălţau, au dat de ştirea că fanii unui serial minunat au parte de o traumă: sultana Hurrem a părăsit serialul Suleyman Magnificul! Actriţa Meryem Uzerli a intrat în concediu medical şi-am rămas toţi striviţi de tristeţe. N-am mai reuşit să-i scot din casă, mă întrebau în permanenţă de ce s-a dictat doliu naţional pentru asta, de ce plânge toată ţara cam cum a bocit Coreea când a plesnit Kim Jong Il, de ce au ajuns turcii să ne cucerească iar, că parcă puseserăm la punct povestea asta. Cum eu, una, mărturisesc cu ruşine, n-am văzut niciun minut din acest serial fabulos, am fost pusă iarăşi în situaţia de a emite sunete nearticulate.
Le-am confiscat telecomanda şi am trecut pe ceea ce credeam a fi un post de ştiri, pe RTV. Studioul era plin de nişte Cicero mai mici, care perorau despre relaţia Nadiei Comăneci cu Nicu Ceauşescu şi relaţia Nadiei Comăneci cu margarina. Tot aia. Prin telefon, răcnea Vadim, care era întrebat ce ştie despre această ”poveste de iubire”, iar el povestea, evident, ce ştia despre altă iubire a Nadiei, nu mai ştiu care.
La un moment dat, fratele meu mi-a spus că nu mai merge telecomanda. Cum aşa? – întreb. Zice: dragă, de zece minute, schimb posturile, ce-i drept se schimbă şi siglele din colţul ecranului, dar văd aceeaşi căpăţână peste tot. M-am uitat şi i-am înţeles crampa metafizică: era Paula Iacob.

No comment!
Ceva in imagini,sau cele doua fete ale problemelor:cea stiuta prin tv si cea nestiuta!

piciul a scris:"Cine e defect: noi, televizoarele sau televiziunile?" Cum aşa? – întreb. Zice: dragă, de zece minute, schimb posturile, ce-i drept se schimbă şi siglele din colţul ecranului, dar văd aceeaşi căpăţână peste tot. M-am uitat şi i-am înţeles crampa metafizică: era Paula Iacob.

and who the f*** is Paula Iacob?
si eu am televizor, dar slava Domnului, ca merge pe minimax si disney junior! 

