Depresia post partum - sau tristetea dupa nastere

Corina,normal ca totul depinde de tine,chiar daca simti nevoia de a striga dupa ajutor...si eu am trecut prin aceasta depresie cu ambii copii,dar nu asa de mult timp,baiatul tau deja a facut doua luni..."trezeste-te"!pentru ca pierzi momente frumoase din dezvoltarea lui/lor si nu se mai intorc...nu-ti mai face atatea griji,traieste alaturi de ea,si ai sa vezi ca mai tarziu vei rade de staarile tale si vei regreta ca nu te-ai bucurat de clipele astea...stii ce repede trece timpul?cat de repede cresc?cand ma uit la ai mei,as vrea sa mai fie mici,sa mai intorc timpul dar nu se mai poate.Hai,capul sus si tot inainte...scutura-te! sa-ti traiasca comorile!

Felicitari Cori pentru noua atitudine!
O mama deprimata nu vede reactiile copiilor ei si nu se bucura de ele, e-n "lumea ei intunecata", ori tu esti cu copilasii tai. A fost o perioada grea care te-a coplesit, dar s-a dus!
Anul asta o sa vina primavara si pe la noi si tu impreuna cu "boboceii" o sa va bucurati de ea!
Geanina, momentele frumoase ale copiilor nostrii nu se termina niciodata, ele se modifica in functie de varsta. Ai mei sunt maturi dar tot mai imi smulg un zambet in coltul gurii si un val de caldura in inima cand ii vad in unele ipostaze, asa ca pregateste-te sa te bucuri toata viata!
Cred ca ochiii mamelor au un defect, nu pot vedea varsta exacta copiiilor!

multumesc mult.

da, stiu ca fiecare moment alaturi de ei trebuie trait la intensitate maxima, ca timpul nu se mai intoarce. duminica ma gandeam ca nu o sa mai ajung cu mintea intreaga, sa ii vad crescand si sa ma bucur de ei.

azi am stat mai mult cu daria, rares a dormit mai mult. e super incantata cand stau cu ea, cand ne jucam impreuna, i se citeste incantarea pe fata si rade asa, din toata inima. imi vine sa o mananc. am observat ca a inceput sa fie interesata de moda, imi arata la tv rochiile prezentatoarelor. ) mai ales la cele de la meteo se uita ca stau in picioare si le poate vedea mai bine. ii plac si hainele si accesoriile. cred ca nu mai e mult pana incepe perioada pretentiilor la haine. abia astept!!! mi-ar place sa fie cocheta. iar lui asta mic i se lumineaza fata cand rade si vrea sa vorbeasca, gangureste asa dulce. si e grasut, are aproape 7 kg. mor de dragul lor. astept sa o vad pe daria la gradinita, pe rares ca sta in fundulet, ca se joaca impreuna... si tot asa, cum ai spus acidor, astept sa ma bucur toata viata de ei.

am mers ieri la farmacie sa iau magneziu si mi-au spus ca poate schimba gustul laptelui, sa nu iau mai mult de o pastila pe zi timp de o saptamana, sa nu cumva sa refuze asta mic laptele. voi ati luat in timpul alaptarii? am ramas la triovit, ca ma simt anemica, slabita.

va multumesc inca o data tuturor pentru sfaturi, pentru ca ati fost alaturi de mine in perioada asta zbuciumata. va imbratisez cu drag

Cand am nascut-o pe Andreea am facut depresie postnatala . Nu am realizat . Imi venea sa plang incontinuu , nu suportam pe nimeni . Toti care veneau in vizita la spital ma enervau . Nu m-am dus s-o vad dupa ce mi-am revenit din anestezie ( am facut cezariana ) . Cand veneau vizitatorila mine daca ma rugau s-o vada si ei ma duceam sa le-o arat ca imi era rusine . Parca devenise un dusman pentru mine copilul . Trebuia sa ma cheme asistentele sa ii dau sa manance , altfel nu imi pasa . Mi-am revenit cam la 2-3 saptamani dupa ce m-au externat : faceam totul mecanic "ca asa trebuia sa fac " fara sa ma gandesc . Dupa un timp am citit intr-o carte despre aceasta depresie si am inteles ce am avut . Daca in acea perioada mi-ar fi luat cineva copilul nu mi-ar fi parut rau . Ma sperie si acum ce atitudine am avut atunci si ce sentimente sau mai bine spus lipsa lor . Parca se terminase Pamantul , Parca mi se incheiase viata . Voiam sa o stiu tot in burta mea . Parca era un dusman care imi controla viata . Este groaznic .
Eu mi-am revenit . Am auzit si de cazuri cand nu si-au mai revenit .
Depinde de fiecare .
Cred in Dumnezeu dar am convingerea ca piosenia nu ne face musai mai buni dar sigur ne face docili .Credinta nu ne scoate din necazuri ci ne face sa le ocolim : ca o activitate de preventie .
Eu cand am o problema imi caut de lucru astfel incat sa nu am mintea libera sa pot gandi .
Copirin esti o fata puternica si sigur vei depasi momentul desi cred ca ai incdeput sa il depasesti .

