Mamici de mai multi copilasi

Privitor la   vorbiti linistite, ca nu-i bai. Ce daca vorbiti despre diferentele pe care le-au facut soacrele, mamele voastre intre frati sau alte probleme de gen, daca ne ajuta sa tragem niste concluzii, e bine.
Eu am fost singura la parinti si singurul copil din casa. Probabil ca mi s-au pus si coarne, dar mi-am luat si "castane", cum am povestit. M-a durut ceva mult, mama mea imi spunea sa fac X si Y, altfel o sa ajung la membrul familiei Z (oaia neagra).  Cam dupa 30 de ani, i-am spus lucrul asta, cred ca i l-am reprosat si l-am depasit. Ea se temea si vroia sa ajung om, nu hahalera, dar asta imi era greu sa inteleg, fiind copil sau adolescenta. Totul e sa ne vindecam ranile din copilarie, adulti fiind. Daca nu depasim momentele, sigur ajungem adulti care nici la 70 de ani, nu ne-am invatat lectia de viata.   E trist, dar multi traiesc asa, fara sa se imbunatateasca, fara sa invete, fara sa se corecteze.
La noi in familie a fost diferenta intre frati, facuta de bunica mea, acum de 90+ de ani. Toata viata l-a protejat mai mult pe baiat, desi era cu 6 ani mai mare. Rezultatul, nu a fost casatorit niciodata, a stat in casa cu ei, oarecum, intr-o garsoniera, in acelasi imobil. Mama ii spala, ii gatea, il cicalea, cu mama se certa si mamei i-a reprosat ca nu l-a lasat sa se insoare... E genul de relatie unde cordonul ombilical nu se taie niciodata si ambii au de suferit.
Diferente intre frati cred ca tot exista, dar nu ar trebui sa fie la nivel sentimental si nici sa nu fie comparatii. Dar teoria e asa usoara, sa punem in practica, e mai greu, cred.
Acum, personal, nu prea ma tin nervii si stiu ca e o perioada dificila, dupa mutare, dar nu prea am rabdare de tactici psihologice. Merg pe minima rezistenta, gatesc, spal, strang, am grija sa plece curata, pieptanata, pregatita la scoala, dupa ce vine acasa, ii pun o gustare, ii dau de baut (apropo de paharul cu apa... daca nu "i-l bag pe gat" nu bea apa, rar ii e sete si crede ca trebuie sa bea doar cand se intinde pe jos; nu e sanatos pentru rinichi). Am grija sa manance o fructa, ceva sanatos, ii fac cam ce-i place ei de mancare, ii verific temele sau macar o bat la cap daca le-a facut, spalat, dus la culcare la ore rezonabile. Daca ar fi dupa sot, astea nu s-ar face, pentru ca barbatii nu observa chestiile astea.
La ai mei manca foarte sanatos, gateau amandoi si ii faceau ce-i place, o ademeneau cu fructe, cu gustari, ii mai dadeau si dulciuri, dar in general manca sanatos. La soacra... e greu. Ea mananca supe la plic, lipii pline de chimicale cu branza, suc facut din prafuri (concentrat) sa nu se ingrase; gateste cu hellas si cu delikat.  Sora sotului e plecata la facultate, in Boston si se pare ca acolo i-au depistat o problema digestiva serioasa, are diaree mai tot timpul. Nu i-a trecut cu tot tratamentul si cu ceva regim, ce o tine ea pe acolo. Deci... ani de zile de chimicale, i-au stricat sistemul digestiv si maica-sa nu vede problema la alimentatie, o sfatuieste sa ia probiotice din plic, nu sa mananca iaurturi si paine integrala.   