Viitorul incepe azi!? Clubul "senioarelor" 40+

Cand eram foarte tanara, pe la 20, 25 de ani, credeam ca viata se termina la 40+. Eram atat de convinsa de chestia asta incat imi promisesem ca daca apuc 40 de ani, ma tatuez si ma rad in cap. Cand am implinit 30 de ani am fost de-a dreptul nefericita; nu pentru ca "imbatraneam" ci pentru ca eram, definitiv si irevocabil, adult si toata lumea astepta de la mine sa ma comport ca atare: matur, responsabil... Vax Albina! Atunci am tras concluzia ca eu n-am sa ma maturizez complet niciodata. Am risipit vreo cativa ani incercand sa fac pace intre mine si asteptarile celorlalti. La 36 de ani am devenit mama si atunci am inteles ca exista fericirea absoluta si ca asta n-are nimic de-a face nici cu banii nici cu succesul sau cariera... nu se compara cu nimic! Incet, incet, am inceput sa ma vindec de toate prejudecatile si inhibitiile si sa ma eliberez de "parerea celorlalti". Si in ziua cand am implinit 40 de ani m-am simtit extraordinar. Nu m-am ras in cap si nici nu m-am tatuat dar am avut certitudinea ca din acel moment pot sa fac orice traznaie fara sa cer aprobarea cuiva sau sa-mi pese de ceea ce cred ceilalti. M-am simtit mai libera, mai puternica si mai desteapta.
Statistic, am trecut de jumatatea vietii si, ciudat, chestia asta nici nu ma sperie si nici nu ma intristeaza. Dimpotriva!
Si totusi... Sunt atat de mule lucruri care se schimba la 40+. Nu mai pot purta tocuri de zece o zi intreaga, nici jeans-i rupti in genunchi. Nu-mi mai plac petrecerile zgomotoase. Au inceput sa apara ridurile pe gat, am nevoie de ochelari si am incaruntit. Si kilogramele... Ah, kilogramele! Usor se mai pun si, Doamne! greu se mai dau duse! E nevoie de dieta serioasa si de ceva sport. Cu dieta se rezolva dar cu sportul, hm, mai greu. N-are rost sa ma duc la sala ca nu mai am suflu si nu rezist mai mult de zece minute; bani aruncati! Si-n plus, mi-e lene! Poate am sa incerc cu ceva masaj; stiu ca nu e suficient dar sigur ajuta. Si indata ce se desprimavareaza, scot rolele din debara ca nu le-am mai incaltat de vreo doi ani; bucuria feciorului, ca bine ne mai distram amandoi in parc cu rolele.
Trebuie sa recunosc ca in ultimul an m-am cam lenevit, m-am cam ingrasat si am devenit enervant de... "leguma". Heeei! Treburile nu mai pot continua asa! De aseara sunt (din nou!!!) la dieta - trebuie sa scap de vreo sapte, opt kilograme. Diseara o sa-mi pun o masca. Poate ca saptamana asta o sa-mi vopsesc parul; nu ca sa par mai tanara ci pentru ca, pur si simplu, imi sta mai bine. Si in loc sa ma lamentez ca nu mai incap in nicio haina, m-am hotarat sa ma reapuc de croitoreala. Ieri am inceput sa-mi fac un manechin pe masurile mele de-acum, astazi il termin si de maine...

Si ca sa nu cumva sa-mi scada entuziasmul, m-am hotarat sa deschid acest subiect. Asadar Doamnelor (cu D mare), va invit la o tacla despre viata la 40+.

nu primesti si cu 35+ ca sentimentele sunt cam aceleasi , kg la fel (in plus), lenea de sport e mare(ca miscare fac toata ziua) singura diferenta e ca am fost mai "iute" la facut copil , l-am facut la 25, anul asta face 11 ani - e baiat mare.
apropo de haine toate maieurile crosteate mi le-am facut fixe ca sa nu imi permit sa ma ingras mai rau. la dieta am zis ca sint si eu de azi. un fel de disociat.

Acu, ce mi-e 35+, ce mi-e 40+... Ca trece timpul asta cu asa o viteza ametitoare!
Eu nu mai vreau sa-mi fac haine fixe pe principiul ca "o sa slabesc candva". Vreau sa fiu bine imbracata ACUM! Chit ca am cu vreo 8 kilograme in plus. Cand voi slabi, le voi modifica - o sa le croiesc pe toate in asa fel incat sa fie usor de modificat.