Andrei Pleşu Câinii şi românii 9 septembrie 2013, 11:13
"Aş fi vrut să scriu ceva nou. Dar, în ţara noastră, unele lucruri sunt mereru noi, în sensul că au o actualitate perpetuă. De pildă problema cîinilor vagabonzi. Am scris despre asta acum cinci ani. Degeaba. Cititorul va vedea că şi acum 140 de ani problema era pe tapet. Tot degeaba. Aşa că republic textul din 2008 (cu mici adaosuri), ca pe un omagiu adus indemolabilei continuităţi autohtone. De acelasi autor …Cum le spui dumneata, să tot stai să asculţi Nostalgia „cu chip uman” Ce greutate mai au numele grele? În Curierul de Iaşi, nr. 129 din 26 noiembrie 1876, Mihai Eminescu publică un text intitulat "Ce se întîmplă din nesupravegherea cînilor". Textul sună astfel: "D.N. Pascu, subprefect în ţinutul Dorohoiului, primblîndu-se pe uliţele Mihăilenilor, a fost muşcat de un cîine turbat. Idrofobia au cuprins fără scăpare organismul numitului mai sus, încît, cu toate silinţele amicilor şi rudelor, dar mai ales cu toată lăudabila îngrijire de aproape din partea dlui Dimitrie Moruz, prefectul de Dorohoi, au repauzat în 17 curent. Acest caz ne reîmprospătează în minte drepturile de cari se bucură ab antiquo cînii în iubitul nostru oraş Iaşi, cari drepturi ar trebui supuse unei filantropice reviziuni din partea locurilor competente. Fiind odată bine stabilit că este oarecare deosebire între Iaşi şi Mihăileni, am întreba cu multă umilinţă: oare multă vreme au să rămîie neatinse imunităţile cînilor din oraş, cari cînd izolaţi, cînd doi cîte doi, cînd constituiţi în mici societăţi de voiagiu, se bucură de o existenţă foarte nesupărată şi totuşi foarte supărătoare pentru conlocuitorii lor bipezi. De aceea, pentru a evita o statistică specific ieşană a cazurilor de idrofobie, credem că nu greşim rugînd autorităţile competente a ordona o mai strictă mînuire a măsurilor pentru stîrpirea cîinilor de prisos". Textul lui Eminescu nu poate să nu ne lase visători. Carevasăzică, acum 140 de ani, peisajul autohton pregătea deja viitorul. În ciuda diferenţelor (inevitabile ca şi cele dintre Iaşi şi Mihăileni), oraşul românesc contemporan păstrează încă atmosfera şi problematica vechilor oraşe. Avem tradiţii. Şi le păstrăm pios, fără să "mînuim" măsuri pripite împotriva lor. Carol I, proaspăt ajuns în noua (şi, pe atunci, modesta) lui reşedinţă bucureşteană, tot cîini a văzut înainte de toate: cîini şi grupuri pitoreşti de dansatori şi dansatoare de etnie rromă (numiţi, pe atunci, cu o incorectitudine politică încă inocentă, "ţigani"…). Aşa cum, la ţară, românul se face frate cu codrul, la oraş el se înconjoară de cîini, pe care îi asociază cu o mitologie tandră: cînd, de pildă, vrea să evoce belşugul, românul vorbeşte de "cîini cu covrigi în coadă". Cînd vrea să înfiereze dezordinea unei comunităţi, vorbeşte despre "sat fără cîini". Cîinele are deci, preponderent, conotaţii pozitive: te trimite cu gîndul la prietenie, la fidelitate, la bunăstare, la protecţie şi la Brigitte Bardot. Dumnezeu însuşi a avut, cîndva, nevoie de un ordin călugăresc care să-L reprezinte pe pămînt cu umilitatea şi rigoarea cîinilor: dominicanii, "cîinii Domnului". Lucrurile s-au mai schimbat, totuşi: modernitatea a adus cu sine urbanizarea, adică transformarea satului fără cîini în oraş cu cîini. Şi chiar dacă excesul numeric al cîinilor creează, paradoxal, aceeaşi impresie de sat fără cîini, trebuie să admitem că vechea realitate e ridicată, acum, pe o treaptă superioară. Cîinii noştri sînt, de la 1 ianuarie 2007, cîini europeni. Au alte "imunităţi" decît pe vremea lui Eminescu. În curînd, expresia "cîine rău" va fi prohibită ca discriminatorie. "Viaţa de cîine" va trebui să devină o viaţă demnă, decentă, cu drepturi ferme, ca ale tuturor vieţuitoarelor. Dar nicăieri ca în România, cîinii nu se vor bucura de atîtea libertăţi post-revoluţionare şi nu vor beneficia cu atîta aplomb de nobleţea unei milenare istorii: aici, la Dunăre, trăim, ab antiquo, în mitologia lupoaicei, de sînii căreia atîrnă, lacom, strămoşii noştri, Romulus şi Remus. După veacuri de domesticire şi decantare, lupoaica a coborît de pe steagul dacic şi de pe soclul latin şi a devenit "căţea comunitară". Şi pentru că Romulus şi Remus au crescut, ea ţine, nu la sîn, ci în gură, cîte un subprefect, cîte un diplomat japonez, sau cîte un copil nevinovat. E, aşadar, o căţea democratică şi multiculturală. Grivei, Zdreanţă şi Bubico ies, încet-încet, din lîncezeala idilică a culturii şi a mediului domestic, pentru a reprezenta "strada" şi a intra, uninominal, în Parlament. E noapte. Scriu, nu fără un mic palpit istoric, aceste rînduri şi, deodată, dinspre clădirea Guvernului (cu care mă mîndresc a fi vecin), aud lătrăturile viguroase ale cîinilor din cartier. Sînt cîinii mei. Ai noştri. În nicio capitală a Europei unite, nu poţi face experienţa unei comuniuni atît de intime cu trecutul şi viitorul reunite. Ascult şi aud, în întuneric, mesajul, totodată imemorial şi eschatologic, al destinului naţional.

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Bravo!!Acum inteleg radacinile,istoria si traditia ,mesajul si destinul national!

ce se mai poate comenta?

Fetiţa mea are o căţeluşă la ţară, stă în ogradă, apără curtea, dacă pleacă o face pentru a merge la prietenul ei, căţelul vecinei, au locul lor pe sub gardul despărţitor pe unde se vizitează reciproc; câinii cresc în cele 2 curţi, sunt iubiţi, îngrijiţi, vaccinaţi.