Coripin,te iubesc!

In...stilul meu de neinteles,uite ce inteleg eu ca s-a intamplat:
-sotul este "gandirea,ratiunea" in familie;tu nu ai spus ca vrei sa nu iti pierzi mintile,ci ai spus ca nu vrei sa il pierzi pe el,pentru ca simteai ca se instraineaza si nu vei apuca sa ii explici ce e cu noua ta viata de mama(probabil copilul al doilea va fi foarte "complex" fata de primul si va pune noi cerinte in modul de comportament pentru voi,probabil va fi cuminte si intelept si va trebui sa va supravegheati orice miscare,ca va vede copilul ca ati gresi,altfel-stare pe care sotul tau o fi intuit-o si voia sa "fuga");o familie cu copii fara tatal bun,drept,echilibrat,nu e nimic,e o viata fada,este o viata cu inima mereu in amaraciune,ca o lipsa,chiar daca mama se straduieste cu toate;prezenta tatalui aduce echilibru si o miscare,un suflu activ in a trai,eu una as prefera un tata rau decat unul absent;deci,cum ziceam,tu ai "strigat",de fapt,dupa el,sufletul lui a vazut grija si dorul de el si,mai mult,copiii au simtit zorii unei vieti normale si....s-au rugat pentru voi.Asa simt eu ca s-au petrecut lucrurile."Puterea" ta a constat in a-ti arata dragostea,nu in a striga dupa ajutor.


Ciuhat,eu simt ca copilul meu imi "creste" in mine,si eu ma simt ca si cum as fi gravida mereu.S-a desfacut fizic de mine,in rest,cu nimic nu s-a departat,cu nimic,o simt la fiecare miscare din viata ei,poate ca nu e asa de nebunesc sa vrei asta,sa ai copilul in burta mereu,iete,mai e una asa,doar ca mie nu mi-a trecut nici macar acum,si nici nu vreau sa-mi treaca "depresia" asta!

Coripin felicitari pentru noua atitudine! Si sa stii ca va fi din ce in ce mai bine si mai usor cu cei mici, vei vedea, iti spun din experienta. Cel mic al meu, de cand a inceput sa umble de-a busilea isi gaseste mereu de lucru, nu se mai plictiseste, nu mai cere mereu in brate,nu mai plange decat daca se loveste (e inevitabil) sau cand vrea papa. Iar cel mare se joaca cu el , il provoaca la joaca, il ia in brate, il mangaie. Ai sa vezi ca si la tine va fi la fel, stai doar un pic si cei doi vor fi parteneri de joaca si tu vei avea mult mai multe clipe de ragaz in timpul zilei.
Eu iau elevit si mananc de toate inclusiv varza, despre care se spune ca schimba gustul laptelui. Bebe nu a protestat pana acum.

edit: psihoza post partum este depresia agravata, din ce ai povestit tu, la tine nu este cazul.

michelinebeaulieu a scris:....uite ce inteleg eu ca s-a intamplat:
-sotul este "gandirea,ratiunea" in familie;tu nu ai spus ca vrei sa nu iti pierzi mintile,ci ai spus ca nu vrei sa il pierzi pe el,pentru ca simteai ca se instraineaza si nu vei apuca sa ii explici ce e cu noua ta viata de mama(probabil copilul al doilea va fi foarte "complex" fata de primul si va pune noi cerinte in modul de comportament pentru voi,probabil va fi cuminte si intelept si va trebui sa va supravegheati orice miscare,ca va vede copilul ca ati gresi,altfel-stare pe care sotul tau o fi intuit-o si voia sa "fuga");o familie cu copii fara tatal bun,drept,echilibrat,nu e nimic,e o viata fada,este o viata cu inima mereu in amaraciune,ca o lipsa,chiar daca mama se straduieste cu toate;prezenta tatalui aduce echilibru si o miscare,un suflu activ in a trai,eu una as prefera un tata rau decat unul absent;deci,cum ziceam,tu ai "strigat",de fapt,dupa el,sufletul lui a vazut grija si dorul de el si,mai mult,copiii au simtit zorii unei vieti normale si....s-au rugat pentru voi.Asa simt eu ca s-au petrecut lucrurile."Puterea" ta a constat in a-ti arata dragostea,nu in a striga dupa ajutor.

