Viitorul incepe azi!? Clubul "senioarelor" 40+

Cand eram foarte tanara, pe la 20, 25 de ani, credeam ca viata se termina la 40+. Eram atat de convinsa de chestia asta incat imi promisesem ca daca apuc 40 de ani, ma tatuez si ma rad in cap. Cand am implinit 30 de ani am fost de-a dreptul nefericita; nu pentru ca "imbatraneam" ci pentru ca eram, definitiv si irevocabil, adult si toata lumea astepta de la mine sa ma comport ca atare: matur, responsabil... Vax Albina! Atunci am tras concluzia ca eu n-am sa ma maturizez complet niciodata. Am risipit vreo cativa ani incercand sa fac pace intre mine si asteptarile celorlalti. La 36 de ani am devenit mama si atunci am inteles ca exista fericirea absoluta si ca asta n-are nimic de-a face nici cu banii nici cu succesul sau cariera... nu se compara cu nimic! Incet, incet, am inceput sa ma vindec de toate prejudecatile si inhibitiile si sa ma eliberez de "parerea celorlalti". Si in ziua cand am implinit 40 de ani m-am simtit extraordinar. Nu m-am ras in cap si nici nu m-am tatuat dar am avut certitudinea ca din acel moment pot sa fac orice traznaie fara sa cer aprobarea cuiva sau sa-mi pese de ceea ce cred ceilalti. M-am simtit mai libera, mai puternica si mai desteapta.
Statistic, am trecut de jumatatea vietii si, ciudat, chestia asta nici nu ma sperie si nici nu ma intristeaza. Dimpotriva!
Si totusi... Sunt atat de mule lucruri care se schimba la 40+. Nu mai pot purta tocuri de zece o zi intreaga, nici jeans-i rupti in genunchi. Nu-mi mai plac petrecerile zgomotoase. Au inceput sa apara ridurile pe gat, am nevoie de ochelari si am incaruntit. Si kilogramele... Ah, kilogramele! Usor se mai pun si, Doamne! greu se mai dau duse! E nevoie de dieta serioasa si de ceva sport. Cu dieta se rezolva dar cu sportul, hm, mai greu. N-are rost sa ma duc la sala ca nu mai am suflu si nu rezist mai mult de zece minute; bani aruncati! Si-n plus, mi-e lene! Poate am sa incerc cu ceva masaj; stiu ca nu e suficient dar sigur ajuta. Si indata ce se desprimavareaza, scot rolele din debara ca nu le-am mai incaltat de vreo doi ani; bucuria feciorului, ca bine ne mai distram amandoi in parc cu rolele.
Trebuie sa recunosc ca in ultimul an m-am cam lenevit, m-am cam ingrasat si am devenit enervant de... "leguma". Heeei! Treburile nu mai pot continua asa! De aseara sunt (din nou!!!) la dieta - trebuie sa scap de vreo sapte, opt kilograme. Diseara o sa-mi pun o masca. Poate ca saptamana asta o sa-mi vopsesc parul; nu ca sa par mai tanara ci pentru ca, pur si simplu, imi sta mai bine. Si in loc sa ma lamentez ca nu mai incap in nicio haina, m-am hotarat sa ma reapuc de croitoreala. Ieri am inceput sa-mi fac un manechin pe masurile mele de-acum, astazi il termin si de maine...

Si ca sa nu cumva sa-mi scada entuziasmul, m-am hotarat sa deschid acest subiect. Asadar Doamnelor (cu D mare), va invit la o tacla despre viata la 40+.

nu primesti si cu 35+ ca sentimentele sunt cam aceleasi , kg la fel (in plus), lenea de sport e mare(ca miscare fac toata ziua) singura diferenta e ca am fost mai "iute" la facut copil , l-am facut la 25, anul asta face 11 ani - e baiat mare.
apropo de haine toate maieurile crosteate mi le-am facut fixe ca sa nu imi permit sa ma ingras mai rau. la dieta am zis ca sint si eu de azi. un fel de disociat.

Acu, ce mi-e 35+, ce mi-e 40+... Ca trece timpul asta cu asa o viteza ametitoare!
Eu nu mai vreau sa-mi fac haine fixe pe principiul ca "o sa slabesc candva". Vreau sa fiu bine imbracata ACUM! Chit ca am cu vreo 8 kilograme in plus. Cand voi slabi, le voi modifica - o sa le croiesc pe toate in asa fel incat sa fie usor de modificat.

Si eu tot un soi de regim disociat am inceput. In plus renunt complet la zahar si la paine alba. Nu mi-am propus sa slabesc brusc - daca dau jos 8 kilograme in vreo 10 saptamani ma declar satisfacuta. A!!! Si mi-am amintit: am realizat ca nu beau apa suficienta, asa ca de astazi e LEGE: minim 2 litri de apa pe zi!

