Viitorul incepe azi!? Clubul "senioarelor" 40+

Buburuza spunea
Este pentru prima data cand discut despre un subiect atat de intim pe un forum public dar sper ca asta sa le dea un imbold si altor Doamne sa mearga sa-si faca analizele.

Sunt o persoasa pudica dar stiu foarte bine prin ce calvar am trecut pana la rezultatul final si nu doresc nici celei mai mari inamice sa treaca prin asa ceva.Interventia nu este foarte dificila dar asteptarea rezultatului histopatologic... ....este mult mai simplu sa faci o analiza(care nici nu este dureroasa) decat sa te lupti ptr viata ta.

Buna! Am avut o zi plina si am reusit sa fac o mica pauza. Aici gasiti ce cura am indraznit sa fac eu. Nu e grea si va spun in prima zi si poate un pic a doua, e mai greu, in sensul ca parca ai o slabiciune - eu atunci am luat o lingurita de miere in plus. Dar dupa aceea, parca se ridica un val, parca esti usoara....nu stiu simti ca este bine ce faci! Am reusit sa fac mancare fara sa gust din ea, pentru ceilalti membrii ai familiei si mi-am repetat ca o sa am timp sa mananc si eu altadata, ca nu e sfarsitul lumii ca nu mananc eu acum..x sau y!
Eu prima cura am facut-o in luna august acum patru ani... Apoi am facut-o cam la 15 luni diferenta..Anul acesta am reluat-o cand a fost perioada de post, inainte de Craciun. Acum chiar nu am mai facut suc de legume si fructe, ci pur si simplu le-am mancat asa....e mai greu cand nu stai acasa....dar nu imposibil! Dupa cele sapte zile este important sa revii usor la o mancare normala..poti face un meniu cu ce se recomanda la cura de pe locul doi....Important este sa crezi in tine si sa intelegi ca organismul are si el nevoie de "vacanta"...de atentie... Nu trebuie sa slabesti brusc 4 kg intr-o saptamana...important este sa faci metabolismul sa se "trezeasca"...si cum spunea preotul Petru Moga, invitatul Eugeniei Voda de sambata, trebuie sa te ajuti tu ca "minunea" sa se faca...nu putem astepta la infinit sa ni se dea, sa ni se aduca, sa se faca....noi incet cu pasi mici, cum sublinia cineva mai sus, trebuie sa reinvatam sa "mergem"!
Eu am reusit sa slabesc, sa reintineresc si sa am o energie pe care nu credeam ca o mai pot avea! Varsta este cum te simti tu, nu cea din buletin!
Daca aveti timp sau mai bine zis cand aveti timp urmariti aceasta emisiune ...este plina de sfaturi de inceputuri, de deschideri de drum: [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Aici cura: [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

Multumesc, Piciule! Am citit cura si pare foarte interesanta. Dar tare ma tem ca eu n-as putea s-o respect cu strictete pentru ca este prea... disciplinata pentru mine. Si-n plus, nu ma prea omor cu ceaiurile iar nucile si alunele imi fac rau. Dar tot mi-ai dat o idee ca inainte (sau in loc de) dieta sa incerc macar o saptamana de detoxifiere dar mai in stilul meu, asa. Cu produse de sezon pe care le gasesc usor la piata: salata de patrunjel cu lamaie, salata de radacinoase (ridiche neagra, alba, telina, morcov, sfecla rosie) eventual si cu fenicul si mere, citrice de tot felul, Kefir, miere, polen si apa multa. Si-abia astept primavara s-o dau pe la salata de leurda si spanac cu patrunjel, zeama de lamaie, ulei de masline si iaurt (mmmmm, ce pofta mi s-a facut!)
Nu stiu daca asta inseamna detoxifiere ca la carte, da' rau sigur n-are ce sa-mi faca... Si daca la asta mai adaug o lingura de grau incoltit pe zi si o biluta (cat o aluna) de drojdie de bere, sanatate curata!

