Bucurestence, din Micul Paris

Ionela, acest subiect se vroia exact ce au ialomitencele si prahovencele. Normal ca eu, in binecunoscuta-mi nemultumire i-am dat o conotatie de barfa. Dar el e menit si sa socializam noi, cele care ne facem veacul pe aici, prin Micul Paris, de alta data.
Scuze de maniera cu care e inceput subiectul, nu se vroia negativ, doar oarecum zeflemitor. Stiti ca cei din alte parti ale tarii, ne vad cam... fit(z)osi si mofturosi; ne plangem toata ziua de aglomeratie, stres, marlania altora. Vroiam sa arat ca nu e totul numai lapte si miere si suntem si noi la fel de romani ca ceilalti; doar descriem realitatea ce ne inconjoara.
Oare s-o fi inteles ce vroiam de fapt, sau am ametit-o iar...

Admina a scris:cei din alte parti ale tarii, ne vad cam... fit(z)osi si mofturosi; ne plangem toata ziua de aglomeratie, stres, marlania altora.

Cuvântul folosit pentru a desemna bucureştenii, mai ales de către cei din Ardeal, este "mitici".

Mie îmi place să pun accentul pe primul i, nu pe al doilea, când mă face cineva "mitică".

Cand locuiam in Cluj, ma intrebau vecinii daca sunt ''capitalista'' , cica se cunoaste dupa ''accent'' . Sotul meu (care e genul de persoana ce da replica fara menajamente) raspundea cam asa: ''Eu vorbesc cu accent? Voi vorbiti asa, eu vorbesc limba literara, sunt de la km0!'' Pe mine ma amuza grozav, faceau niste fetze!!!

Uite, apropos de limba literară şi accent, am observat că în Ardeal se foloseşte "îi" şi "îs" în toate straturile sociale, cu toate nivelurile de educaţie. În Bucureşti, "îs" în loc de "sunt" folosesc doar cei cu un nivel de educaţie mai scăzut.

Sau cei care nu sunt neaosi. Am intrat absolut din intamplare aici. N-am stiut ca exista acest topic, dar ma opresc si raman aici. Adica in Bucuresti.
Dupa ce am citit tot ce s-a scris pana acum, ama avut la inceput o senzatie de jena dupa cele scrise de Mnarcisa. Dupa care mi-am revenit. Adica de ce sa-mi fie jena ca sunt nascuta aici, in buricul Bucurestiului (zona Piata Romana)? De ce sa-mi fie jena ca altii vin aici sa-si implineasca visuri si ambitii si cei mai multi dintre ei nu se pot adapta? E traba lor. Nu-i tine nimeni cu forta. Stiti de ce nu m-am mutat eu niciodata din Bucuresti? Pentru ca nu ma pot adapta in alta parte. Am lucrat 5 ani, la inceputul carierei mele, in alt oras. Lume rautacioasa, pricinoasa, neprietenoasa. Nici o sansa sa-ti faci prieteni. Orasul mi se parea cumplit de mic si, din cauza asta, sufocant. Iesi de trei ori pe strada, a patra oara te trezesti ca toata lumea stie totul despre tine. Cumplit. Faci de doua ori, pe jos, dus-intors orasul de la un capat la altul si zici ca te-ai plimbat. Pardon? In Bucuresti ma plimb trei zile si tot n-am sanse sa-l strabat pe tot. Aici am loc, aici pot sa respir, aici sunt... ACASA. Cui nu-i place casa mea, imi pare rau pentru el.
E intradevar mai greu de inghiti aglomeratia din Bucuresti. Si eu o diger foarte greu. Dar aglomeratia asta, dragele mele, n-am creat-o noi, cei care ne-am nascut si am trait aici. Noi suntem cu mult mai putini. Cei care au venit in vizita la noi si n-au mai plecat (cum zicea cineva mai sus - frumoasa metafora, bravo) au creat aglomeratia. Si au venit si cu cate 2-3 masini dupa ei.
Asta a fost partea mea cea rautacioasa, ca sa zic asa. Dar, pentru ca tot ati venit la noi acasa, incercati sa intelegeti si sa iubiti acest oras. Altfel ati venit degeaba. Incercati sa-i descoperiti frumusetile (pentru ca are multe), incercati sa recunoasteti avantajele pe care le aveti traind aici. Daca vi se pare ca bucurestenii sunt cu nasul pe sus, haideti sa ne uitam in toate orasele mari ale tarii. Si acolo sunt. La fel. Dar, fiind voi de prin zonele alea, vi se pare ceva normal, nu? Ani si ani de zile, monitorizand proiecte cu finantare UE, am batut tara aproape prin toate cotloanele si am cunoscut oameni de toate felurile. In afara de aglomeratia imensa care a aparut dupa 1990 in Bucuresti, restul e absolut la fel: oameni buni, oameni rai, bogati, saraci cu nasul pe sus sau painea lui Dumnezeu.
Cred ca m-am lungit cam tare, dar trebuia sa recuperez. De aceea, pun o ultima intrebare celor care, dintr-un motiv sau altul, au venit si au ramas aici:
- cate muzee ati vizitat?
- de cate ori ati fost la teatru in Bucuresti? sau la film? sau la circ, cu copiii?
- in cate din parcurile mari si renumite din Bucuresti v-ati petrecut o sambata sau o duminica? adica te duci de dimineata acolo si te mai intorci acasa seara;
- ati avut curiozitatea sa mergeti la muzeul Bucurestiului si sa incercati sa intelegeti orasul in care ati ales sa va mutati si sa traiti?
Pai, daca nu-l cunoasteti si nu-l intelegeti, cum sa-l iubiti?
Nu va cere nimeni sa ne iubiti pe noi. Dar, daca vreti sa aveti un oarecare confort aici, incercati sa va obisnuiti cu noi. Pentru ca noi astia suntem si astia ramanem. Cei care am ales sa ramanem aici, nu vom pleca pentru a face loc celorlalti. Punct.