Dac-o mai raresc si cu fumatul...

pai sunt bune acum, dar sper sa ma tina in "priza" sa nu ma ingras!
si timpul asa mi se pare si mie ca a trecut. cind ma uit la fimiu ca la 11 ani e aproape cit mine nu imi vine sa cred ca e al meu

Ehe...ce-as mai vrea eu sa am 35 acum! Si cand spun asta nu ma refer la kg in plus...dar,da...la riduri,la ochelari si chiar si la garderoba...sunt intr-o cautare de stil pe care l-am pierdut anul asta si ...simt nevoia sa ma redefinesc...

Pai, hai, Ionela! Hopa sus! Redefineste-te, daca asta-ti doresti. Ce te retine?
Mi-am dat ca cel mai mare dusman al meu era (este) lehametea si rutina. Si scuza "n-am timp de asta acum" sau "nu-mi arde de asta".
Si eu mai am un dusman. Fumatul. "Inca o tigara si m-apuc" e un motiv sa aman si sa tooot aman sa ma apuc cu adevarat de ceva. Si-apoi inca o tigara si inca una... Cate tigari atatea pauze si amanari. Am facut un calcul si m-am ingrozit: fumez aproximativ 3 ore pe zi!!! Nu vorbesc nici de sanatate, nici de bani "arsi" ci de ceva ce nu luasem in calcul pana acum: timpul pe care-l pierd zilnic. 3 ORE!!! Enorm! As putea sa fac o gramada de chestii in timpul asta.

Asa ca tot de astazi incerc sa injumatatesc tigarile. Mai stii? Poate ma las de tot!

De retinut, nu-mi dau seama ca ma retine...sau,da,s-ar putea sa fie vorba de curaj si frica totodata...prea putin si prea mult...
La teorie sunt as dar...practica, ma omoara sau ma sperie mai bine zis...
Ce faci cand,din start, simti ca nu are rost sa... ca a trecut trenul... ca acum e prea tarziu....ca...

Doamnelor, spor si sa ramaneti la fel de hotarate si "maine"!!!
Ne vedem peste 2 ani, ba nuuuu! La anu'
Va tin pumnii sa reusiti sa va lasati de fumat. Eu am reusit la inceputul anului trecut. Deci am un an de cand nu mai fumez si e superb! Tare as vrea sa va pot da din hotararea mea. Un lucru poate va ajuta: gasiti motivul cel mai ...cel Un motiv foarte bine intemeiat, care sa nu fie "daramat" la prima depresie, sters sau altceva.
Eu am ales sa ma las pentru sanatatea mea, pina nu e prea tarziu. Nici "amenintari" cum ca "te las" sau "gandeste-te la bani" , la mai stiu eu, nu au fost, pentru mine, nici macar ca apa de ploaie. M-am lasat nu zic nu, dar am reinceput la cel mai neinsemnat motiv posibil. Crezand ca "am tot dreptul".
Ramane, anul acesta, "lupta" cu nesuferitele astea de burti ca-s multeeeee
Deci, va doresc mult succes in hotararea voastra. Eu am sa va urmaresc, timid, luand exemple

Buburuza, ai spus tot ce era de spus. Am aproape 43. Si de pe la 26 pana acum nu stiu ce am facut. Pur si simplu nu stiu unde s-a dus timpul si ce am facut cu el. Nu pot sa spun ca l-am pierdut sau ca nu am realizat nimic, dar s-a dus prea repede si am amintiri din ce in ce mai putine.
Imi gasesc tot felul de scuze pentru a amâna până si cele mai marunte lucruri. Cateodata ma surprind gandind ca viata asta o traiesc de proba, doar asa, sa vad cum e si sa stiu ce am de facut in viata cealalata-adevarata. Dar imediat imi dau seama ca asta este singura viata si ma sperii cumplit.
Trebuie mai multa mobilizare, mai multa bucurie, mai mult zambet.
Inainte radeam mereu, cu prietenele, din te miri ce. Pana si copii nostri se gandeau "oare ce-or fi gasit mamicile de ras?".
Dar de vreo 3-4 ani am scos tepii, am inaltat gardul in jurul meu si am devenit mofluza si nesuferita. Mi-e dor de mine asa cum eram. Nu mi-am propus sa devin asa dar asta s-a petrecut treptat. Din pacate si prietenele mele trec prin asta. Ne vedem foarte rar, la cateva saptamani (inainte ne vizitam aproape zilnic).
O explicatie pentru ceea ce mi se intampla ar fi ca m-am saturat sa aud vorbindu-se si sa vorbesc despre bani. Nu trec 2-3 minute dupa ce ma intalnesc cu cineva cunoscut si incepe discutia despre datorii, facturi, banci, nu-i si nu am. Poate de aceea m-am retras in carapacae mea. Ca sunt satula de mine si de ale mele.
Ma deprima si ma dispera sa-i aud pe ceilalti cu acelasi discurs: injurat guvern, injurat tara, lipsa banilor, viziuni sumbre asupra viitorului.
Forumul asta m-a desţelenit un pic. Imi prinde tare bine sa scriu si sa citesc aici. Râd, ma mir, ma bucur, ma inervez, ma minunez, ma ambitionez, imi vin idei, totul alaturi de voi.
Dar o sa incerc sa-mi aduc prietenii din nou aproape. Mi-e dor sa vorbesc "live cu gura " cu cineva, in afara celor din familie.
Mi-e dor sa bat campii, sa rad din te miri ce.
Buburuza, ai sunat mobilizarea si eu am auzit. Sper sa revin la a trai din plin.