Într-o altă curte s-a pripăşit o căţeluşă părea de rasă (nu prea mă pricep la rasele de câini), de talie mică, lăţoasă; părea că cineva a abandonat-o; răspundea la comenzi de genul: coboară scara, nu ai voie în casă, vino, adu-mi mingea,... am hrănit-o, i-am cumpărat o zgardă anipurici, ne însoţea peste tot. Într-o zi a lovit-o o maşină pe stradă, i-a distrus organele interne; am plâns şi am îngropat-o.
Un om a aruncat căţeluşa în stradă când nu i-a mai plăcut de ea, sau din cine ştie ce motiv;
Cine-i vinovat că se înmulţesc maidanezii şi devin agresivi de foame?

9 septembrie 2013 Atunci când mama nu e bine, nimeni nu e bine

"E seară, destul de târzie. Copiii dorm, iar din camera alăturată se aude Glenn Gould, pe Mezzo. Cu ceva minute mai în urmă m-a chemat soțul meu, să vin să mă uit, pentru că e tare interesant.

Din păcate, seara asta m-a prins mai moale. Parcă mă supără un pic urmele splenectomiei, doar se schimbă vremea și unii o simt interior mai repede decât exterior. Nu reușesc să mă mobilizez, rămân cu cartea mea, sau poate era laptopul…

Ceea ce s-ar chema rutina oricărei case, pentru mine reprezintă o epuizantă și importantă victorie. Pentru că da, și mamele se îmbolnăvesc. Și atunci când mama nu e bine, nimeni nu e bine. Și nu, nu mă refer la o săptămână de gripă…

Povestea mea de mamă suferindă începe acum patru ani, într-un octombrie sublim în care gene firave de lumină se strecurau în ochii băiețelului cuibărit la sânul meu, calde revărsări de lumină îmi însoțeau drumurile matinale spre facultatea unde predam, sau spre școala fetiței, proaspătă elevă în clasa întâi.

Toate aceste momente de fericire veneau însă la pachet cu o oboseală cruntă, o sfârșeală pe care o puneam pe seama vieții mele trăită cu intensitate chiar și in cele mai insignifiante situații.

Aveam 30 ani, doi copiii măricei, de 7 și 2 ani, aveam de terminat doctoratul cu o temă pasionantă, aveam de scris muzică și de fotografiat. Mai urcam și pe munte cu copilașul în sling. Cum să nu obosești?

Octombrie a trecut, iar noiembrie m-a prins palidă și deprimată. Totul devenea din ce în ce mai greu, am pus-o mai întâi pe seama celor câteva kilograme în plus, apoi presupunerile au trecut de la stat prea mult cu nasul în computer până la lipsa turelor în aer liber. Ultima era să-mi fie fatală, în jur de 20 noiembrie 2009, când am pornit într-o plimbare ușoară și mi-a fost frică că nu mai ajung acasă.

Semnalul de alarmă era prea puternic, am mers de îndată la analize. Acolo, supriză, sângele se “hemoliza” și rezultatele nu puteau fi citite. Presimțind ce era mai rău, a doua de zi de dimineață am plecat spre Fundeni.

Nu povestesc toate aventurile mele de acolo, cert e că în câteva ore m-am trezit în mijlocul unei aspirații de măduvă cu suspiciunea de leucemie. Fără să știu că pe Gheorghe l-am alăptat pentru ultima dată în acea dimineață. Fără să știu că avea să fie doar prima mea plecare pe termen lung. Fără să prevăd ce avea să urmeze. Mulțumită sa aflu că, în ciuda pungii roșii înfipte în brațul meu, aveam “doar anemie hemolitică autoimună”.

Doar toată lumea are ceva autoimun, nu e așa o problemă… Ce dacă eu produc niște anticorpi care îmi omoară celulele roșii și mă aflu în pericol de moarte imediat ce hemoglobina mea scade sub 7?

Cele șapte zile în spital au trecut repede, chiar credeam că asta a fost, un pic de odihnă până trece anul și din ianuarie liber la tot. Ce a urmat, a întrecut orice coșmaruri. Vreau să ajung mai repede la scopul acestei istorisiri, așa că vă spun doar că recăderile au venit valuri, fiecare mai violentă și insidioasă în același timp, medicamentele pe baza de cortizon au avut efecte adverse teribile, dintre care cel mai dureros a fost să văd cum mi s-a deformat chipul într-atât încât nu am fost recunoscută de vechi colegi de facultate. Și lista poate continua… Fie uitată!