Desi sunt amandoi profesori (castiga foarte bine socrul, fiind profesor universitar), fac economie la sange la mancare. Iau cele mai ieftine produse, paine alba frantuzeasca, cum aveam noi prin '90 care e groaznica pentru digestie, multe waffle si chifle congelate si tot felul de mancare mega-hiper-chimizata. Asta e un mare stres, cand o las la ei, mancarea. Apoi i-am zis soacrei ca ii cade parul fetitei, ea repede: sunt medicamente pentru par si unghii... Eu cu ochii mari, pai are doar 8 ani, nu ma apuc sa-i dau suplimente. Nu ma astept sa aiba problema asta, decat poate dupa adolescenta, cand intra hormonii in joc. Ea da din umeri. E experta in tot, dar nu se prea omoara spre chestii sanatoase, totul e din plic si din tub. A invatat-o sa o dea cu o solutie de descalcit parul si ii arata ca ud, i se murdareste repede si pare nespalat. Eu tot trag sa-i explic fetei sa nu mai ceara, dar normal, ii place, ca se putuluieste ca adultii, nu refuza chimicale inutile in par.
Hai ca mi-am zis oful.   Cred... dar mai am...
Legat de traitul cu socrii sau cu parintii, mie mi se pare imposibil. Am avut noroc ca ai mei s-au ingrijit sa-mi renoveze un apartament si m-am mutat de acasa, pe la 20, desi eram in casa cu unchiul si bunica, macar aveam apartamentul meu si mai apoi al nostru. Oricat de cumsecade ar fi parintii, tot te certi cu ei, inevitabil, pentru ca ei nu accepta ca suntem adulti si ne trateaza in continuare, ca pe copii. Am invatat multe de la ei si adult fiind si cu chiu cu vai am adus ceva informatii si pentru ei, s-au schimbat cu anumite aspecte.
Dar e greu sa te intelegi cu o alta persoana (partenerul de viata), dar cu inca 2 in plus (socrii). Daca reusiti sa stati in aceiasi casa si sa va ignorati (desi nici asta nu e viata) sau sa mergeti pe minima rezistenta, e bine. Revin la soacra, ca ma mananca limba. S-a purtat cu manusi, cu mine, a fost saritoare, a stat cu fata, desi era cu nervii la pamant tot timpul. Dar... se culca la 7.30 si se trezeste la 5 dimineata, cand se pregateste de mers la munca. La 5 si ceva, scoate cateaua afara, buseste, tranteste, asculta tv tare, pleaca. Se intoarce de la munca un pachet de nervi si incepe sa povesteasca tare, tipat, tot ce a facut acolo. O fi defect profesional, poate ca trebuie sa urle la aia, dar ea si cand e vesela si cand e trista, tipa. E foarte stresant si nu vreau sa iasa fi-mea o isterica. Eu ii rog si pe ai mei sa vorbeasca mai incet (sotul si fata) ca ii mai ia valul, dar sa ma mai tina nervii si de socrii... Pentru ca si el tipa, cica in spirit de gluma. Sta la masa si cica se joaca cu fi-mea sa o sperie si racneste cat poate. Mie imi sare inima din piept si ma inverzesc...  Ce gluma buna...
Revin, e greu sa ne intelegem cu altii, sa le acceptam toanele, hachitele, nervii, exteriorizarile. Nu mai zic, daca sunt samanta de scandal si cicalesc intr-una. Eu n-as putea, as pleca ori unde imi pot permite, chit ca e mai mic sau mai putin confortabil, fie la nebuni.  Pentru ca soacrele nu se duc ele la nebuni, ajungem noi, incet dar sigur. 