Of! ce complicat!
Eu, cand am trecut prin aceasta depresie, nici pe departe n-a fost vreo urma de un asemenea proces psihologic! Depresia s-a instalat, pur si simplu, fara o cauza aparenta, independent de orice factor! Ciuhat a povestit bine cam cum vine treaba! Nu am avut nici cea mai mica temere cu privire la devotamentul sotului meu , pe copiii niciodata nu i-am perceput ca pe o povara, nici macar odata nu-mi amintesc de vreo imprejurare in care macar sa gandesc :"vai, ce greu imi este, vai ce frica imi este, oare voi face fatza?" sau orice de genul asta. Nici macar sentimente de felul asta n-am avut! Depresia si starile pe care le aducea erau ceva incontrolabil, de neinteles pentru mine. Se petreceau, pur si simplu. Ma ingrijora doar posibilitatea ca ele sa scape de sub control. Au disparut deodata, asa cum au si aparut. Atitudinea familiei mele a avut un rol decisiv in asta, am fost ca un bebelus ingrijit si iubit in acea perioada. Nu s-a pus nici o presiune asupra mea, am facut treaba exact atat cat am putut si am vrut, am fost rasfatata si cautata in coarne pana ce n-a mai fost nevoie. Si atat.

aurishta,ai dreptate,nu ai inteles,ti-e complicat,de aceea nu ar trebui sa brodezi pe marginea a ceea ce am zis.eventual ma inteleg doar eu,dar e mai bine asa,decat eronat.

ne deosebim,se pare,tie iti place sa fii cautata in coarne,mie imi place sa imi desfac aripile impreuna cu cei dragi;ne si asemanam,pentru ca amandoua vrem sa...traim bine,in felul in care il dorim.

michelinebeaulieu a scris:aurishta,ai dreptate,nu ai inteles,ti-e complicat...

Intr-adevar...e greu de inteles....

eu am facut psihologia ca sa o cresc corect pe Ema,altfel sunt asistenta medicala,si am o curiozitate,ca sa nu zic "defectiune"(ca iar o intelegi ca fiind provocatoare de rau),sa inteleg cum merg lucrurile cu omul in sinea lui,este o lume intreaga in sufletul omului,de vreme ce tu vrei sa fii fericita si reusesti,inseamna ca ai acces la lumea aceasta interioara pe care a asezat-o Dumnezeu in
tine;constientizarea ei vine din a intelege ce inseamna fiecare intamplare pentru tine,nu ar trebui sa gandesti mult pentru asta,ci sa lasi ca mintea sa inteleaga,tacut,ce vezi,ce traiesti.Asa iti formezi "coduri",asa se naste si creste inteligenta activa,constienta.

Nu ca nu ar avea-o fiecare om,dar doar fiind omul fericit,tot ce a construit fericirea ramane necunoscut;lasand mintea sa inteleaga ce spune inima,poti transmite si exprima inteligibil,si nu doar practic(in gesturi,pe care oamenii doar le-ar imita,dar nu si intelege,trai)preaplinul fericirii tale,in primul rand pentru copiii tai,acestea,pentru ca ei vor creste,vor invata mai multe si noi trebuie sa tinem pasul cu gandirea lor ca sa nu ajungem sa ne spuna "babacii astia,demodati!!!!!
Iata aici o carte pentru mamicile care vor repere in cresterea copiilor:ANA SAVIN-TOTUL SE INTAMPLA INAINTE DE 6 ANI

Tre" sa recunosc ca si eu ma chinui sa inteleg ce vrei sa spui.Uneori descifrez.

bine,voi vorbi "normal".
uite aici,dupa cum ziceam pe pagina cealalta,o carte pentru mamicile care vor repere in cresterea copiilor:TOTUL SE INTAMPLA INAINTE DE 6 ANI.