Si eu tot un soi de regim disociat am inceput. In plus renunt complet la zahar si la paine alba. Nu mi-am propus sa slabesc brusc - daca dau jos 8 kilograme in vreo 10 saptamani ma declar satisfacuta. A!!! Si mi-am amintit: am realizat ca nu beau apa suficienta, asa ca de astazi e LEGE: minim 2 litri de apa pe zi!

Dac-o mai raresc si cu fumatul...

pai sunt bune acum, dar sper sa ma tina in "priza" sa nu ma ingras!
si timpul asa mi se pare si mie ca a trecut. cind ma uit la fimiu ca la 11 ani e aproape cit mine nu imi vine sa cred ca e al meu

Ehe...ce-as mai vrea eu sa am 35 acum! Si cand spun asta nu ma refer la kg in plus...dar,da...la riduri,la ochelari si chiar si la garderoba...sunt intr-o cautare de stil pe care l-am pierdut anul asta si ...simt nevoia sa ma redefinesc...

Pai, hai, Ionela! Hopa sus! Redefineste-te, daca asta-ti doresti. Ce te retine?
Mi-am dat ca cel mai mare dusman al meu era (este) lehametea si rutina. Si scuza "n-am timp de asta acum" sau "nu-mi arde de asta".
Si eu mai am un dusman. Fumatul. "Inca o tigara si m-apuc" e un motiv sa aman si sa tooot aman sa ma apuc cu adevarat de ceva. Si-apoi inca o tigara si inca una... Cate tigari atatea pauze si amanari. Am facut un calcul si m-am ingrozit: fumez aproximativ 3 ore pe zi!!! Nu vorbesc nici de sanatate, nici de bani "arsi" ci de ceva ce nu luasem in calcul pana acum: timpul pe care-l pierd zilnic. 3 ORE!!! Enorm! As putea sa fac o gramada de chestii in timpul asta.

Asa ca tot de astazi incerc sa injumatatesc tigarile. Mai stii? Poate ma las de tot!

De retinut, nu-mi dau seama ca ma retine...sau,da,s-ar putea sa fie vorba de curaj si frica totodata...prea putin si prea mult...
La teorie sunt as dar...practica, ma omoara sau ma sperie mai bine zis...
Ce faci cand,din start, simti ca nu are rost sa... ca a trecut trenul... ca acum e prea tarziu....ca...

Doamnelor, spor si sa ramaneti la fel de hotarate si "maine"!!!
Ne vedem peste 2 ani, ba nuuuu! La anu'
Va tin pumnii sa reusiti sa va lasati de fumat. Eu am reusit la inceputul anului trecut. Deci am un an de cand nu mai fumez si e superb! Tare as vrea sa va pot da din hotararea mea. Un lucru poate va ajuta: gasiti motivul cel mai ...cel Un motiv foarte bine intemeiat, care sa nu fie "daramat" la prima depresie, sters sau altceva.
Eu am ales sa ma las pentru sanatatea mea, pina nu e prea tarziu. Nici "amenintari" cum ca "te las" sau "gandeste-te la bani" , la mai stiu eu, nu au fost, pentru mine, nici macar ca apa de ploaie. M-am lasat nu zic nu, dar am reinceput la cel mai neinsemnat motiv posibil. Crezand ca "am tot dreptul".
Ramane, anul acesta, "lupta" cu nesuferitele astea de burti ca-s multeeeee
Deci, va doresc mult succes in hotararea voastra. Eu am sa va urmaresc, timid, luand exemple