p.s. Lacrisel, astept si eu titlul cartii, cu interes. Aveam una, cam la fel, dar n-am terminat-o, din pacate. Ideea de baza era sa le oglindim sentimentele. Nu sa-i certam, nu sa-i corectam. Sa le zicem ca intelegem ce simt, ca si noi am fi fost frustrati, suparati, etc. (deci nu sa le aprobam comportamentul, doar sa le aprobam sentimentele), dar poate am fi facut... x sau y.

L.E. Am uitat sa zic. Fetita e foarte nerabdatoare sa vina bebe, chiar a visat in noaptea asta, ca am nascut. Ma mangaie pe burta, vorbeste cu bebe, se uita la lucrurile lui. Deocamdata nu vad urme de gelozie, trebuie sa ne impartim atentia, pe rand, cred si catre ea. Adica nu eu sa fiu acaparata de cel mic si sotul sa se joace cu ea sau sa o uitam la bunica. Trebuie sa petrecem timp in 4, asta e clar.

1. Tipatul soacrei - cand i-am zis la a msa sa vb mai incet ca tipa mi-a replicat: asa vb eu, ce, sunt in casa la mine ... iar eu aveam pretentii de respect reciproc...
2. Trebuie sa ai timp de chestii psihologice cu fata!!! Stiu ca cer mult, dar pe termen lung vei simti diferenta. Dupa cum am mai spus inainte, fata cea mare e o introvertita -seamana cu mine )  si incepea sa se indeparteze de mine... nu imi povestea nimic ce facea la gradi sau la scoala, ca sa nu mai vb de sentimente... Am avut norocul sa o dau la gradinita unei fundatii de pocaiti - din simplul motiv ca era singura cu program prelungit (pentru ca statul cu soacra nu era o optiune)- si ei lucrau mult pe caracterul copilului, dar ce era si mai tare erau intalnirile lunare cu un dr psiholog care chiar m-au ajutat sa o inteleg mai bine si ne-a explicat cateva trucuri de intrat in lumea lor. De fiecare data cand veneam de la intalirea aceasta eram incarcata cu energie pozitiva, rabdare si intelegeam unde greseam.
3. Ei, si cam asa trebuie lucrat si cu sotul, cu chestii psihologice... Nu prea e loc pe-aici sa va povestesc duverse metode, dar il poti face sa vada unde gresesre mama lui cu fata lui, CU CALM si pe un ton neutru si apoi sa il indrumi spre rezultatul dorit de tine iar el sa nu isi dea seama... cam cum facem cu copiii incapatanati: sa aiba impresia ca ideea au avut-o ei, chiar daca i-ai sugerat-o tu
4. Cartea se numeste : Aveti probleme cu somnul copilului? [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
5. Dupa ce va iesi din burtica bebelul se vor schimba datele problemei pentru cea mare - nu va mai fi diar ideea unui bebe ci CHIAR un bebe care va plange, va msnca si cel mai important: va trebui sa aiba mai multa atentue din partea ta... DAR cu tact vei stii sa ii explici fetei nevoile bebelusului iar cand te vei simti bine si vei putea sa pleci de acasa, macar o data la cateva luni rezerva o zi doar cu fiica ta, asa ca intre fete... Ana a fist super incantata de ziua noastra singure, chit ca nu am facut ceva diferit fata de ce facem cand suntem si cu Eva, dar am avut timp sa vb ca feteke, sa o mai trag de limba si asa am afkat si eu de niste "indragosteli" de prin clasa.... sa cad jos!!! E unul care ii face ochi dulci si fi-mea greseste adunarile cand sta langa ek!!!! Sa pic jos cand am aflat, dar bine ca am aflat de la ea

Sunt multe de spus pe subiectul asta asa ca mai las si pe altele, ca e tarziu... Noapte buna, vise placute va doresc!

Am citit tot ce-ati scris, fetelor   , sunt multe aspecte acolo despre care merita sa vorbim...Am sa mentionez doar unul: nici un efort nu e prea mare cand e vorba de a sta singuri, fara socri! Mai ales la inceput! Asta in interesul major al familiei!

Admina, soacra ta vorbeşte tare pentru că e ... surdă.
Vorbesc serios. Ia pune nişte căşti în urechi să vezi ce ridici vocea... pentru că nu te auzi...
În timp a devenit un obicei.
Din ce în ce mai intersant acest topic...

Wow, abia cum am citit ce am scris... Scuze, am scris de pe telefon in pat si literele s-au cam amestecat   

Iar faza cu tipatul... Sa va dau exemplul mamei mele...??? Ok.
Mama a fost profesoara la liceu. Nu a iesit la pensie de-acolo, dat si-a tocit nervii vreo 15 ani cu liceenii. Si trebuia sa se impuna asa ca vorbea cam rastit - nu tipa, dar din ton se intelege acea rasteala, sper ca intelegeti ce vreau sa spun. Ei, si acum, cum sta mai mult cu Ana, cea mare, se cam rasteste la ea. Eu tot timpul incerc sa o temperez, sa ii spun la aiba grja la ton, dar cred ca vrand-nevrand tot acolo ajunge... Asa ca Ana mea, la orice chestie pe care o explica sau raspunde, se rasteste!!!! Si e chestie de influenta, pentru ca atunci cand mama e la noi, se rasteste iar nad nu e, stie sa vorbeasca pe un ton normal. Eu tot ii atrag atentia sa vorbeasca ”prietenos” cu colegii, nu sa se impuna cu tonul de ”eu sunt desteapta si tu prost”... iar cand foloseste tonul asta, eu ma fac ca nu aud, si isi da seama ca trebuie sa lase tonul mai jos... DAAAAAAR cu mama nu pot sa aplic aceeasi metoda!!!     Si e mama mea!!!!   Cred ca o sa ii dau si ei niste carti zen...     