Samo, !
Si eu sunt una dintre bucurestencele get-beget!M-am nascut in Doamna Ghica,pe vremea cand acolo erau doar case mici si strazi cu cismele,insa amintirile pe care le am din anii copilariei petrecuti acolo,nu mi le poate lua nimeni!
Cum zici si tu,Samo:cat anume cunoasteti din Bucurestiul nostru?Cati dintre cei care ne-au invadat au strabatut"la picior"cartiere"boieresti",gen Aviatorilor,chiar si cartierul din jurul pietei Traian,str Mantuleasa,cu casele lor jidanesti,actualmente ori demolate,ori ocupate de tigani?Tin minte,acum multi ani,vreo 15,ieseam de la serviciu(lucram la"Unirea"),ma opreste o pereche de batranei,se vedea pe fetzele lor ca erau jidani(cititi cu respect,va rog!)si ma intreaba cum pot ajunge la Hala Traian.Le spun cum,iar batranelul isi face curaj si ma intreaba daca mai sunt ceva case vechi pe acolo.Pe vremea aceea,mai erau.Ii zic ca da,iar in momentul urmator,bietilor oameni li s-au umplut ochii de lacrimi si mi-au zis:"Doamna draga,nu stiti ce bucurie ne-ati facut!Azi este ultima noastra zi de stat in Romania si nu credeam ca poate vom mai reusi sa trecem pe la cea care a fost casa noastra!Speram din tot sufletul sa o mai putem vedea in picioare,chiar daca numai pe dinafara!"M-am despartit de acei evrei expropriati cu sentimentul ca,poate,vreodata,prin luuuuungile mele plimbari la bratul celui pe care l-am iubit si il voi iubi toata viata,am trecut prin fata casei acelor oameni,poate ca am si admirat-o!
Nu stiu...pentru noi,cei nascuti aici,strazile au un parfum aparte...Eu sunt nostalgica,am mai spus!Mai am inca in memorie aspectul fostei Hale a Unirii,piata cu adevaratii tarani vanzandu-si productia PROPRIE,imi amintesc cu oroare ziua in care Impuscatul a demolat fara mila Biserica Sfanta Vineri(mai pastrez si acum o bucatica dintr-o caramida a acelei biserici si o port dupa mine oriunde in lume)!Am asistat in direct la mutarea pe role a bisericii care,inainte,era fix in fata magazinului Unirea.Acum este ascunsa in semi-spatele magazinului Inter-sport.
Cati dintre dumneavoastra,dragi compatrioti,puteti impartasi aceleasi amintiri despre Bucuresti?Stiti doar sa improscati cu noroi Bucurestiul si pe ai sai locuitori!Daca atat de urat este,de ce nu ramaneti in locurile dumneavoastra natale?Nu cumva v-a cuprins "vraja"Micului Paris?Atractia este mare,recunoasteti!In Bucuresti exista TZ spitale cu medici excelenti,exista teatre,muzee,parcuri,restaurante!Cati dintre dumneavoastra ati luat masa vreodata la Capsa,la Caru' cu Bere,la Hanul lui Manuc,la Continental?Si daca ati facut-o,cati dintre dumneavoastra au si luat seama la ceea ce ii inconjura?Cati,macar din curiozitate,ati apucat sa treceti pe Calea Dudesti?Infecta zona,dar.....misterioasa!Case cu obloane coborate,cu lampion si statuete din ciment la poarta,cu latúri aruncate in strada atunci cand te asteptai mai putin...Ia ascultati ce zice MARELE Tudor Gheorghe :
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Daca v-a facut macar sa zambiti un pic,nu va cer nimic mai mult decat sa nu ne mai urati atata!
O zi buna va doresc,compatrioti!