Buburuza, ai spus tot ce era de spus. Am aproape 43. Si de pe la 26 pana acum nu stiu ce am facut. Pur si simplu nu stiu unde s-a dus timpul si ce am facut cu el. Nu pot sa spun ca l-am pierdut sau ca nu am realizat nimic, dar s-a dus prea repede si am amintiri din ce in ce mai putine.
Imi gasesc tot felul de scuze pentru a amâna până si cele mai marunte lucruri. Cateodata ma surprind gandind ca viata asta o traiesc de proba, doar asa, sa vad cum e si sa stiu ce am de facut in viata cealalata-adevarata. Dar imediat imi dau seama ca asta este singura viata si ma sperii cumplit.
Trebuie mai multa mobilizare, mai multa bucurie, mai mult zambet.
Inainte radeam mereu, cu prietenele, din te miri ce. Pana si copii nostri se gandeau "oare ce-or fi gasit mamicile de ras?".
Dar de vreo 3-4 ani am scos tepii, am inaltat gardul in jurul meu si am devenit mofluza si nesuferita. Mi-e dor de mine asa cum eram. Nu mi-am propus sa devin asa dar asta s-a petrecut treptat. Din pacate si prietenele mele trec prin asta. Ne vedem foarte rar, la cateva saptamani (inainte ne vizitam aproape zilnic).
O explicatie pentru ceea ce mi se intampla ar fi ca m-am saturat sa aud vorbindu-se si sa vorbesc despre bani. Nu trec 2-3 minute dupa ce ma intalnesc cu cineva cunoscut si incepe discutia despre datorii, facturi, banci, nu-i si nu am. Poate de aceea m-am retras in carapacae mea. Ca sunt satula de mine si de ale mele.
Ma deprima si ma dispera sa-i aud pe ceilalti cu acelasi discurs: injurat guvern, injurat tara, lipsa banilor, viziuni sumbre asupra viitorului.
Forumul asta m-a desţelenit un pic. Imi prinde tare bine sa scriu si sa citesc aici. Râd, ma mir, ma bucur, ma inervez, ma minunez, ma ambitionez, imi vin idei, totul alaturi de voi.
Dar o sa incerc sa-mi aduc prietenii din nou aproape. Mi-e dor sa vorbesc "live cu gura " cu cineva, in afara celor din familie.
Mi-e dor sa bat campii, sa rad din te miri ce.
Buburuza, ai sunat mobilizarea si eu am auzit. Sper sa revin la a trai din plin.

Felicitari,Adelaida!
Si sotul meu are 16 ani de cand s-a lasat de fumat,cat era tanar...pentru sanatatea lui

ionela stefan a scris:De retinut, nu-mi dau seama ca ma retine...sau,da,s-ar putea sa fie vorba de curaj si frica totodata...prea putin si prea mult...
La teorie sunt as dar...practica, ma omoara sau ma sperie mai bine zis...
Ce faci cand,din start, simti ca nu are rost sa... ca a trecut trenul... ca acum e prea tarziu....ca...

Ionela, sper ca acestea sint ganduri trecatoare si rare! Nimeni, nu-ti poate spune cand e "prea tarziu" Prea tarziu pentru ce? E mereu timp sa te indragostesti din nou, sa admiri frumuseti nevazute inca, sa mirosi florile, primavara si aerul curat.
De pesimism e mereu timp, mai tarziu, mult, mult mai tarziu!
Nu am sa uit niciodata o doamna pe la 80-90 de ani (asa afirma ea) cand aveam eu vreo 20!
Ce femeie! Avea o energie si o exuberanta in ea , de nemaivazut!!! Radia fericire, chiar daca era singura. Se bucura de orice "nimic" (credeam eu pe atunci), traia fiecare clipa! Era ceva..."molipsitor" si foarte frumos deopotriva!!

Multumesc, Gianina.

Asa e!Trebuie sa ne traim viata nu sa o lasam sa treaca pe langa noi.Iar femeile au fost,sunt si vor fi prin natura lor invingatoare...Mai deunazi am vazut o stire cum ca Brazilia are un nou presedinte care e ...o doamna
Nu ne retine nimeni sa fim cum vrem,frumoase,iubitoare,sa radiem...de optimism si de tot ce e frumos...numai asa lumea in care traim va fi mai frumoasa

Eeeei! Ia te uita ce club se aduna pe-aici!!! Dupa ce termin lectiile cu fecioru', am sa citesc mai pe indelete. Acum sunt in graba mare. Da nu pot sa nu-i raspund Gianinei:

Gianina4ever a scris:Asa e!Trebuie sa ne traim viata nu sa o lasam sa treaca pe langa noi.Iar femeile au fost,sunt si vor fi prin natura lor invingatoare [...]