Gabica, si eu i-am zis memei ca o s-o duc la ORL sa ii faca un control!!!Si TV-ul il da tare!!! Problema mea e ca aud prea bine, chiar si cand ma injura cineva in barba      Asa ca problema e la mine, ca aud prea bine, nu???

Lacrisel, parcă suntem clonate... am aceeaşi problemă cu maică-mea. Eu am trimis-o la control şi asistenta i-a spus că pentru vârsta ei aude destul de bine!!
Eu stau la et. 4, aud televizorul de la et. 2.
 Pot să sun, să strig, degeaba....

O luase şi fiică-mea cu răstitul, eu le-am zis tuturor că sunt defectă şi dacă-mi vorbesc prea tare nu mai aud nimic, nu pot percepe tonalităţile înalte.
Când au văzut că mă uit cruciş la ei şi întreb de 3-4 ori ce-au spus m-au crezut că nu mă prefac.
Dacă cineva-mi vorbeşte pe o tonalitate prea joasă nu înţeleg cuvintele, la fel şi pe cea înaltă.
După primele cuvinte maică-mea -mi dă replica: 
- Aşa vorbesc eu, ce vrei?
- Vreau să înţeleg ce zici.
- Să te duci la control.
- Am fost. Cică nu există leac. Dacă nu mă crezi mergem amândouă şi plăteşti consultaţia, la aparatele superperformante nu merge cu trimitere de la medic.
E zgârcită, aşacă lasă tonul mai jos.

  

Erau pe piaţă nişte cărţi zen, dar acum nu mai găsesc. Eu citesc pe internet dar m-ar interesa ceva tipărit. mai ştiţi vreo editură care scoate aşa ceva?

       
Gabica, m-am prapadit!!! de ras, nu de altceva!!!!

Bice ca am inveselit un pic atmosfera si pe-aici!!!!

 Stiu ce ziceti. Maica-mea la fel facea. Dar intr-adevar avea probleme cu urechile. Si-a pus aparat de multi ani, dar la telefon tot nu aude bine si cand o sun sau ma suna am impresia ca vorbesc singura. Eu zic ceva, ea zice cu totul altceva   Adevarul e ca e nasol sa nu auzi bine, eu stiu cum e sa nu vezi la distanta prea bine. Stiti ca miopii fara ochelari par aroganti, dar ei mimeaza ca sa nu se faca de ras ca nu vad si nu pricep nimic din ce se intampla in jurul lor. Asa si cei cu probleme de auz, cred.  

Samarineanca, nu am stiut, cred ca de asta apar eu aroganta...     
Eu sunt bossy. Asa am fost de mica, cand eram la scoala am fost mereu sefa clasei, in liceu presedinte utc, la munca nu tot timpul sefa dar cu functie de raspundere si probabil asa m-am creat. Multi zic ca numai cand ma vezi si stii deja ce sunt     
Incerc sa ma mai temperez dar sfarsesc prin a da ordine     
Insa e bine sa inveti sa stii CAND sa pleci si capul, nu cum facea mama, mereu ne spunea sa plecam capul si sa inghitim orice.

Aveti dreptate cu surzenia. E neplacuta si nu prea poti face mare lucru decat sa o recunosti si sa iei masuri. Aveam o colega, de vreo 15 ani statea cu o ureche bocna, cica se putea opera, dar tot amana. Si in plus, vorbea si mult... singura mai mult, ca oricum nu apucai sa-i raspunzi, ca ea toca inainte.
Eu cred ca e mai mult de nevoia de a te impune, la unii care tipa, nu musai medicala. Fie sunt profesori sau sefi, vorba Danielei (ea zicea de vaz, cred) sau oameni care nu sunt bagati in seama acasa. Am vazut asta la femei care au soti care nu le iau in serios, nu comunica cu ele. Des devin fie surde sau tipa, ca sa se blocheze de criticile sotului sau sa se "impuna" cumva, in fata lui, prin tipat.
Si eu am auzul fin si lumea ma critica, ca vorbesc incet si de aia nu ma aude nimeni. Sotul, mama, fata se fac ca nu aud sau chiar nu ma aud. M-am invatat, acum. Bunica la 90 de ani, nu mai aude mai deloc si nu mai vede, la fel. Am ramas uimita ca nici daca-i tip in ureche nu aude. Alte tonalitati de voce le aude mult mai bine, chiar rostite mai incet. O fi si asta ceva...