Buna, Buburuza!
Da, important este sa stii ce vrea organismul tau si sa bei acei 2 litri de apa pe zi (ceai, apa, supa de legume..nu suc si cafea!) ca sa elimini toxinele! Metabolismul incetineste si trebuie bruscat un pic....si am inteles ca si la curele de slabire pe care le fac vedetele...la doua saptamani mananca intr-o zi orice, nu mult, dar orice le pofteste inima, ca altfel organismul intra in alerta si dupa ce trei zile ii dai morcovi mananci si tu un pic de carne si el repede o va transforma pe toata in grasime! Nu stiu daca am explicat eu chiar bine....
Incredere si vointa! ...si nu in ultimul rand SANATATE!

Ei, ca tocmai mi-am dat seama ca la teorie sunt buna! Dupa ce-am scris planul meu de cura, am dat o cautare pe net dupa "cura de detoxifiere" ca sa ma conving ca nu-i vreo tampenie. Si ce sa vezi? Patrunjelul, Kefirul (iaurtul), ridichea neagra, graul incoltit si drojdia, polenul, chiar sunt recomandate! Si toate astea chiar ca sunt pe placul meu! Singura chestie de care-as avea nevoie macar odata la cateva zile ar fi carnea (sunt carnivora inraita si dupa cateva zile de "post" as manca si carne cruda). Dar o saptamana cred ca rezist.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Ca tot vorbeam despre menopauza, am citit in vara o carte care m-a enervat: Idenitatea / Milan Kundera. M-a enervat nu pentru ca n-ar fi scrisa excelent (e totusi Kundera) ci pentru ca este scrisa de un barbat. Povestea unei femei superbe si de succes care ajunsa la menopauza sufera ingrozitor dintr-un motiv aparent ridicol... "Barbatii nu mai intorc capul dupa mine pe strada". Merita citita. E lejera si siropoasa. Dar nu cred ca o femeie tanara (40-) ar intelege-o. Si, fiind scrisa de un barbat, parca are totusi ceva fals...

Felictari pentru subiect.Am citit toate comentariile,chiar daca nu ne cunoastem parca toate din forum santem prietene de o viata.Eu am 45 de ani dar ma simt mai bine decat la 30.De multi ani imi doream sa ma ingras,luam vitamine dar nimic,in 2009 octombrie am facut operatie de artoplastie de sold,aveam 54 kg iar acum am 70.Poate ca si datorita faptului ca sant sanatoasa nu mai am dureri sau poate si datorita faptului ca de atunci am ciclu menstrual neregulat cam la 3 luni.am incercat sa slabesc dar bucatarind tare mult mananc numai ce imi place si multa carne prajituri ciocolata ,nu am nici o problema de suparare si poate astea sant favorabile ingrasarii.Ar fi bine sa ma mentin asa.Mi-as dori sa mai fiu la 20 de ani cu mintea de acuma.Fetelor sa aveti sanatate restul se rezolva.Va pup.

Asta inseamna Buburuza ca stai foarte bine cu intuitia, instinctiv simti ce-ti face bine. Las ca la teorie suntem toate cu doctoratul luat. la practica insa ...mai avem multe restante lasate pe toamna,cel putin eu.
O sa caut si eu cartea daca dau de ea o s-o citesc.

In alta ordine de idei ma bucur ca suntem multe si tonul general este optimist , aproape toate ,din ce-am citit ,ne simtim mai bine acum decat in prima tinerete ceea ce e minunat . Meritam laude si apreciere , zau asa !

eu in seara asta am fcut putina miscare pe zamba.si ma simt de nota 10.