Ceea ce aș vrea să vă aduc în atenție este efectul bolii mamei asupra copiilor. Nu știu alte mame în aceste situații cum sunt, dar eu nu am putut să le ascund nimic.

Lui Ghe a trebuit să ii motivez dispariția sursei de multă iubire și un pic de hrană care era alăptarea de care încă ne bucuram amândoi, Sofiei a trebuit să îi explic de ce nu pot să mă ridic din pat să o închei la uniformă și trebuie ea să se aplece, de ce nu o mai duc și aduc eu de la școală, de ce o pun să vină cu lecțiile lîngă mine, sau, mai crunt, de ce trebuie să se cam descurce singură. Nu e nicio tragedie în aceste gesturi mărunte, însă ele sunt ceea ce face o mamă să fie prezentă activ și nu doar dând indicații.

Orice mamă are tandrețurile sale intime cu copiii, mici momente de alint și răsfăț libere de orice judecată din exterior. Mie îmi erau din ce în ce mai interzise, mai de neatins, mă simțeam goală pe dinăuntru și furioasă în același timp, dar fizicul era superior sufletului și mă vedeam nevoită să mă rezum la strictul necesar. Cum să le ascunzi adevărul?

Consecințele au fost pe măsură. Sofia, o fire critică și extrem de rațională, a tratat mai întâi cu îngrijorare problema, apoi a pus morga impasibilității și, treptat, a respingerii. De la indiferență a trecut la furie. Îndreptată, cum altfel, împotriva mea, cea mai rea, urâtă și îngrozitoare mamă din univers. Am vărsat șiroaie de lacrimi, nu am înțeles de ce nu mă mai iubește, m-am învinuit de toate păcatele imaginare sau mai puțin imaginare, la orice încercare de apropiere primeam un “lasă-mă” violent.

Înainte de o acuza de răutate și superficialitate, vă reamintesc că vorbim despre un copil de 7 ani, o fată extrem de matură pentru vârsta ei, care a căutat să îndure o situație incredibilă: mama ei foarte bolnavă, de câteva ori gata să treacă pragul dincolo. Nu cunosc prea mulți adulți care să reziste la fel de bine cum a rezistat fetița mea. Ce tot spun? Adevărul este că nu cunosc niciunul.

A învățat să se descurce singură la școală, cu rezultate foarte bune pe linie, s-a refugiat complet în desenele ei originale, a scris povești și… nu s-a resemnat. S-a luat la trântă cu hemoliza mea, pentru că abia acum știu bine cine era de fapt reaua, proasta și urâta. Și a ieșit învingătoare.

Gheorghe era un bebeluș atunci când boala mea a fost depistată. La doi ani, mama e centrul Universului și, pentru el, așa am rămas. El se simte atât de unit cu mine încât nu a avut nevoie să se delimiteze de situația nefericită la care, fără de voie, l-am supus. Primele gesturi de consolare de la el au fost, sunt și vor fi cu siguranță pe viitor. El își dorește să exist, pur și simplu, nu contează cum și ce fac eu concret pentru el.

Mi-a îndurat mereu șederile în spital sau la tratamente foarte greu, cu lacrimi de-o parte și de alta a telefonului, cu rugăminți sau imperative, mama, vino acum, acum! Chiar și în lungile veri petrecute la munte, cu bicicleta lui de care e mândru și cu gașca de copii pe lângă el, vine deodata în casă, bea un pahar cu apă, se repede la mine în brațe pentru câteva secunde, și abia apoi o zbughește la joacă.

Trauma lui, căci nu exagerez în această situație, copiii unei mame bolnave trec prin reale traume, s-a manifestat prin boli luate de te miri de unde, pentru că la grădiniță nu mergea atunci. Suferința i-a marcat imunitatea (ce paralelă, sau mai bine zis completare firească în situația dată), poate pentru a-i păstra intactă candoarea. Misterioase sunt căile psihicului uman.

Cum am rezistat EU, știind că familia mea e nevoită să suporte o situație ieșită din comun?

