Mamici de mai multi copilasi

fetelor, eu una va invidiez ca aveti mai multi copilasi. Eu am crescut cu 2 frati si o sora si a fost tare bine. Inca mai e.
Si eu ma uit lung la mamici cu mai multi copii pe strada, le admir, sunt un exemplu pentru mine.
Mereu am zis ca vreau sa fiu mama de mai multi copii, dar D-zeu mi-a dat-o doar pe Alexa deocamdata. cine stie? poate in cativa ani intru si eu in clubul vostru. Trebuie sa gasesc intai tatic pentru fratii Alexei...

Admina, la pliante a mai fost, dar problema este alta! Eu sunt de principiul ca la aceasta varsta se potriveste o libertate controlata. Cred ca intelegi ce vreau sa spun! Ceea ce as fi vrut eu este o munca cu program(ca sa invete importanta punctualitatii), cu sef (ca sa vada ce inseamna autoritatea), cu un mic salariu pe care sa invete sa-l imparta intre abonament, cartela de telefon , vreo nevoie oarecare si distractia cu prietenii. Cu pliantele avea un program in ceata si toate celelalte la fel. Nu exclud varianta, bineinteles, dar e loc de mai bine. Un baiat de 18 ani este un manz care fornaie si framanta pamantul sub copite. El are nevoie de efort fizic sustinut care sa-i consume energia, altfel ea poate deveni ceva destructiv. Acasa petrece mult timp in sfera virtuala si asta iar nu e bine. Acum, pe timpul vacantei, mai sunt posibilitati, merge din cand in cand la munca cu tati (in amenajari interioare, deci fizic), tot cu el la antrenamente, mai iese la baschet cu baietii...insa tot are mult timp mort. In timpul scolii iar este dificil fiindca el studiaza arte plastice si mare parte a timpului liber ar trebui sa-l aloce studiului, deci nu-i permite o angajare part-time.
Offf,e greu, ce ar trebui, nu se poate si ce se poate, nu se potriveste. Sotul meu imi spune mereu ca nu putem avea idealul, asa ca nu ne ramane decat sa ne miscamcat mai eficient in patratica noastra
Cristache,

Dar la 18 ani nu e inca in liceu? A dat bacul?
Dupa liceu, se poate lucra part-time fara probleme, pe perioada studiilor post-liceale sau facultatii. Am facut facultatea la zi, in timp ce lucram cu jumatate de norma, pentru o firma (contabilitate primara, calculator, etc.). Ar face fata. Baiatul unei colege a lucrat in timp ce facea facultatea de arhitectura (deci si mai grea decat a mea), la un arhitect, si-a facut practica si deja a intrat in paine, dupa ce a terminat facultatea, fiindu-i mult mai usor.
E cam greu insa cu locurile de munca. De aia propuneam chiar ceva voluntariat. Din pacate nici oameni cu studiile terminate sau la varsta de munca, nu-si gasesc nici macar in alte domenii de activitate. Se resimte situatia economica, inca si cine stie cat va mai dura. Pe perioada verii ar putea sa lucreze la vreo terasa sau in hotelarie (la mare, munte), dar nu te-as sfatui. Mai ales ca nu e deloc turismul in domeniul lui de interes, plus ca poate fi golaneala. Ce anume studiaza la arte plastice? Nu poate lucra spre vanzare, picturi, obiecte de decor, etc.? Isi poate face un blog cu vanzare, poate participa la expozitii, poate. Am avut un coleg in liceu, cu talent la desen si pictura si in perioada ultimilor ani a inceput sa lucreze ca make-up artist. Acum e la Paris, pentru firma L' Oreal si e un nume in domeniu.

Admina a scris:Dar la 18 ani nu e inca in liceu? A dat bacul?

Este inca la liceu, abia a trecut in a XII-a. Mai are timp destul, doar ca drumul spre independenta pe care si-o doreste are un algoritm. Ce tine de noi, facem cu toata puterea, ce tine de el...trebuie sa construiasca singur.