bisisica bijuterii a scris:
Se pare ca tot eu ajung sa scriu aici, iar.
Dupa multe framantari, indolieli, certuri, discutii in contradictoriu ... ne-am apucat de bebe 2   
cu conditia ca eu sa stau doar cele 11 luni acasa (pastele mamii lui de sistem de kko din care facem parte   )
waiting...dreaming...planning   

hai sa ma citez pe mine....
  
din motive de serviciu trebuie sa mai amanam pe bb2.
    
gol in suflet si in ochi cand ma intreaba fiu'miu: "Da' mie cand imi mai faci un copil/fratior/fratioara?" ...
nah...raspunde daca poti ...

Bisisica, nu trebuie amanat deloc!!!! Daca va doriti si puteti, nu mai amanati!!! Nu e bine sa fie diferenta mare intre 2 copii, sa poata avea preocupari cat de cat comune...
Pb de serviciu sunt in fiecare zi... pe care fie le rezolvam fie nu... daaaaaaar bebe nu trebuie lasat pe planul 2...
Bafta in decizie si nu as vrea sa iti para rau mai tarziu ca ai lasat niste pb de serv sa il puna pe bebe pe planul secund.

bine punctat Lacrisel!

Un ex: la mine este diferenta de 2 ani si 3 luni, ideala as zice, chiar si mai mica e bine. Mi-a facut cel mic temperatura zilele trecute, ieri l-am lasat acasa, s-a dus doar cel mare la gradinita. Nebunie, nu-i convenea nimic, nu manca, il duceam in brate ca nu-l duceau picioarele. L-am lasat acasa (singur) sa-l aduc pe frate-su. L-am gasit aproape plangand. Probabil se speriase de ceva. Oricum, l-a luat cel mare cu gura, i-a dat sa manance, au inceput sa se joace, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat! MI s-a parut fantastic! copilul pe care eu il caresam toata ziua dintr-o camera in alta, acum era vioi   Acum a mers cu mine sa-l luam, pe cel mare de la gradinita si surpriza! pana am ajuns acasa a facut cel mare febra. Acum tot amandoi se joaca   
Concluzie: ai 2 copii la diferenta mica, amandoi se joaca, amandoi mananca, amandoi se imbolnavesc   cine are mai multi sa ne spuna cum este! desi eu cred ca e si mai bine. Aura?

Asa am patit si eu. Fata imi tot cerea fratioara sau surior... Anii trec oricum, cu unul sau doi copii, cu servici dificil sau nu sau chiar fara servici. Nu sunt adepta casei pline de copii, daca nu ai ce le pune pe masa, dar daca situatia materiala e ok, cat de cat, unul-doi-trei... sapte, atata timp cat parintii isi doresc sa-i creasca cu drag, e ok. Ideea e sa fie consens in cuplu, nu sa fie unul din parinti cu totul impotriva, pentru ca vor fi discutii, certuri si nu merita.
Al meu ar mai copilarii, nu prea ii convine sa stea cu cel mic, mai ajuta, dar nu cu tragere de inima si nu prea se ofera. Se face ca are alte treburi. Si mai ales ca suntem in plina desfasurare de colici, e mai mare dragul sa-l tina si sa-i urle in brate.  
Apropo de diferenta mare intre copii, cred ca depinde de copii, de parinti, de multe. Fi-mea e innebunita dupa cel mic. Vine sa ma ajute sa-l schimb, il cere in brate, il leagana, ii canta. O cam dispera plansul de la colici, ca nu il poate potoli, dar in rest, ii e drag de el si abia asteapta sa creasca, sa se poata juca cu el. Personal nu cred ca ma tineau balamalele sa fie unul dupa altul, la 1,5-2 ani diferenta. Dar la 3-4 ani, cred ca era mai bine. Sa nu fie doua randuri de scutece de schimbat, sa te poti intelege cu cel mare, cat de cat.