Iac-asa! Gandire tipica de 30 de ani! Exact ce spuneam la inceput: "femeile au fost, sunt si vor fi prin natura lor invingatoare" Ei na! Si daca nu sunt, ce se-ntampla? Se opreste Pamantul din miscarea de revolutie? Este exact genul de prejudecata / presiune sociala cu care m-am chinuit pe la 30 de ani. Cine spune, ma rog, ca femeile nu pot sa fie la fel de bine si "pierzatoare"? Daca eu nu sunt super Femeia-fantastica, simultan nevasta devotata, mama perfecta, gospodina desavarsita, amanta (nitel perversa, daca se poate!) doctorand in astrofizica, dansatoare de tango argertinian, manager de multinationala si pe langa asta o bunaciune de fix 52.5 kg, cu coafura perfecta si cu tocuri cui... Ete, scartz! Ce-o sa se intample? Ei?
Vezi? Pentru mine exact asta este diferenta inte 30 si 40+: acum imi dau voie sa gresesc, nu tin sa am dreptate, si, in ciuda kilogramelor in plus, a ridurilor, parului carunt, ochelarilor ma simt mult mai bine. Eu, cu mine insami. Acum sunt mai... zen.

Minunata idee cu infiintarea acestui club!Am citit pe nerasuflate ce s-a scris mai sus si parca mi-ati citit gandurile.
Si totusi e o mare diferenta intre 35 si 45 de ani, din punctul meu de vedere . Eu toata viata am fost subtire ,nu aveam grija ce mananc ,cat mananc ,nu era nicio problema. Dupa 40 de ani lucrurile s-au complicat ,m-am ingrasat vreo 10 kg,o lunga perioada nu ma recunoasteam in oglinda ,parca nu mai eram eu.
Intre timp m-am impacat cu asta ,sunt atenta la cantar, nu am reusit sa dau jos mare lucru dar macar nu am mai pus.
In schimb sunt mult mai linistita sufleteste ,stiu ca nu mai o infinitate de timp inainte si nu mai incerc sa rastorn lumea . Incerc sa ma bucur de lucrurile marunte de zi cu zi,nu-mi reuseste mereu dar ma straduiesc.
Si eu nu ma mai intalnesc cu prietenele ,eram un grup ,ne amuzam ,era foarte bine. Acum am mai ramas doar doua dar e bine ca am o prietena cu care pot vorbi si suntem pe aceeasi lungime de unda.
Iti doresc succes Giobsy sa reluati intalnirile ,noi am incercat dar nu am avut succes.

Oricum in cadrul programului de schimbare am reinceput sa tricotez si sa crosetez si astfel am ajuns pe acest forum ,nu sunt eu foarte activa la scris dar sunt la citit .
Si imi mai propun sa reiau si gimnastica cat de curand. Poate daca ne mai impulsionam una pe alta reusim impreuna, ca sa parafrazez o lozinca

Buburuza, imi vine sa te pup pe amandoi obrajii.
Azi e ziua mea. Fac 40 de ani... Si cu toate felicitarile, tot am fost abatuta pana acum. Trecerea asta la 40 + ma sperie.
Citind insa ce ai scris, parca nu mai pare totul atat de dezolant.
Pot sa fac un bilant sa recunosc ce nu mi-a iesit in viata, sa ma mandresc cu ce mi-a iesit f bine (in special copiii ). Pot sa nu mai intorc ochii de la oglinda deformata care se incapataneaza sa imi arate ceva suncute... Si pot sa nu mai suspin nostalgic dupa blugii care ii vin turnati pustoaicei mele de 13 ani si 40 de kg si in care incapeam si eu atat de usor acum 5 ani...
La inceput de an am reusit sa ma las si de fumat. Brusc, fara medicamente, fara tigara electronica. Mi-e pofta inca, recunosc. Dar in fiecare dimineata imi propun sa rezist in ziua respectiva fara fumat. Si deocamdata functioneaza...
Deci viitorul incepe azi... Si-ti multumesc pt asta

La multi ani Andata.Viata ne rezerva si bune si rele indiferent de varsta.Eu nu am avut o viata usoara si cu toate astea nu ma demortalizeaza varsta.Tricotez,brodez,cos goblen inca din copilaraie,iar mai nou,datorita voua m-am apucat de crosetat.N-am renuntat niciodata la aceste pasiuni,dar sant activitati care te tin locului,adica miscarea lipseste.Am o munca care ma solicita la miscare,dar dupa mesa incepusem sa cam lenevesc,asa ca mi-am luat un catel pe care il scot la plimbare si care ma tine activa .Nu am pus kilograme,nu port ochelari(inca),dar ridurile au aparut.Si ce daca?Intotdeauna mi-am cautat o ocupatie care sa ma tina activa,sa nu-mi dau seama ca timpul trece,sa nu ma demoralizez.Daca am ocupatie nu vad cum trec anii.Cand ma uit la fiica mea ,care are 23 de ani,abia atunci realizez ca am o varsta.Altfel....De fumat ,fumez si nu stiu daca am sa ma las prea curand.Adevarul este ca nici nu am avut vreo tentativa mai serioasa in acest sens.Poate pe viitor.Fetelor,santeti inca tinere.Bucurati-va de viata cat puteti.