da, nu vreau sa te superi, dar eu sar peste de multe ori sau citesc cu la la la la la , pentru ca ma obosesc foarte tare. Dar poate si pentru ca nu sunt o persoana foarte spirituala.

eu eram convinsa ca sunt explicita,o sa fiu mai concisa si mai la obiect.

mama a fost asa,eu sunt asa,fii-mea e asa,credeam ca toti sunt asa!
eu stiu sigur,insa,ca vreau sa fiu ca voi,ca sunteti harnice si cu un spor ce ma uimeste,eu am lipsuri din acest punct de vedere!

ciuhat, la mine in prima faza s-a manifestat, si acum si la prima nastere, cu grija exagerata pentru cei mici. nu am dormit deloc cand am nascut-o pe daria 3 nopti si 3 zile in maternitate, aveam impresia ca daca adorm pateste ceva. cand au dus-o la fototerapie pt ca facuse icter, nu am putut dormi, tot am patrulat pana la incubator si inapoi in salon. acasa faceam cu randul cu sotul meu, sa vedem daca e ok, daca mai respira, ii puneam mana la buze )

ma gandeam ca la asta mic o sa fie diferit. dar nu, rares vomita forte des in primele 2 zile si nu am dormit de frica sa nu se inece. la fel, cand l-au dus la fototerapie, nu am avut stare. mai ales ca am mers si am vazut ca il lasau sa planga intr-o veselie. si am nascut la particular! ii pusesera un fel de caciulita trasa peste ochi, pe care nu o suporta. si plangea saracul nu de foame, ci pentru ca ii era incomod. se linistea doar daca stateam eu langa incubator si il mangaiam.

e ciudat cum se manifesta fiecare persoana in parte.

micheline, gandindu-ma mai bine cum mi s-au declansat aceste stari, am ajuns la urmatoarea concluzie: cat timp a stat sotul meu acasa, 2 ani si o luna, in primul rand am stiut-o pe daria in siguranta cu el, am invatat sa am incredere ca stie sa o ingrijeasca, sa o schimbe, sa ii dea sa manance, si am vazut ca sunt foarte apropiati. faptul ca a stat acasa mi-a dat un sentiment de siguranta ca e cineva de incredere mereu acolo, eu eram cea care pleca la serviciu si revenea acasa. inainte de sarbatori m-am stresat foarte mult legat de bani, de cum o sa ne descurcam, ma rugam mereu sa isi gaseasca de lucru ca imi era si mila de el ca era suparat si abatut, si aveam nevoie de bani si pentru nastere, si pentru bebe mic, ajunsesem la limita. si atunci, mi-am impus sa nu ma mai gandesc la bani, la nimic, ca toate o sa vina de la sine si gata, am scazut importanta lipsei banilor in perioada urmatoare, am uitat efectiv de ea. mi-a prins foarte bine si in perioada dupa nastere prezenta lui acasa, daca era nevoie de ceva, ma ajuta. ei, acum 2 saptamani au venit cumva cumulate grija pt cel mic, care facuse febra si am stat cu grija o zi si o noapte, si vestea ca sotul va merge la serviciu, deci, in consecinta, ca o sa raman singura cu toate. si de atunci au inceput grijile si tot valul de ganduri negre. am incredere in el, stiu ca suntem impreuna la bine si la rau, nu cred ca am cautat dragostea in tot timpul asta (sper ca am inteles bine ce ai vrut sa spui). dar probabil dand la o parte grija banilor, nu am realizat importanta lor de acum inainte, nu am realizat cate nevoie avem de ei in perioada urmatoare, si ca este un sacrificiu pe care trebuie sa il facem macar o perioada, acela de a petrece mai putin timp impreuna. de exemplu weekend-ul asta lucreaza full. cred ca echilibrul meu a fost dat cumva peste cap la gandul ca nu o sa mai poata fi asa mult langa copii, ca nu o sa mai putem merge pe nicaieri si tot asa.

medicul de familie mi-a spus ca se cheama psihoza post partum, eu nu am mai citit de ea, sa nu ma mai sperii.

nu pot spune ca sunt ok 100%, ma mai incearca gandurile negre, starile de neliniste, dar iar ma cert cu mine in oglinda si imi caut ocupatie, sa nu mai am timp sa ma gandesc aiurea. sunt pe drumul cel bun, sunt convinsa de asta. o sa iau doar vitamine in continuare, ca ma simt slabita.