Privit din interior, pot spune că au fost multe momente de cumpănă. Momente în care gândul la copii mă ridica, dar și momente în care povara responabilității mă trăgea înspre prăpastia periculoasă a depresiei.

De altfel, un episod cu adevărat serios s-a petrecut în luna aprilie a anului 2011, când preț de câteva săptămâni nu am vorbit cu nimeni, abia dacă răspundeam copiilor, mailul și telefonul n-au existat, am stat închisă în casă pe câte un scaun și mi-am dorit ca tot răul pe care îl produc să se termine într-un fel sau altul. Dacă mi-ar fi adus cineva ca argument copiii, cred că finalul ar fi fost destul de tragic.

Așa că eu am un sfat șocant pentru mamele care suferă de boli grele. Nu vă căutați vindecarea în ceilalalți, nu în copii, nu în soț, nu în prietenii apropiați. Gândiți-vă doar la voi. Gândul că trebuie să fie bine pentru copii e foarte nobil, dar nu chiar atât de nobil pe cât pare. Explicația mea, fără doctorat în psihologie, ci doar în compoziție, e simplă. Omul trebuie să își ajungă lui sieși. Da, la fel cum o temă muzicală se dezvoltă din interior, de la simplitate la grozava complexitate, fără să fie “ajutată” de fragmente din alte lucrări muzicale, eventual ale altui compozitor.

Supraviețuirea nu trebuie să depindă de factori exteriori, cum ar fi un iubit, un soț, un copil. Sunt doar subterfugii, fugă de propria persoană. Da, și mie, mamă tobă de carte, mi se părea o blasfemie, până cînd a trecut un an din viața mea împreună cu anemia hemolitică, iar lupta mea “pentru copii” se concretiza în căderi din ce în ce mai greu de contracarat. Mi-am dat seama că  nevoia copiilor este să aibă o mamă stăpână, suverană și împăcată cu ființa ei. Trebuia să mă vindec pe mine și pentru mine, ca să îi pot crește așa cum îmi doream.

Așa că, iată micul meu ghid de trecere prin boală grea:

Am dezvoltat mecanisme în care să mă bucur de perioadele de neputință. Cine mai avea luxul contemplării fără să trebuiască să intervină fizic?

Am valorificat recomandările medicilor de liniște și repaos scriindu-mi, în fine, teza de doctorat. Nu aș fi petrecut eu ore întregi închisă la birou fără pârdalnica de hemoglobină la pământ.

Am făcut pace cu pasiunea pentru fotografie. Am încetat să o consider soluția de compromis pentru zilele în care nu aveam acces la foaie și creioane. Sau la liniște de fapt. Am ieșit pe strazi în perioadele de convalescență în care, desigur, medicul îmi ordonase să mă plimb. Cu aparatul – nu trebuia să mai spună și asta.

Ba mai mult, am învățat că e bine și așa cum sunt eu. Că e bine că sunt, punct, că stilul meu e minunat, că nu trebuie să mă mai scuz pentru ieșirea din norme, dimpotrivă, să o ridic la rang de virtute, pentru că, în fond, nu făceam nimănui niciun rău fiind eu însămi.

Ce mi-a prins bine? Ajutorul virtual de la prietenele internaute, transferate apoi, de multe ori, în perioadele de acalmie, în întâlniri reale care m-au binedispus. Întâlniri la cafea și prânzuri cu prietenele în viața “de dinainte”? Ce glumiță bună!

Ce mi-ar fi prins bine? Un ajutor concret, cu copiii, care nu au fost stimulați după standardele mele din cauză că fizic, soțul meu nu a putut fi in mai multe părți în același timp… De pildă, cineva care să îi ducă și să îi aducă de la înot. Da, poate că aș fi putut plăti, pe cineva străin, dar nu asta aveam nevoie…

Așa că, dacă aveți în jurul vostru mămici cu probleme de sănătate, ajutați-le, prin rotație, cu lucrurile astea concrete care ard. Da, trăim vremuri nebune în care timpul ni se scurge printre degete, însă soluții se pot găsi. Mie îmi pare rău că nu am cerut mai explicit ajutorul, m-am jenat. Nu recomand.

Simt că mă lungesc și încă nu am spus tot ce era de spus. Am să închei un pic mai abrupt, așa cum apărut și boala mea, pe neașteptate. Pot spune doar că acum, după o operație radicală, sunt într-o perioadă de liniște, pe care vreau să o consolidez, nu știu dacă în capitolul anemiei hemolitice există și noțiunea de vindecare, însă trebuie să cred că va fi bine.