Angelica, multumesc. Sa iti traiasca fata sa te bucuri de ea.

si eu ma apropii de 46 si in toti anii astia de mai multe ori m-am pierdut si m-am regasit ... sau poate reinventat. copiii si tinerii cu care lucrez ma tin mereu in priza. din 2002 fac munca voluntara la un ong local, particip la cursuri si proiecte, organizez diverse activitati inclusiv sezatori. acolo, pot spune, ca imi incarc bateriile.

Aici trebuie sa scriu si eu cateva randuri.Buburuza a descris foarte bine starea mea fara sa am vreo discutie cu ea vreodata.Si eu am hotarat la sfarsitul lui 2010 sa dau jos 2-3 kg si sa mai lucrez din cand in cand si pentru mine si ca nu cumva sa ma razgandesc am spus unor persoane fata de care nu mi-ar placea sa raman mincinoasa.
Confirm si eu ca aceasta varsta este mult mai frumoasa decat mi-as fi inchipuit in urma cu cativa ani.Cu adevarat femeie m-am simtit pe la 35 cand treptat s-au rezolvat cam toate problemele importante de pana atunci(casa, profesie, copii,probleme materiale)si am avut timp sa ma gandesc si la mine .Mi s-a parut ca m-am trezit dintr-un vis, acela a fost momentul in care am descoperit cat de importanta este atitudinea.
Blugi am inceput sa port din nou dupa 17 ani, mi-am vopsit parul si imi doresc sa port culori vesele, ceea ce este cu adevarat o mare schimbare.
Cred ca fara sa-mi dau seama ma influenteaza si fetele mele care au o alta gandire si educatie (la mine totul trebuia sa aiba legatura cu ce credea sau spunea lumea).
Credeti ca o asemenea schimbare trece neobservata? Sigur ca nu.Sa nu radeti daca va spun ca pana la 35 de ani nu mi-a spus cineva nici du-te mai incolo, iar dupa aceea si prezenta sotului uneori nu era o piedica(sau nu observasem eu?).
Nu mi-as dori sa pot da timpul inapoi.Acum ma simt mai puternica, independenta,am mai pierdut pe drum unele complexe si am invatat care sunt lucrurile cu adevarat importante din viata mea.
Pentru ca problemele nu se mai termina niciodata in acesti ani grei pe care ii
traim, tratez totul in ordinea prioritatilor .
Pentru lene si lehamite, depresie, crize de plans leacul pentru mine a fost calciul.Un medic profesor universitar a spus ca o femeie dupa 40 de ani trebuie sa ia din prima zi a ciclului calciu in lunile cu r (septembrie-aprilie) timp de 10 zile dupa ce a luat inainte 10 zile magneziu.
Dupa ce in 2009 in martie am trait o luna deprimata de ceea ce vedeam si auzeam la tv, am constatat ca totul depinde de ce fac eu si nimeni nu vine sa-mi plateasca facturile, asa am incetat sa-mi plang de mila si am inceput sa muncesc mai mult, de aceea cred ca trebuie sa ne rugam doar pentru sanatate,restul va trebui sa cautam in noi.
Stiu ca nu am talent de prozator, dar poate se intelege ce am vrut sa spun.
Poate n-am exagerat cu lungimea mesajului, poate.

Multumesc Andata.Fiica mea este cea mai mare bucurie si fericire pe care o am in viata.