Diada, ai maaaaaare dreptate!!!!
Si la mine sunt 2 ani si 5 luni intre ele, si daca ii spun eu celei mici nu stiu, sa .... ia papucii in picioare se face ca nu aude, daaaar daca ii spune Ana imediat se executa... la fel si cu ordinea in jucarii sau multe altele... Daca cea mare face, face si cea mica automat, fara bataie de cap.
Iar cand e diferenta mica intre copii, AU ACELEASI PREOCUPARI!!! Se joaca, mananca impreuna, vorbesc despre aceleasi lucruri...

Admina, daca prima oara erau gemeni???? Schimbai 2 scutece deodata   

Eu sunt de parere ca al doilea este f f f f bine primit de catre primul daca diferenta dintre ei este fie mica fie mare. Daca e mica, se vor juca f bine impreuna, daca e mare (7-8 ani) cel mare va intelege de ce cel mic are nevoie de mai multa atentie etc... Pe la 4-5 ani ei inteleg si nu prea tot ce se intampla in jurul celui mic, sunt gelosi pe atentia acordata celui mic... Am o prietena a carei fete de 5 ani jumate cand o intrebi de surioara ei de 1 luna, lasa ochii in jos si schimba subiectul...

Nu stiu carui barbat/tata ii convine sa stea cu bebele care urla... al meu ca sa nu trebuiasca sa presteze la bebe cand erau mici, isi gasea tot felul de lucruri de facut pe afara, prin oras etc, sa nu trebuiasca sa vina in casa... Ei, a trecut si asta si s-au facut fete mari...

nici luna asta nu am reusit
ufaaa... chiar speram ca luna asta e LUNA...

Si cand spui asta mi-o aduc aminte pe Clio_Ela, in fiecare luna spunea asta, pana cand si-a luat gandul de la copil si..... a venit LUNA

Bisisica, de unde esti?

Eu am avut norocul de un doctor f bun. Si eu am avut pb cu ramasul, dar el a descoperit problema si am actionat in consecinta Asa ca a iesit pana la urma, dar nu fara bataie de cap

Daca esti pe-apropape de mine, te pot trimite la el...

Ia terminati! Ca parca face domnu doctor copilul, nu voi. Glumesc.
Sunt cazuri in care e nevoie de specialisti, dar marea majoritate s-ar rezolva cu putine schimbari in viata viitorilor parinti, cu reducerea stresului, fumatului, alcoolului, cu niste tratamente naturiste si multa relaxare.
Cred ca v-am mai povestit de o fosta colega de la munca, tratamente peste tratamente, ba ca avea ceva la ovare, ba trompele infundate si nu mergea nimic. Sotul refuza sa mearga la control si cand la prins cica avea inotatorii cam obositi, dar atat. Cum-ne cum, colega a ramas gravida... stupoare, cu altul. A divortat si acum e casatorita cu cocosul celalalt si are 3 copii. Poate e de cocos, zic si eu...
Eu de cand am ramas gravi cu fi-mea credeam ca raman si daca bate vantul din directia sotului. Dar cand era de bebe doi am avut tentative si au esuat. Pana intr-o zi, cand nici nu trebuia sa fie (calendaristic) si totusi a fost. Stresul, calculatoarele si testele de ovulatie, fac mai mult rau decat bine. Uitati de ele o perioada si nu mai asteptati LUNA. Vine cand trebuie, nu cand vrem noi.

Corect, draga Admina, daaaaaaar prima oara trebuie sa vezi ce si cum... nu poti sa stai 10 ani sa vina luna, ca poate-poate... cateodata e nevoie si de putin ajutor... zic si eu, ca Stan-patitu”

Pe primul BB l-am fugarit vreo 2 ani, apoicand renuntasem si incoltisem sotul sa se duca la control, babammm
Acum eu (as) mai vrea BB2, el parca n-ar mai vrea, ba ar vrea ...
Mie mi-e ca cu cat mai astept, cu atat is mai baba (
Nu dati cu rosii...

Ahaaaaaaaaa, deci problema e la sotul!!! Ia mai incolteste-l inca o data ca-l trimiti la medic, poate merge si de data asta!

_____________________________________________________________

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]