Mă resimt dacă nu dorm destul, dacă mă stresez, dacă muncesc nedrămuit. Însă atunci când toate condițiile sunt îndeplinite, pot să mă dau jos din pat să îl îmbrac pe cel mic, să îmi îmbrățișez fetița și să îi urez o zi bună, apoi să mă așez cu o cafea neagră și destul de tare (hmmm) și să citesc noutățile zilei împăcată cu mine însămi. Ce simplu e să fii mulțumit! Nu uitați asta atunci când harabura de dimineață vă copleșește.

Mai vreau să sper că tot ceea ce am trăit, de la groaznic până la îngrozitor, m-a făcut un om mai bun. Nu simt încă asta, încă îmi vine să șterg cu buretele acești ultimi ani, dar probabil că e următoarea lecție de învățat."
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]



P.S. Nu doresc decat sa amintesc ca sanatatea este averea cea mai mare pe care o avem. Si sfatul mamei Oanei Pellea; cand iti este greu leaga-ti mana drepta la spate si fa treburile zilnice asa 24 de ore. Asa vei intelege micimea suferintei tale si vei aborda problema din prisma rezolvarii ei, nu evitarii ei.

Scrisoare deschisa :
""Domnilor parlamentari, secretari, jurişti, preşedinţi, premieri sau alte capete “luminate” care, de-a lungul timpului aţi fost, sunteţi sau veţi fi CORUPŢI,
Scrisoare deschisă către toţi conducătorii corupţiVă scriu de departe, o scrisoare, ca acelora din cauza cărora am fost nevoit să plec în EXIL, ca alte câteva milioane de fraţi români. Acum câteva zile, am participat şi eu la un PROTEST, aici, în Londra, oraşul meu adoptiv. Din pieptul acelor români, a răsunat un singur glas:

“Încetaţi cu JAFUL asupra acestei biete ţări a noastre!”
Sunteţi aleşii ţării, ar trebui să reprezentaţi interesele NUMAI ŞI NUMAI ale POPORULUI ROMÂN! Voi sunteţi în SLUJBA noastră şi nu invers! Aţi UITAT acest lucru! Aşadar, este bine SĂ VĂ REAMINTIM, pentru că AMNEZIA este o boală POLITICĂ în România!

NU sunteţi şi NU veţi fi veşnic în aceste funcţii!
TOŢI PROMITEŢI, însă, când ajungeţi în funcţii, vă loveşte subit, AMNEZIA şi vă interesează doar ÎNAVUŢIREA voastră peste noapte! Sunteţi mai rău ca FANARIOŢII, sunteţi o RUŞINE pentru acest POPOR şi pentru CONDUCĂTORII pe care EL i-a avut! Pentru un VLAD, ŞTEFAN, MIHAI, MIRCEA, pentru OAMENI care îşi dădeau VIAŢA pentru binele ŢĂRII! VOI o vindeţi pe NIMIC! Nu vă pasă decât de COMISIOANELE şi buzunarele voastre! A fi “POLITICIAN”, a devenit o AFACERE în zilele României de azi! Toţi OPORTUNIŞTII, toţi ŞMECHERAŞII, tari în “PAPAGAL”, ajung în ziua de azi “politicieni”. Păi nu e de mirare unde am ajuns, ca NAŢIE!

Kuponiada Sunteţi SURZI la glasul POPORULUI, sau vă faceţi că nu-l auziţi! Îl ignoraţi, considerându-l un popor de PROŞTI! S-ar putea să vă pară rău! În toată istoria acestui neam, niciodată acesta, nu a fost mai ASUPRIT, JIGNIT, OROPSIT, DESCONDIDERAT, JUPUIT, DISPREŢUIT ŞI FURAT, ca în timpurile accederii voastre la PUTERE! Nici în timpul romanilor, ale năvălirilor barbare, ale turcilor sau în timpul celor două războaie mondiale! Nici măcar în timpul comunismului! Comuniştii au făcut şi lucruri bune, pe lângă cele rele! VOI, doar aţi DISTRUS!