Da' cine Samo ti-a cerut sa pleci? Stai iubita acolo, atita timp cit agitatia si aglomeratia este mediul tau de viata. Nu vreau sa te supar, dar eu nu as putea trai intr-un asemenea oras. Ma coplesete. Oraselul meu are locuitori mai putini decit ai tu Samo in cartier.
Citind ce s-a postat mai sus, m-a cuprins melancolia si m-am hotarit sa va povestesc o chestie. In urma cu vreo 6-7 ani a venit la mine, la serviciu, un grup de bucuresteni. Avocati si economisti, scortosi si imbalsamati, cu acel aer de superioritate pe care ti-l da contul gras din banca si aerele de Bucuresti. Vorbesc serios. Desi aveau nevoie de noi, se uitau de sus ...
Au inceput sa cumpere terenuri in zona. Zi dupa zi, luna dupa luna, timp de vreo sase ani au fost, daca nu zilnic sigur saptaminal, in biroul nostru. Am inceput sa ne cunoastem unii pe altii si desi erau "copii de bani gata" de pe vremea lui Ceausescu (cu state vechi) se vedea educatia si bunul simt la tot pasul. Acea atitudine de superioritate, din ziua in care ne-au intrat in birou, a disparut pe nesimtite. E drept ca si noi (sefa mea si cu mine) nu am incercat sa-i tratam cu fitze (nu ne e felul) si nici nu ne-am umilit. De-a lungul anilor, am ajuns sa stim fiecare prin ce bucurii sau tristeti am trecut si sa ne faca o deosebita placere sa stam la o cafea. Acum nu mai fac achizitii in apropiere, dar, daca au drum in aceasta zona, nu ezita sa treaca sa bem o cafea impreuna si sa mai discutam despre una, despre alta...
Stiu clar ca, in Bucuresti, in mediul lor, au un comportament cu fitze, dar cind ne calca noua pragul, sint asa cum sintem si noi: cu zimbetul pe buze, educati si cu bun simt, fara incercarea de a ne umili, chiar daca sintem dintr-un orasel de provincie. Concluzia: inca o data se dovedeste faptul ca, comportamentul propriu influenteaza comportamentul celor din jurul nostru.
Bine, nu generalizez, pentru ca exista uscaturi in orice padure. Am eu niste neamuri la Bucuresti, care au la fitze in cap... insa la fiecare Craciun, Pasti si "Ziua Recoltei" vin cu cersitul... Da' asta e alta poveste.