ani de zile am fost o leguma, o femeie pentru care nu conta nimic. si eu credeam ca te casatoresti, faci un copil si gata e cu viata ta. nici macar o tresarire, un fior. si anii s-au dus incet , unde? cine stie. nu i-am mai gasit.
m-am apropiat de 40 , am facut 40 si aveam 88 de kg si intr-o zi ceva s-a schimbat. ceva, zic? totul. am inceput sa slabesc, am inceput sa ma transform. la inceput nu mi-am dat seama dar lumea din jur ma tot intreba ce s-a intamplat. am inceput sa devin constienta de durerile si placerile mea. am inceput sa vad ca viata nu este doar cratita, haine adunate, copil.
si mi-am facut timp pentru mine fara sa imi mai pese de cicalelile sotului care oricum mereu gasea ceva de comentat.
si dintr-o femeie care nu isi gasea timp pentru pasiunile, placerile ei am devenit au, eu cea care sunt acum.
asa am fost din totdeauna, doar ca eram ascuns sub apelativul de d-na c. o femeie pentru care gura lumii conta foarte mult, o femeie pentru care familia trebuia sa fie perfecta sau macar sa arat ca e perfecta.
dar stiti ce? m-am saturat , vreau sa traiesc fara sa aud comentarii jicnitoare, fara sa aud apelative uracioase de la cel care cica mi-a fost partener.vreau sa traiesc. ma puteti condamna?si daca o faceti credeti ca ma mai intereseaza?
acum vreau sa zambesc, sa imi vad fata crescand si devenit o tanara femeie care stie ce vrea, vreau s fac torturi, sa desenez, sa scriu poezii. vreau sa stau o zi intreaga printre margele sau ate. vreau sa imi colorez unghiile la picioare in culori traznite si da, vreau sa ma tatuez intr-un loc in care dar eu il vad ca o victorie asupra timpului si a constrangerilor, ca o victorie asupra tuturor durerilor stranse in sufletul meu. vreau sa fiu respectata, iubita.
vreau sa imi las parul lung, sa mai dau vreo 5 kg jos, sa zambesc mai des, sa mi-i sa spuna ca sunt perfecta si constienta de sexualitatea mea , vorba adminei sa sterg cat mai des praful.
viata incepe la 40 ani.
da, incepe la 40.

bun gasit fetelor.............. varsta de 40 de ani am simtit-o ca pe un prag teribil de mare,nu stiu de ce,dar asa simteam........... a trecut destul de repede,prinsa fiind de valtoarea problemelor cotidiene,fara sa ma uit cu atentie ca anii se aduna unul langa altul.Acum ma uit in oglinda :riduri,fire albe,forme "ajustate"de sunculite(ochelari port de la 14 ani :d).............Si ce daca s-au adunat?In interiorul meu m-am oprit la pragul de 40,ba chiar am impresia ca as trage o fuga spre 35-36 de ani.Am invatat sa fiu cea mai buna prietena a mea,sa ma simt bine eu cu mine,sa nu ma sperie singuratatea,sa ma bucur de momentele in care sunt doar eu cu mine........sper ca nu suna cam narcisist.De multe ori,in tinerete,am fost total nemultumita de mine...acum ma accept asa cum sunt,ma simt bine in pielea mea.
Pe la 30 de ani mi se parea ca viata dupa 40 e cam sumbra...........acum descopar savoarea acestei varste si pot sa spun:viata e superba si la 40+!Important este sa stim sa ne bucuram de tot ce avem langa noi,nu trebuie sa privim mult prea departe,sa avem tinte greu de atins............pot fi doar miraj.Bucurati-va de fiecare clipa,bucurati-va de momentele petrecute cu copiii vostrii,pana nu-si iau zborul pe drumul lor.
La sf luni octombrie am trecut printr-o experienta dura;histerectomie totala..............acum invat sa ma bucur de viata,invat sa traiesc cu adevarat.De ce spun asta?Ptr ca pana acum am facut ce trebuia facut sa fie bine ptr toti(indiferent de ce doream,speram,asteptam)Am schimbat ierarhia prioritatilor:ptr mine acum EU sunt cea mai importanta!!!!!

fizicuta, si pentru mine Eu sunt cea mai importanta. bine domnisoara mea are un loc special la fel ca si omul pe care il iubesc. doar ca acum si eu am inversat prioritatile.

La multi ani Andata!
Eu anul asta implinesc 43 de ani .Nu-mi vine sa cred ce repede au trecut anii.Mi-a placut mult mai mult perioada30+ pana-n 40.Aveam mult mai multa energie,ma bucuram mai mult de viata .
Macar nu am probleme cu greutatea.Am 52 kg la 1,66 m.Dar o problema tot am.Asa e viata!Nu te lasa sa te bucuri prea mult.De 7 ani ma chinuie o hepatita b si inca nu i-am venit de hac cu tot regimul pe care l-am tinut in aceasta perioada.Asa ca fetelor bucurati-va ca sunteti sanatoase chiar daca aveti rate si facturi de platit . Avand sanatate altfel duci in spate greutatile.
Am noroc cu un sot extraordinar care m-a sustinut mereu si un copil pentru care lupt sa traiesc cat mai mult.

Cris DA,DA,DA.........
Super,perfect.