Aveţi TELEVIZIUNI, posturi de RADIO, PRESĂ SCRISĂ, care să vă servească interesele MURDARE, însă nu aveţi CONŞTIINŢĂ! Serviţi INTERESE STRĂINE, numai ale PROPRIULUI POPOR, acela care v-a dat votul, ca să ajungeti acolo, NU!

Aţi SUPT vlaga acestui popor! Aţi VÂNDUT tot ce se putea vinde! PE NIMIC! Aţi uitat de unde aţi plecat şi îi DISPREŢUIŢI pe cei pe care i-aţi SĂRĂCIT! Le-aţi pus BIRURI, TAXE şi IMPOZITE mai grele chiar decât TRIBUTUL impus odinioară de turci! Oamenii au ajuns la DISPERARE şi la SAPĂ DE LEMN!

GEME ŢARA, SÂNGERÂND, iar vouă nu vă pasă de nimeni şi nimic, nici de cei rămaşi în ţară, nici de cei plecaţi din ea, tot din cauza VOASTRĂ! Pentru voi, PATRIOTISMUL este doar un cuvânt din dicţionare, pe care nu-l cunoaşteti!

Nu aveţi nici o TEAMĂ, nici de JUSTIŢIA care, în multe cazuri, s-a dovedit a fi cumpărată cu banii voştri MURDARI, nici de DUMNEZEU! Nu vă pasă de NIMENI şi NIMIC, doar o dată, cam la 4 ani, vă aduceţi aminte de oamenii SIMPLI… Deveniţi SUBIT mai buni, mai umani, mai iubitori şi începeţi să CERŞIŢI, din nou, voturile care să vă mai asigure, încă un ciolan de ros!

Acum, v-aţi gândit că mai aveţi, totuşi ceva de vândut…Din nou, PE NIMIC! Aveţi 100 de saci (de cartofi, spre exemplu), nu îi puteţi căra la etajul la care staţi, că vă dor şalele, tocmiţi pe unul mai sprinten, să vi-i care, dar el vă ia, drept simbrie, 94 şi vă lasă vouă doar 6. Vi se pare CORECT?

OARE, voi mai puteţi fi numiţi OAMENI? Vă las pe voi să răspundeţi, singuri! Eu, până şi aici, departe, M-AM SĂTURAT DE VOI!

P.S. Îmi cântăresc cu grijă, fiecare cuvânt însă, nici unul dintre ele nu este prea greu faţă de JAFUL pe care l-aţi făcut, de-a lungul timpului…""

Nu stiu ce e cu scrisoarea deschisa de mai sus. Dar fiind adresata parlamentarilor, sa fim seriosi, credeti ca vreunul (sau una) dintre ei se va obosi sa citeasca? Zilele trecute ii aratau ca nu stiu pretul la paine, faina, malai... Credeti ca s-ar simti jigniti de un text vreunul din cei 600 bucati de parlamentari?
America are 535 parlamentari, la o populatie de 315.953.116 si noi avem 588 parlamentari, la o populatie de 20.121.641.
Deci la o populatie de 15 ori mai mare, ei au mai putini parlamentari. Deci? Nu suntem noi prosti? Ei sug si nu au teama... Nu, sunt baieti si fete destepti si destepte, noi suntem prostii lor, ne cocoseaza cu impozite prea mari, ne maresc taxele, rovinietele, nu ne fac autostrazi, ne satura de paine si circ, ca asta meritam. Iesim in strada pentru maidanezi si Rosia Montana (nu ca nu merita iesit, dar unde erau militantii in 2000 cand s-a intamplat catastrofa de la Baia Mare, tot cu cianuri?)?!?
Isi imagineaza cineva ca o scrisoare care circula pe net ii va opri pe asupritorii legali: dragii de parlamentari, demnitari, ministrii si mai mari ai Romaniei? Romania e o cauza pierduta. Exilul nu suna deloc rau (mai ales daca tara in care mergi are ceva mai mult bun simt fata de locuitorii ei, decat a noastra). Nu stiu de ce se lamenteaza autorul scrisorii. E un norocos, a scapat...

Incepand cu 23.11.2013 incepe noua ''ERA'' de LUMINA si IUBIRE.



P.S. cred ca evenimentul este in desfasurare...dar e atat de frumos sa vezi lumina cum se uneste intr-o rugaciune!

P.S. Daca vreau sa ma rog merg la Biserica. Asta pare mai degraba un fel de aiureala yoga combinata cu ceva astrologie.