ionela stefan a scris:De retinut, nu-mi dau seama ca ma retine...sau,da,s-ar putea sa fie vorba de curaj si frica totodata...prea putin si prea mult...
La teorie sunt as dar...practica, ma omoara sau ma sperie mai bine zis...
Ce faci cand,din start, simti ca nu are rost sa... ca a trecut trenul... ca acum e prea tarziu....ca...

Ionela, sper ca acestea sint ganduri trecatoare si rare! Nimeni, nu-ti poate spune cand e "prea tarziu" Prea tarziu pentru ce? E mereu timp sa te indragostesti din nou, sa admiri frumuseti nevazute inca, sa mirosi florile, primavara si aerul curat.
De pesimism e mereu timp, mai tarziu, mult, mult mai tarziu!
Nu am sa uit niciodata o doamna pe la 80-90 de ani (asa afirma ea) cand aveam eu vreo 20!
Ce femeie! Avea o energie si o exuberanta in ea , de nemaivazut!!! Radia fericire, chiar daca era singura. Se bucura de orice "nimic" (credeam eu pe atunci), traia fiecare clipa! Era ceva..."molipsitor" si foarte frumos deopotriva!!

Multumesc, Gianina.

Eeeei! Ia te uita ce club se aduna pe-aici!!! Dupa ce termin lectiile cu fecioru', am sa citesc mai pe indelete. Acum sunt in graba mare. Da nu pot sa nu-i raspund Gianinei:

Gianina4ever a scris:Asa e!Trebuie sa ne traim viata nu sa o lasam sa treaca pe langa noi.Iar femeile au fost,sunt si vor fi prin natura lor invingatoare [...]

Iac-asa! Gandire tipica de 30 de ani! Exact ce spuneam la inceput: "femeile au fost, sunt si vor fi prin natura lor invingatoare" Ei na! Si daca nu sunt, ce se-ntampla? Se opreste Pamantul din miscarea de revolutie? Este exact genul de prejudecata / presiune sociala cu care m-am chinuit pe la 30 de ani. Cine spune, ma rog, ca femeile nu pot sa fie la fel de bine si "pierzatoare"? Daca eu nu sunt super Femeia-fantastica, simultan nevasta devotata, mama perfecta, gospodina desavarsita, amanta (nitel perversa, daca se poate!) doctorand in astrofizica, dansatoare de tango argertinian, manager de multinationala si pe langa asta o bunaciune de fix 52.5 kg, cu coafura perfecta si cu tocuri cui... Ete, scartz! Ce-o sa se intample? Ei?
Vezi? Pentru mine exact asta este diferenta inte 30 si 40+: acum imi dau voie sa gresesc, nu tin sa am dreptate, si, in ciuda kilogramelor in plus, a ridurilor, parului carunt, ochelarilor ma simt mult mai bine. Eu, cu mine insami. Acum sunt mai... zen.

Minunata idee cu infiintarea acestui club!Am citit pe nerasuflate ce s-a scris mai sus si parca mi-ati citit gandurile.
Si totusi e o mare diferenta intre 35 si 45 de ani, din punctul meu de vedere . Eu toata viata am fost subtire ,nu aveam grija ce mananc ,cat mananc ,nu era nicio problema. Dupa 40 de ani lucrurile s-au complicat ,m-am ingrasat vreo 10 kg,o lunga perioada nu ma recunoasteam in oglinda ,parca nu mai eram eu.
Intre timp m-am impacat cu asta ,sunt atenta la cantar, nu am reusit sa dau jos mare lucru dar macar nu am mai pus.
In schimb sunt mult mai linistita sufleteste ,stiu ca nu mai o infinitate de timp inainte si nu mai incerc sa rastorn lumea . Incerc sa ma bucur de lucrurile marunte de zi cu zi,nu-mi reuseste mereu dar ma straduiesc.
Si eu nu ma mai intalnesc cu prietenele ,eram un grup ,ne amuzam ,era foarte bine. Acum am mai ramas doar doua dar e bine ca am o prietena cu care pot vorbi si suntem pe aceeasi lungime de unda.
Iti doresc succes Giobsy sa reluati intalnirile ,noi am incercat dar nu am avut succes.

Oricum in cadrul programului de schimbare am reinceput sa tricotez si sa crosetez si astfel am ajuns pe acest forum ,nu sunt eu foarte activa la scris dar sunt la citit .
Si imi mai propun sa reiau si gimnastica cat de curand. Poate daca ne mai impulsionam una pe alta reusim impreuna, ca sa parafrazez o lozinca