Nu ma fa sa-mi aduc aminte ca seara ne plimbam fara probleme pe Ana Ipatescu de la Piata Romana pana la Statuia Aviatorilor, incolo, si apoi ne intorceam inapoi. Era o placere. Teama sa iesi tarziu pe strada? Unde se pomenea?
Sau ieseam la o cafea (sau ceva) la Mon Jardin... Oooo....

CCristina, aia sunt nascuti-crescuti in Bucuresti? De bani gata? Atunci zona lor era (poate mai e inca): Primaverii si/sau Aviatorilor. Zone de bashtani. Zona Romana - rockeri. Prin alte parti nu prea stiu.

PS: Si hai sa-ti mai spun ceva. Cand ma duc undeva, in tara, si oamenii stiu ca sunt din Bucuresti si inca nu ne cunoastem, de obicei ma trateaza ca pe un lepros. E vizibila senzatia de respingere. Automat, dar automat, oricat de bine crescuta sunt, ii tratez la fel. Ei o cer. Daca sunt neutri si corecti, n-am nici o treaba. Am deja multe persoane in toata tara cu care sunt in relatii extrem de bune, chiar daca am iesit la pensie. Macar un "la multi ani" de sarbatori sau un telefon din cand in cand si tot tinem legatura.

Buburuza,nu am intentionat sa jignesc pe nimeni!DimpotrivaMultumesc de corectie!

samo99ro a scris: CCristina, aia sunt nascuti-crescuti in Bucuresti? De bani gata? Atunci zona lor era (poate mai e inca): Primaverii si/sau Aviatorilor. Zone de bashtani.

Nascuti-crescuti in Bucuresti. Copii de fosti ministri si directori. Diferenta intre cei de bani gata de dinainte de '89 si dupa, e educatia. Si nu doar in Bucuresti, ci in toata tzara. Daca parintii au la baza o educatie si o situatie materiala solida, atunci vor sti sa-si educe copii. Daca parintii sint parveniti (scuze daca e cam dur cuvintul) atunci educatia copiilor lor va fi subreda sau inexistenta.
De aceea sustin ca propriul comportament/zimbet, poate imbunatati relatia cu cei din jur.
Si ca sa dovedesc ca eu nu sint perfecta, sa va mai povestesc o intimplare. In urma cu citiva ani am fost internata la spitalul "Parhon" pentru ceva investigatii. Dupa iesirea din spital, am hotarit cu sotul, sa batem si noi o bucatica din Bucuresti, la pas. In drumul nostru, am ajuns si la magazinul "Unirea", unde am vazut primul aurolac din viata mea Cind l-am vazut cu nasul in punga, l-am tras pe sot vreo cinci metri distanta de respectivul. Si acum ride soata cind isi aduce aminte si zice ca m-am purtat ca o salbatica Deh, el a lucrat multi ani in Bucuresti...
Asa ca, in cazul asta...s-a dus naibii teoria comportament /zimbet

Si eu sunt nascuta in Bucuresti. Am locuit multi ani pe Magheru. Cu ceva ani in urma o ruda foarte apropiata, nascuta si crescuta tot in Bucuresti a hotarit sa se mute departe, in alt oras (Alba-Iulia) unde constatase dupa mai multe vizite ca oamenii sunt mult mai buni, mai calmi, mai respectuosi etc.etc. Dupa vreo patru - cinci ani de locuit acolo mi-a spus asa : m-am inselat, peste tot oamenii sunt la fel de rai, imi pare rau ca am plecat din Bucuresti ! Eu cred ca fiecare se simte mai bine acolo unde a deschis ochii prima data, unde si-a petrecut copilaria, adolescenta si toate rautatile spuse despre un alt loc in care soarta i-a adus exprima dorul dupa locul parasit/pierdut.