Dragele mele,bucurati-va,ca intr-adevar cand zici 40+ ,este tot urcus,dar cand depasesti 50 incepe coborasul,oricat de optimiste si oricate cure am face!Incep durerile de oase,alte dureri,menopauza care iti face probleme,metabolism incetinit,doar daca o viata ai trait fara griji si probleme si ai avut grija numai de tine in primul rand.Dar cum noi renuntam la multe sa aiba copiii,nu vreau sa va dezamagesc,dar vine si perioada medicamentelor indispensabile,a altor preocupari,etc.Inima iti ramane la fel de tanara ,la fel simti nevoia sa fii iubita,sa iubesti,sa te bucuri de lucrurile marunte,sa te ingrijesti,sa arati bine,atat cat se mai poate,sa ai o mina sanatoasa,luminoasa,sa fii dorita.La fel te incanta remarcile unui barbat, iti place sa socializezi,iti gasesti implinirea unor vise din tinerete,dar nu uitati,cu anii astia nu va mai intalniti!Nu-s pesimista ,ma simt bine in pielea mea,incerc sa maninc sanatos,si iau tot ce-i mai bun atat cat pot la aceasta varsta,ma bucur ca sunt bunicuta,ca nepotica imi spune,,esti frumoasa buni",iubesc tot ce-i frumos,merg mai des la slujba de Liturghie,ma plimb.Daca as mai avea 40 de ani,atunci probabil ca as fi schimbat ceva si anume Singuratatea.Dar nu mai am si am ales alta cale.Va sarut ,frumoaselor!

Am deschis calculatorul, am dat boxele tare (saracii vecini!) si-am dansat bezmetic vreo 5 minute Jump in The Line - Harry Belafonte (LINK) Versurile sunt dementiale! Car'va sa zica, e si asta un sport nu? E drept, am cam gafait. Dar maine o sa dansez 10 minute.


Si-acum, revenind la subiect:

mariaz_09 a scris:Dragele mele,bucurati-va,ca intr-adevar cand zici 40+ ,este tot urcus,dar cand depasesti 50 incepe coborasul,oricat de optimiste si oricate cure am face!Incep durerile de oase,alte dureri,menopauza care iti face probleme,metabolism incetinit,doar daca o viata ai trait fara griji si probleme si ai avut grija numai de tine in primul rand.Dar cum noi renuntam la multe sa aiba copiii,nu vreau sa va dezamagesc,dar vine si perioada medicamentelor indispensabile,a altor preocupari,etc.Inima iti ramane la fel de tanara ,la fel simti nevoia sa fii iubita,sa iubesti,sa te bucuri de lucrurile marunte,sa te ingrijesti,sa arati bine,atat cat se mai poate,sa ai o mina sanatoasa,luminoasa,sa fii dorita.La fel te incanta remarcile unui barbat, iti place sa socializezi,iti gasesti implinirea unor vise din tinerete,dar nu uitati,cu anii astia nu va mai intalniti![...]

Multumesc pentru raspuns, Maria. Ai dreptate, decada 40 este diferita si de 30's si de 50's. Si cred c-ai "povestit" totul cat se poate de clar, fara patima si fara... panica. Habar n-am daca la 50+ e mai bine sau mai rau... nu fac statistici si aprecieri de genul asta, dar sunt sigura ca e... altfel.

frumoasa melodie, am dansat si eu pe ea. in ritm de dans am pus la spalt.
acum voi da drumul la muzica si voi mesterii cate una alta prin casa.

Shake, Shake Shake-it, Senora Cris!

V-am spus ca sunt pusa pe fapte mari? Nu v-am spus? Ei, bine, sunt pusa pe fapte mari! Tocmai m-am intors de la cumparaturi - mi-am luat Calciu (cu D3), polen, seminte de floarea soarelui (miez gata curatat), paine cu tarate (din asta imi dau voie doua felii pe zi), ridichi negre, sfecla rosie, morcov, telina, conopida, si-un snop imens de patrunjel. Si citrice. Si kefir. Am tot ce-mi trebuie ca sa incep o cura "de sanatate". Am uitat sa cumpar drojdie, da nu-i bai... Spre sfarsitul saptamanii o sa-mi pun niste grau la incoltit, sa-l am gata saptamana viitoare.

Dimineata m-am masurat si mi-am facut un tabel - bust, sub bust, talie, sun talie (unde-i burtica mai dodoloata), sold, coapsa gamba, brat. O sa-l completez saptamanal, pe toata durata curei / dietei.
Si in agenda am inceput sa-mi notez ce mananc in fiecare zi. Saptamana asta incerc sa nu mananc carnita; poate doar niste peste la cuptor sau piept de curcan...