Tina avind in vedere ca noi avem foarte multi prieteni de suflet acolo unde locuiesti tu,prieteni pe care ii cunoastem de ani si ani de zile,carora le-am cunoscut familiile si cu care am copilarit(si eu dar mai ales sotul meu) pot spune doar atit:avem pentru voi ca natiune o stima si o consideratie deosebita pentru felul in care stiti sa va cresteti si educati copiii.Si cred ca nu trebuie sa spun mai mult de atit.
Vreau sa specific ca am scris aceste lucruri datorita sublinierii pe care ai facut-o in postarea ta.

tina trebe sa ne intilnim pina la party , poate vii catre centru in weekend , avem spatiu si ptr. copii, tragem si o balaceala la mare, ce zici??? si dau si o dulceata de visine?/, de crosetat o sa te anunt daca e pozitiv prin oct., sper sa iasa toate analizele perfect,

Gabiuta,eu sint romanca sadea de la Teleoman City da nu conteaza,multumesc de cuvintele frumoase,si mai ales ca nu-mi tii ranchiuna,ca sa zic asa,ca am raspuns cam otarita .Mie mi-a placut mult de tine de la inceput,se simte ca ai o inima buna,si uite ca nu m-am inselat!Iti multumesc mult surioara!
Tadok,multumesc de invitatie,ce frumos din partea ta! Iti doresc succes!
Admina,nu sint eu asa priceputa,mereu am trait cu aceasta grija ca n-am facut totul de ajuns,daca ar s-o iau de la-nceput,as face altfel,ma simt vinovata pentru orice esec sau nereusita a lor,cred ca educatia copiilor se face cu capul nu cu inima,caci inima se lasa dominata de emotii.
Emotiile,de cele mai multe ori nu reflecta realitatea,acum sint ,miine nu mai sint.Asa gindesc acum,dar e greu pentru o mama sa-si controloze emotiile,nu e usor.Cind zic emotii,nu ma refer la dragostea de mama,aceea e un simtamint adinc,imprimat in genele noastre de marele Creator.Eu zic emotii atunci cind la capriciile copilului,noi mamele sucombam usor,""saracutul,vrea si el Nike original,ce sa fac?o sa iau niste ore in plus,sau sa curat o scara,"-in loc ca "saracutul"care e cit mama de inalt sa zica"mama,poate te dor miinile,da-mi mie sa fac cutare treaba".Noi mamele confundam usor emotiile cu dragostea.
Admina,ai descris perfect tipul de copil rasfatat,tip D-nul Goe!
Imi place mult sa aud de la mamele cu mai multi copii(si nu numai) cum isi educa ele copii,adica metode bune si eficiente,sa invatam,ca mereu e loc de mai mult,mai ales ca acum vin si nepotii.
Va pup si va iubesc!

Imi place tare mult ca am mai multi copii! Cele mai mari satisfactii si provocari pe care le-am avut pana acum in viata au fost in perimetrul familiei. Negresit , daca as putea s-o iau de la capat, as alege acelasi drum!

indata o sa ma ajute si pe mine foarte mult experientele voastre. pe la sfarsitul lui ianuarie, de cand o sa vina bebe-minunea cu nr 2 in viata noastra.

sa va traiasca copilasii, sa va bucurati de ei.

Ooooo, ai o burtica nou-nouta!

da, suntem micuti. avem abia 13 saptamani. dar crestem noi mari!!!

trandafiras78 a scris:

aurishta a scris:

trandafiras78 a scris:

Se poate sa apara gelozia mai tarziu chiar? Nu m-am gandit la varianta asta.

Da, se poate. Depinde foarte mult de parinti asta!

Si ce anume recomandati sa facem (pe langa ceea ce s-a spus pana acum) pt a evita problema asta? Avem un copil tare sufletist si nu as vrea sa-l dezamagim in vreun fel.

Eu am cinci copii si gelozia a fost necunoscuta in familia noastra. Am observat multe greseli la mamici pe care le-am cunoscut si care au generat, fara sa vrea, acest lucru. Bineinteles, nu exista nici o metoda prin care poate fi eliminat total , fara gres, acest lucru, dar sunt cateva lucruri pe care le putem face preventiv.
O sa ma gandesc la cateva lucruri mai importante si o sa le scriu aici.

...
O sa ma gandesc la cateva lucruri mai importante si o sa le scriu aici. [/quote]

Iti multumesc mult. Imi imaginez ca a creste cinci copii nu e usor, dar banuiesc ca e foarte frumos. Sa fie sanatosi si aproape unul de altul de-a lungul vietii.