Se tot vorbeşte despre "aroganţa" şi "fiţele" bucureştenilor. Oameni fiţoşi mai văd şi eu, dar îi văd peste tot, nu doar în Bucureşti. Cumva, îmi sar mai mult în ochi fiţoşii din alte oraşe ale ţării, iar asta dintr-un motiv foarte simplu: în Bucureşti, fiţoşii se văd în cluburile de fiţe, unde un cocktail costă cât întreţinerea mea pe o lună; se văd în magazinele de "designer", probând haine urâte, dar scumpe şi vandabile doar fiindcă-s la modă. Se întâmplă însă că eu nu mă duc în locurile acelea, aşa încât în jurul meu văd doar oameni normali, cu vieţi banale şi stresate.

Cred că ceea ce este catalogat drept "aroganţă" la un bucureştean (şi n-o să menţionez aici eticheta atribuită încă înainte de cunoaştere) este pur şi simplu o grabă pe care provincialul nu o înţelege şi nici n-are cum. E vorba de eficienţă.

Când e derutat, provincialul se adresează altuia: "Bună ziua. Fiţi amabil, nu vă supăraţi, cu autobuzul cutare pot ajunge la Piaţa Unirii?" şi după răspuns, spune "Mulţumesc. Bună ziua". Bucureşteanul întreabă direct: "Ăsta ajunge la Unirea?". Dintr-un motiv foarte simplu: autobuzul pleacă, iar următorul poate veni chiar şi peste o jumătate de oră.

Iar jumătatea aia de oră (sau chiar sfertul), în Bucureşti este crucială. Nu doar fiindcă s-ar tăia din salariu, ci şi, mai ales, fiindcă punctualitate este o necesitate. În Bucureşti, 10 minute întârziate pot rata o afacere, o carieră, o relaţie. În provincie, o jumătate de oră de aşteptare nu înseamnă aproape nimic.

Iar astea se întâmplă cu mult înainte ca Bucureştiul să devină principalul centru comercial.

Aşadar, nu e vorba de "fitze". Nu la bucureşteanul obişnuit, cu salariu lunar şi apartament în cartierele-dormitor. E pur şi simplu vorba de o eficienţă care determină un ritm mult mai alert decât cel din oraşele mai mici.

Cui ii pasa de Bucuresti?
Vreti referendum pe tema legii capitalei?
Vreti sa va exprimati opinia la care aveti dreptul?
Indiferent cum votati, e important sa va exprimati opinia. Unii nu vor acest referendum. Altii, da. Avem drepturi, dar si obligatii. Daca nu suntem de acord sa ne exprimam opinia (repet: indiferent care este aceea), nu avem dreptul mai tarziu sa ne plangem.
Va puteti inscrie pe lista pentru referendum aici.

Votat!!!!!!!!!!

Bravo!
N-ai face rau daca ai da si altor prieteni sau cunostinte (din Bucuresti, evident) linkul. Poate fac si ei la fel. Eu am trimis deja, cu rugamintea sa dea mai departe.

L-am trimis imediat ce am votat!Sper sa fie receptivi si sa ia atitudine!

Si eu am votat si am trimis mai departe.

Fetelor, sunt mandra de voi.

Vai, Samo, mi-ai facut un dor nebun de o plimbare pe Ana Ipatescu si de cofetaria Minerva (mai exista?)!

na Ipatescu colt cu Lemnea? Parca acolo era. Acum e Hotel Minerva cu restaurant.

Samo, nu mai tin minte exact numele strazii, stiu ca era si restaurantul chinezesc acolo (sunt plecata din Ro de 24 de ani si nu am mai fost in Buc de 18 ani...m-am nascut si am crescut in zona Berzei, Cismigiul era locul in care ma jucam si mergeam diminetile, inca de la 2 ani, cu prof de franceza si alti 2 copii, cea mai veche amintire a mea este legata de pelicanii din Cismigiu...). Mi-e dor mereu...

Multumesc pt filmulet, Buburuza! Am vazut acolo cafeneaua Minerva, eu vb de cofetaria Minerva...

Ala e. In cladirea aia era, la un moment dat, Ministerul Sanatatii. Dupa revolutie au facut hotel, cu restaurant chinezesc la parter (ramas acolo) si pe partea de pe Ana Ipatescu cu cofetaria. Hotelul se numeste Minerva.

Multumesc, Samo, da, se putea accesa si din Calea Victoriei si din Ana Ipatescu.