Si-am mai tras un dans bezmetic!!!

Si inca unuuul! De data asta impreuna cu feciorul

ma faci sa zambesc. de ce, te vei intreba.
esti haioasa si ai multa voie buna.
o cura de dezintoxicare cred ca mi-ar prii si mie.
deci...sa ma apuc, sa nu ma apuc?

Pai... asta e partea placuta a depresiei... Cand sunt vesela, sunt... exagerat de vesela; toata lumea-i a mea, am energie, muncesc in draci, dansez, cant... Cand se-ntoarce foaia... hm... nasol.
De fapt e vorba de tulburare bipolara, dar termenul este mai putin utilizat si in general gresit inteles (probabil unii se-ntreaba daca aud "voci" sau ma cred Napoleon). Asa ca eu prefer sa-i spun depresie, ca macar de asta a auzit toata lumea.

si nu auzi voci?
eu aud. imi dau cate un ghiont si incep piticii sa imi tropaie pe unde apuca. atunci e nasol.
si eu cand sunt vesela sunt ...exagerat de vesela.cand sunt trista...nu vreau sa ma gandesc.

Nope! Eu "voci" nu prea aud... Da' aud muzica.

Buburuza si eu iti multumesc pentru subiect. Asa vom avea si noi, cele trecute de 30, dar nu inca de 40, de invatat. De bagat la cap si de pus in practica.
Se duce a naibii de repede, viata asta, nu stiu cand au trecut ultimii 10 ani, ultimii 5 aproape, de cand sunt mama. Nu stiu ce am facut in ei, numar pe degetele de la o mana, punctele majore. Si am momente cand imi vine sa ma iau la palme. Nu ca imbatranesc ci ca las timpul sa treaca pe langa mine.
Acum 1 an ma simteam de 40 sau si mai bine. Trebuie sa va intrebati de cat va simtiti cu adevarat, daca e la fel sau mai putin, bravo voua, daca e mai mult, e alarmant. E trist.
Eu am avut o revelatie de genul acesta, o impacare cu mine insami si o luminare la cerebel: this is as good as it gets; deal with it! acum vreun an. Din pacate nu prea tinem cont de psihic, il ignoram pana e prea tarziu. Il lasam sa lancezeasca, sa oboseasca, sa moara incet incet. De aia vezi oameni la 60, doborati, obositi, morti inauntru. Asteapta sa se stinga, satuli de viata. E trist, ca si asa viata asta dureaza o secunda, de ce sa clipim si sa o pierdem. Totul e de la mansarda; in afara, doamne la varsta a treia merg la gym, merg la saloane, merg in excursii prin alte tari. Noi suntem prea saraci, prea ignoranti sa ne iubim pe noi insine, sa ne rasfatam, cat de putin ne putem permite. O masca cu piersici (in sezon) isi poate pune orice femeie, la orice varsta, cate o fac? Suntem prea sarace sa sacrificam o piersica si 15 minute din viata noastra pentru un strop de relaxare si poate (placebo vorbind) sa aratam mai bine, dupa? Nu, suntem prea plafonate, prea sictirite de viata cotidiana, de rutina. Asa e, ideea e sa fim zen, impacate cu noi, increzatoare ca suntem exact cum trebuie sa fim, nici mai mult, nici mai putin, suntem PERFECTE, asa cum suntem. Dar nu trebuie sa ne uitam, nu trebuie sa ne lasam sa imbatranim psihic. Dupa aia, fizicul o sa asculte de minte, o sa radieze; si la 50, 60, 70.
O sa revin, ce daca nu am 40. Sper sa nu ma puneti pe hold, pana atunci...

si eu ma uit in urma si nu ii gasesc, ma refer la anii, ultimii 10 ani. nu ii gasesc, nicaieri. am doar flashuri de bucurie, de mandrie si alea atat de putine, in schimb am alte amintiri care vreau sa le ingrop si sa nu le mai scot niciodata la iveala. am trait in ultimul timp cat nu am trait toata viata mea. am simtit , simt si vreau sa mai simt aceeasi daruire, aceleasi sentimente , nu vreau sa le pierd, nu vreau sa uit ca sunt femeie.
vreau sa cred ca sunt perfecta, cum zicea cineva, perfecta, cu un zambet misterios, cu o moaca de copil bosumflat ca i s-a furat jucaria. vreau sa fiu eu. eu , cea pentru care gura lumii a murit, cea pentru care un copliment din partea celui iubit face enorm, cea pentru care stransul la piept e mai valoros decat toate diamantele lumii.