Aurishta iti multumesc de pe acum pentru sfaturile si invataturile pe care le vei impartasi aici!

Cu multa placere
Este mult mai probabil sa apara gelozia in familiile unde copilul este centrul universului lor. Cu alte cuvinte, daca problema este la parinti. Un copil care este obisnuit sa primeasca ziua ce viseaza noaptea va fi cu siguranta deranjat de "intrusul" cu care , de musai, va trebui sa imparta tot ce-i apartinea in exclusivitate.
Eu am avut marea sansa (am mai spus-o, dealtfel) de a cunoaste doua-trei familii exemplare in care au crescut multi copii si de a fi apropiata cu acele mame. Influenta lor a fost decisiva asupra atitudinii pe care am avut-o eu, ulterior, in propria "ograda"
Unul dintre lucrurile cele mai importante a fost acesta: nu familia se "invarteste" in jurul copilului ca planetele in jurul soarelui, ci el, pruncul, intra in viata familiei si urmeaza sa fie instruit cum sa se adapteze ei.
Am luat putin aceasta problema in discutie deoarece poate fi "radacina" a nenumarate probleme viitoare. Am auzit parinti afirmand asta:"aceasta este lumea LUI si noi traim in ea"! Credeti-ma , este o abordare foarte riscanta a relatiei parinte-copil. Si acum...ca sa revenim la subiect, ce credeti ca se intampla daca in aceasta" lume" mai apare un "soare"???
Va invit, in masura in care doriti, bineinteles, sa va spuneti opinia. Nu vreau sa apar ca fiind vreun expert fiindca nu sunt, ci doar spun niste lucruri din propria experienta (care, fireste, este diferita de a altora).

Eu cred ca in familiile cu multi copii nu mai are timp sa apara gelozia, nu poti acorda mai mult timp unui copil decat celuilat....acum sa va zic la mine... de curand am luat o fetita de 7 ani la noi este in clasa a 2 a si va sta la noi, daca totul va fi bine, pana va termina studiile...fetele au 2 ani si 2 luni, iar cea mica are 9 luni, cele 3 mai mari se joaca impreuna mereu si rar au nevoie de interventia mea....le apuca iubitul si vin pe rand si ma pupa sau ma strang in brate.

Cum spunea si Aurishta....mama este principalul factor, am vazut mame care resping din start un copil si-l fac sa se simta prost sau inferior...asa ceva NU se face intr-o familie normala si care vrea ca toti membrii sa se dezvolte normal fizic si psihic.

Este foarte importanta si pozitia tatalui, aici pot spune numai din experienta mea, fara sot nu m-as descurca, el ma repune pe fagasul normal daca o iau pe aratura...si se mai intampla la viteza cu care se deruleaza viata noastra.

Este foarte important sa ii indemnam pe cei mai mari sa ajute la nevoile bebelulsului..

Ex: o las pe bebe pe patura jos in camera cu celelalte 3 si cand o aud ca scanceste le rog pe gemene sa-i dea o jucarie, si ele chiar sunt incantate de asta

...sau la baie...am o baita sus pe un dulapior special si cu masa de infasat...si pe ele le pun pe scaunele in picioare si stau si ele la baita...baga mana in apa si se amuza tare.

....cand ii schimb pampersul fetele il duc la gunoi cu mare placere


....intr-un cuvant spus IMPLICARE


aaaa si ce este mai important, cand veniti acasa de la maternitate, bebele sa nu fie in bratele mamei, ea trebuie sa aiba mainile libre sa-si poata lua ceilalti copii in brate imediat ce intra in casa, astfel ei nu se vor uita cu dor la mama lor de care le-a fost atat de dor.

Poate mai imi mai vine ceva pe parcurs

RamonaM a scris:

Este foarte important sa ii indemnam pe cei mai mari sa ajute la nevoile bebelulsului..

Ex: o las pe bebe pe patura jos in camera cu celelalte 3 si cand o aud ca scanceste le rog pe gemene sa-i dea o jucarie, si ele chiar sunt incantate de asta

...sau la baie...am o baita sus pe un dulapior special si cu masa de infasat...si pe ele le pun pe scaunele in picioare si stau si ele la baita...baga mana in apa si se amuza tare.