Admina a scris:[...]Din pacate nu prea tinem cont de psihic, il ignoram pana e prea tarziu. Il lasam sa lancezeasca, sa oboseasca, sa moara incet incet. De aia vezi oameni la 60, doborati, obositi, morti inauntru. Asteapta sa se stinga, satuli de viata. E trist, ca si asa viata asta dureaza o secunda, de ce sa clipim si sa o pierdem. Totul e de la mansarda; in afara, doamne la varsta a treia merg la gym, merg la saloane, merg in excursii prin alte tari. Noi suntem prea saraci, prea ignoranti sa ne iubim pe noi insine, sa ne rasfatam, cat de putin ne putem permite. O masca cu piersici (in sezon) isi poate pune orice femeie, la orice varsta, cate o fac? Suntem prea sarace sa sacrificam o piersica si 15 minute din viata noastra pentru un strop de relaxare si poate (placebo vorbind) sa aratam mai bine, dupa? Nu, suntem prea plafonate, prea sictirite de viata cotidiana, de rutina. Asa e, ideea e sa fim zen, impacate cu noi, increzatoare ca suntem exact cum trebuie sa fim, nici mai mult, nici mai putin, suntem PERFECTE, asa cum suntem. Dar nu trebuie sa ne uitam, nu trebuie sa ne lasam sa imbatranim psihic. Dupa aia, fizicul o sa asculte de minte, o sa radieze; si la 50, 60, 70.

Ai dreptate, Admina.

Cred ca la noi asta este si un model social si comportamental. Societatea romaneasca este patriarhala si cam misogina, destul de relaxata si indulgenta cu barbatii "C-asa-s barbatii, mai gresesc..." si extrem de exigenta cu femeile. Femeile n-au voie sa greseasca! Cred ca tine de cultura noastra ca popor, de educatie... Barbatii sunt incurajati sa se dezvolte ca indivizi pe cand femeile sunt "inghesuite" in niste tipare (sotie-mama-gospodina-profesionista-"savantderenumemondial".) Ma intristeaz uneori cand vad femei carora le trece viata asteptand... habar n-am ce... marea epifanie, probabil.

Din gradina cu misandre: Man Smart, Woman Smarter - Harry Belafonte

Chiar daca la un moment dat Vilcris ma intinerea sunt si eu de ceva vreme intrata in clubul senioarelor. Asa ca nu cer voie sa intru aici, doar salut cuviincios si trec la raport!

V-am citit de la prima la ultima postare si m-am tot gandit daca sa scriu. Daca va deprim prea tare? Daca ma apuca pe mine depresia si parca abia trecuse un episod urat...Dar fiind demonii mei trebuie sa-i infrunt!

Am crescut intr-o casa cu cinci fete, m-am indragostit si-am profitat sa evadez maritandu-ma rapid la 20 de ani. In acel am trecut rapid de la statutul de studenta la cel de femeie maritata si de mama. Mi-am dorit si iubit copilul si pentru ea am facut multe, sa le zicem asa, sacrificii. Perfect normale pentru o mama: copilul e pe primul loc, restul (casa, barbat, meserie) pe planul doi si eu pe niciunul. Singurul avantaj a fost ca am renuntat la profesorat si-am ales sa fac ce-mi place putand fi in acelasi timp acasa.

La 30 am aflat ca viata incepe sa puta din ce in ce mai tare, ca daca esti bun esti luat de prost si primind un sut in dos am facut un pas inainte in viata si-am devenit femeie divortata. Cu relatii pasajere de amor. Ca mai mult n-aveam voie, trebuia sa ma concentrez pe facut bani si incercand ca fi-mea sa nu o ia pe alaturi de drumul drept. Greu dar a meritat! Pe la 37 m-am mai linistit cu ea, se maturizase, avea o relatie frumoasa, ii aveam pe amandoi sub ochi, aveam doi copii frumosi. Asa ca am trecut mai usor peste o incercare, suspiciune de cancer de col uterin, biopsie, asteptare, usurare ca nu-i asta, interventii, tratamente, controale. Macar de controalele astea periodice ma tin, in rest trebuie (probabil) sa ma mai sperie cineva/ceva. Si la putina vreme mi-am intalnit si omu'. Omul cu care am putut construi o relatie buna, ce-a fost acceptat bine si de copii, omul ce mi-a adus putin echilibru. Asa cum mi-a spus Andra: esti mai vesela, nu te mai agiti atata, nu mai tipi la mine, asa ca tine de el! Si-i urmez sfatul chiar daca uneori ma intreb daca eu il merit cu adevarat langa mine.

Apoi am facut 40. Chiar ma simteam bine, aveam o mie de planuri si proiecte, ma hotarasem sa fac ceva serios cu kilele mele, aveam mai mult timp pentru mine ca erau copiii plecati. Si intr-o seara mi-a picat cerul in cap si TOTUL s-a dus de rapa. Andra a murit intorcandu-se acasa de la Sibiu. Au fost zile cumplite in care doar TREBUIE m-a tinut vie, m-a tinut pe picioare, m-a tinut sa nu fac un pas lateral spre tirul ce trecea pe langa mine in drum spre cimitir. Sunt si acum zile in care imi crapa capul incercand sa inteleg DE CE. De ce mie, de ce ei, de ce ea...TREBUIE ce m-a tinut pe linia de plutire era compus din cei din jurul meu pentru care trebuia sa gatesc, trebuia sa fiu la cimitir c-o lumanare, cateaua ce trebuia scoasa afara si hranita, clientele ce trebuiau rezolvate. Nu tin minte sa ma intrebat cineva daca mie imi trebuie ceva, daca am nevoie sau chef de ceva...eu trebuia sa le fac. Depresie?!?!? Nici macar. Doar durere, durere fizica, durere psihica.

Un fel de sprijin am avut in prietenul fie-mii. L-am iubit pe copilul asta ca pe Andra pentru felul in care a iubit-o. Pentru echilibrul si linistea ce i-o adusese. Pentru felul in care se uitau unul la altul. Pentru cum nu se puteau certa si sa stea suparati. Incercam sa vad in el un inlocuitor al Andrei, eram convinsa ca atunci cand va putea iubi iar ii voi putea iubi alegerea si voi fi bunica pentru copiii lor. Dar la mai putin de juma de an s-a dus dupa Andra. Intr-un accident la fel de stupid. Nedrept!!! Atunci iar s-a rasturnat cerul...atunci am strigat si m-am certat cu Dumnezeu.

Pana sa faca Inu 6 saptamani am plecat in Grecia. Greu mi-a fost dar parca atunci, acolo, in mijlocul atator frumuseti, pe marea aia incredibila mi-am luat ramas bun de la ei cu speranta (si convingerea) ca sunt impreuna, fericiti, ca-si continua iubirea intr-un loc mai bun si mai frumos decat ce vazusem eu pe-acolo.

Asa ca eu vin acum cu intrebarea: pentru ce sa ma mai zbat? Pentru ce sa mai muncesc pana ma cocosez? Pentru cine? Pentru mine??? N-am pus pret pe mine niciodata si greu mi-e sa cred ca voi invata acum.

Dar cum toate neglijarile se razbuna la un moment dat se pare ca acum se fac auzite. Coloana prea solicitata la munca ma doare si nu ma lasa sa mai merg la aerobic. La fitness fac muschi pe sub grasime, nu reusesc sa ard. S-o apropia si de mine menopauza ca prea am calduri si transpir noaptea. Sau or fi numai kilele de vina? Am muuuulte kile in plus.