....cand ii schimb pampersul fetele il duc la gunoi cu mare placere


....intr-un cuvant spus IMPLICARE


aaaa si ce este mai important, cand veniti acasa de la maternitate, bebele sa nu fie in bratele mamei, ea trebuie sa aiba mainile libre sa-si poata lua ceilalti copii in brate imediat ce intra in casa, astfel ei nu se vor uita cu dor la mama lor de care le-a fost atat de dor.

Asa este! Imi aduc aminte ca atunci cand l-am avut pe Gabriel (al treilea) i "l-am dat" Simonei, care avea doi ani I-am spus ca asta este copilul ei, nu al meu si , de fiecare data cand era nevoie,o strigam:"Simona, iti plange bebelusul! Vezi ca-i este foame! Trebuie schimbat!" si ma mai si ofeream sa o ajut sa duca totul la bun sfarsit! Ea a fost, fireste, foarte incantata si eu la fel , iar bb era cel mai rasfatat!
Conduita preventiva este mult mai importanta decat tratarea situatiei deja aparute,care este mult mai grea si mai complexa.

Auristhta ai mare dreptate.
De mult chiar vroiam sa va imapartasesc din experienta mea, de data aceasta de copil, nu de parinte. Acasa eram patru frati, eu cea mai mare si indca trei baieti dupa mine. Vrand, nevrand mama ma implicat in tot ceea ce face. La 3 ani si cateva luni ramaneam singura cu fratele meu care era bebelus cam o ora. Ei mei lucrau in acelasi loc in ture inverse si atat dura sa de cand pleca unul de acas si pana venea celalat. Nu aveau la cine apela sa ne supravegeze. Nu sa intamplat niciodata nimic rau. Dupa ce am mai crescut incepusem sa facem prostioare, sa ne jucam cu farfuriile si sa mai "indoim" cate una, de chesti din asta.
In momentul in care avenit al treilea am fost doi care sa ne ocupam de el. Chiar acrescut un rasfatat si rasfatat este si acum. Mereu i-am cedat ce aveam noi, i sa dat cam ce a vrut si cand a aparut mezinul a fost o tragedie pentru el. I se furase lucul. Eu deja fiind mare il luam peste tot dupa mine pe cel mai mic si ii acordam mult mai multa atentie.
Am rams cu gura cascata cand intr-o discutie mislociul dintre baieti mi-a reprosat ca eu il iubesc mai mult pe cel mic cecat pe el, sicutia astaavand loc acum ceva vreme, cred ca avea vreo 20 de ani. am ramas masca. Ideea este ca am analizat situatia si ama ajuns la concluzia ca tot el cel mijlociu a avut parte de mult mai multe favori decat noi ceilati si cu toate astea tot el este cel care se simte nedreptatit. A fost cel mai rasfatat si acum a ajuns un adult nemultumit.

mnarcisa a scris: A fost cel mai rasfatat si acum a ajuns un adult nemultumit.

Desi ma indepartez putin de subiectul in discutie, Narcisa mi-a amintit de ceva important in educatia micutilor nostri.
De multe ori parintii observa ceva suparator in comportamentul copiilor lor, dar nu intervin pentru a corecta acel lucru din vreme, in speranta ca timpul o va rezolva, ca pruncul va creste, se va maturiza si va intelege ca nu trebuie sa faca acel lucru. Problema este ca, odata invechita, problema se va amplifica si ceea ce parea dragalas la un copil de trei ani este respingator la unul de 12! Cand o fetita mititica bate din picior, cerand imperativ ceva, poate parea ceva amuzant, dar ea va creste si va fi din ce in ce mai dominatoare cu cei din jurul ei, devenind, in cele din urma , un adult cu un comportament greu de tolerat. Asa ca fiecare problema de comportament in parte trebuie tratata cu toata atentia pana cand copilul o poate controla.

Va multumesc mult tuturor inca o data pt aceste randuri scrise. De la fiecare, am extras cate o invatatura. Sa vedem ce iese in practica.

aurishta a scris: Asa ca fiecare problema de comportament in parte trebuie tratata cu toata atentia pana cand copilul o poate controla.

Pe aceasta tema am nenumarate discutii cu sotul si soacra care sustin mereu ca Mara e prea mica sa inteleas una si alta si ca atunci cand va mai creste va reusi sa invete ce e bine si ce nu. eu ma bucur ca ma pot ocupa de educatia lor si ca sotul este ocupat cu serviciul si mai putin liber cu rasfatatul si dezmierdetatul. Eu mereu zic ca am trei copii nu doi si cu cel mai mare (adica sotul) am cel mai mult de furca, dar asta e deja alta discutie si chiar e offtopic. Dar ce sa fac daca mi-am luat un copil singur la parinti caruia i sa permis sa bata din picior cand nu ii convine cate ceva. Cum zicea Aurishta "el e soarele si totul se invarte in jurul lui". Asa a fost ca si copil si asa este si ca adult.
Cu alte cuvinte trebuie sa fim deschise la orice sfat si sugestie venita de la persoane cu experienta pentru a ne putea creste copii cat mai bine si in felul asta sa ii ajutam sa devina niste adulti impliniti si multumiti de ei, indiferent de ce cale vor urma.

Un principiu care la mine a functionat foarte eficient in beneficiul intregii familii este urmatorul: "Si cel mic trebuie sa invete sa astepte"
Poate ca suna crud, insa nu este necesar si nici educativ ca in secunda in care bb scanceste sa se mobilizeze toti pentru a-i satisface nevoile. Acest lucru este de natura sa previna aparitia geloziei fratilor mai mari si, in unele cazuri, chiar a sotului (asta este un alt subiect pe care nu intentionez sa-l dezvolt aici)
Sa luam, ipotetic, in discutie urmatoarea situatie: mama prinde un moment de odihna de care incearca sa profite, copilul mai mare are vreo cerere oarecare sau chiar este in brate la mami si buzzzz....bb se trezeste. Este bine pentru inimioara copilului mai mare ca mama sa mai intarzie cateva momente in compania lui, chiar daca bb incepe sa devina nervos:"Mami! plange bb!" "Nu-i nimic, el poate sa mai astepte putin, mami este ocupata acum cu puiul cel mare " Acele cateva secunde transmit un mesaj: "mama ma iubeste si pe mine, mamei ii pasa de mine, mama nu m-a uitat din cauza lui bb"

aurishta a scris:Un principiu care la mine a functionat foarte eficient in beneficiul intregii familii este urmatorul: "Si cel mic trebuie sa invete sa astepte"
Poate ca suna crud, insa nu este necesar si nici educativ ca in secunda in care bb scanceste sa se mobilizeze toti pentru a-i satisface nevoile. Acest lucru este de natura sa previna aparitia geloziei fratilor mai mari si, in unele cazuri, chiar a sotului (asta este un alt subiect pe care nu intentionez sa-l dezvolt aici)
Sa luam, ipotetic, in discutie urmatoarea situatie: mama prinde un moment de odihna de care incearca sa profite, copilul mai mare are vreo cerere oarecare sau chiar este in brate la mami si buzzzz....bb se trezeste. Este bine pentru inimioara copilului mai mare ca mama sa mai intarzie cateva momente in compania lui, chiar daca bb incepe sa devina nervos:"Mami! plange bb!" "Nu-i nimic, el poate sa mai astepte putin, mami este ocupata acum cu puiul cel mare " Acele cateva secunde transmit un mesaj: "mama ma iubeste si pe mine, mamei ii pasa de mine, mama nu m-a uitat din cauza lui bb"

Sunt de acord cu tine. Imi place cum ai descris situatia. Acum am o intrebare care ma framanta de ceva timp: cum iti infranezi impulsul sa nu te duci la cel mic sa vezi ce are, chiar si cu cel mare in brate?

trandafiras78 a scris:Acum am o intrebare care ma framanta de ceva timp: cum iti infranezi impulsul sa nu te duci la cel mic sa vezi ce are, chiar si cu cel mare in brate?

Prin vointa, nu prin sentimente. Emotiile te duc cu supersonicul la cel mic, dar vointa iti tempereaza pasii. Si, crede-ma, doar inceputul este greu!

aurishta a scris:

trandafiras78 a scris:Acum am o intrebare care ma framanta de ceva timp: cum iti infranezi impulsul sa nu te duci la cel mic sa vezi ce are, chiar si cu cel mare in brate?

Prin vointa, nu prin sentimente. Emotiile te duc cu supersonicul la cel mic, dar vointa iti tempereaza pasii. Si, crede-ma, doar inceputul este greu!

Inteleg. Banuiesc ca inceputul e mai greu. Multumsc mult.