Dar ca inceput hotarat de an am intrat la ceva regim (nu ma pot tine de diete stricte) si incerc sa mananc mai putin caloric si mai sanatos. Si sa fac miscare. Azi e a treia zi de miscare acasa. 30 de minute aerobic (cat am voie cu coloana sustinuta), 15-20 min bicicleta de mi s-a imprimat deja saua in dos si 5-10 min de relaxare la sfarsit: dans. Inca nu ma cantaresc.
Acum ca m-am suparat pe mine asa tare mi l-am pus pe TREBUIE la treaba! Pentru mine. Si se vor cunoaste si rezultatele. In timp! In mult timp.

Asa ca fruntea sus! Trag aer in piept si printre dinti inca zic ce zicea Andra: VIATZAEROZSIROZESTELUMEATOATA Daca nu pentru mine, macar pentru ea sa o fac! Nu concepea ca ma pot da batuta vreodata..

M-am cutremurat... iti admir puterea de a trece peste...off draguta de tine, eu nu-mi pot imagina durerea ce o ai. Pana sa nasc nu mi-as fi imaginat asa ceva, dar acum ma gandesc si nu stiu cum as putea sa trec peste asa ceva.

Stiu ca vorbele mele nu inseamna nimic...mai mult nici nu stiu ce as putea sa spun ...Dumnezeu are dreptatea Lui, noi nu trebuie decat sa credem in El, iar copii tai sunt la El, pentru ca ii iubeste.

Numai bine

Karina,

Totdeauna m-am intrebat ce inseamna semnatura ta... Acum am inteles. Am citit, am plans... Citesc, si plang, si inteleg.
Iti multumesc pentru lectia pe care am invatat-o astazi de la tine. Iarta-ma, dar acum nu pot scrie mai mult.

karina , viata e roz.

Buburuza este id-ul ei de mess. Cumva pus ironic la vremea respectiva ca ea atunci se maturiza dureros de repede. Lectii invatam in fiecare clipa. Si daca nu le-am invata bine ni se dau iar ca tema. Si daca le-am invatat tot mai primim niste extemporale de verificare pe acelasi subiect.

Din ce spun cei din jurul meu sunt o persoana puternica si stiu sa ma bucur inca de viata. Inca rad cu lacrimi la desene animate mai ales sau la comedii, inca ma bucur de compania catelei si ma joc cu ea, inca ma bucur pentru nepoatele si nepotii mei, inca iubesc si fac dragoste cu placere, ma bucur de iesirile in natura ca ma incarca cu energie, ma bucur sa ma cocosez in bucatare gatind pentru cati or putea sa vina la mese de sarbatori.

Dar o parte din mine, aia mai importanta, s-a dus. Si-i greu sa le faci pe toate schiopatand! Echilibrul este cel mai greu de mentinut. Dar mai in genunchi, mai taras, mai dand cu capul mergem inainte! Ca doar o viata o avem si-i cazul sa nu ne batem joc de ea! Sau or fi mai multe daca credem in reincarnare, dar fiecare si acolo este cu lectia ei de trait.

Cand eram copil am citit o carte, nu mai tin minte titlul, in care era vorba de fata unui pastor sarac, Polliana (nu mai stiu nici cum se scria) ce invatase sa se bucure ca nu-i mai rau! Primisera, de exemplu, ajutoare la parohie de sarbatori, tatal ei impartise tuturor dupa nevoi si pentru ea ramasesera o pereche de carje. A plans suparata si tatal ei i-a spus: Bucura-te ca n-ai nevoie de ele! Sau cam asa. Pentru mine asta a fost o prima lectie de viata invatata. Sa ma bucur de ce am fara a ravni la ce nu pot atinge. A nu se confunda cu resemnarea si blazarea. Ci mai degraba sa lupt, sa trag de mine cu zambetul pe buze ca pot face asta si am pentru cine sau pentru ce.

Va iubesc pe toate ca existati si ca aveti puterea de-a va exterioriza demonii aici!