ioana, cate luni are bebelusul tau si ce diferenta e intre copii? daria vrea sa il pupe pe cel mic, dar e asa brutala, il apasa cu o forta, si il trage de mana tare, si se mai pune pe el ). cred ca e si putin geloasa. sunt convinsa ca totul o sa fie bine si o sa ii vad indata jucandu-se impreuna. abia astept!

pupici si o zi minunata sa aveti

coripin,daca te referi la gesturi,cu siguranta ai in sotul tau un sprijin de nadejde;cat priveste lumea interioara a sufletului,cred ca(intr-un fel pe care probabil nu l-a vrut intentionat,dar are legatura cu "importanta" pe care o are de la sine un barbat in societatea noastra,el automat "conduce"),el a fost mama in locul tau,tu ai fost in somaj fara plata;fara plata zic pentru ca nu ai avut satisfactii EMOTIONALE,cum are de obicei o mama in cresterea copilului ei.In "somaj" fiind,ai incercat sa ii atragi atentia ca vrei ajutorul lui,ca sa intri iar,mama normala,in caruselul "familie".

Nu vreau sa nasc iar polemici,insa eu sunt convinsa ca asa a fost treaba.Doar ca nu iti spusesem,ca sa nu isc discutii si suparari pentru tine,ca locul tau de mama este "ocupat" la nivel afectiv.

micheline, daca am mers la serviciu de cand avea fata 4 luni si 3 saptamani, am facut-o tot ca sa ne fie bine noua, ca familie, sa ii putem oferi tot de ce are nevoie. asta nu inseamna ca am plecat si gata, rolul meu de mama s-a terminat in momentul ala, eu mi-am vazut de munca si atat, ei petrecand tot timpul impreuna. ok, am stat 8 ore/zi departe de ea, veneam in fiecare zi in pauza de masa sa ii aduc laptic, sa vad ce face, timpul de dupa serviciu ii era dedicat ei 100%. daca o lasam cu altcineva, cu o bona, automat bona devenea mama la nivel afectiv? cineva zicea ca atunci cand eram noi mici, acum 30 de ani, femeile nu puteau sa stea acasa sa isi creasca copiii, ca nu aveau voie decat 2 sau 3 luni (mama mea a stat 1 luna, ca au amenintat-o ca o dau afara daca sta mai mult), iar acum, cand exista posibilitatea sa stam 2 ani, multe mame aleg sa se reintoarca la munca mult mai devreme, nu mai vor sa stea. doar ca motivul nu e pentru ca nu vor ca sunt comode sau mai stiu eu ce anume, ci pentru ca nu se poate din cauze financiare. in ziua de azi un serviciu bun, stabil, bine platit, si mai ales in domeniul in care esti pregatit, e mai rar. iar daca stai 2 ani acasa exista posibilitatea sa nu mai ai unde te intoarce, in cazul asta ce le mai oferi copiilor, cand au atatea si atatea nevoi? stii cat si-a cautat sotul meu de munca, in vatra dornei si in imprejurimi? (pana si la 100 km distanta a mers la interviu) 1 an jumate stiu pe cineva care si-a lasat copilul cu bona de la o luna! e vorba de constrangeri, nu de prioritati. prioritatea mea a fost fata din ziua in care s-a nascut, indiferent ce s-a intamplat in jur. acum am 2 prioritati. vreau sa le ofer tot ce este mai bun. si la nivel afectiv, dar si la nivel material. mi-ar fi placut si mie sa pot sta acasa sa ii vad cum cresc, sa ma ocup doar de ei. dar asta nu se poate, nu pentru ca mor eu de dorul serviciului, ci pentru ca asa sunt nevoita sa fac. multumesc frumos pentru sfaturi

vorbind de prioritati, mi-am dat seama ca o buna perioada am uitat de mine, de ce vreau eu sa fac, am uitat sa ma imbrac frumos, sa fac ceva si pentru mine, si mi-am reamintit de mine intr-un moment cam nepotrivit . dar o sa le fac pe toate, pentru ca pot si pentru ca merit. mi-am amintit si eu ca sunt femeie, nu doar mama si sotie.

multumesc frumos, admina

cum sa imi multumesti pentru sfaturi,daca spui ca altfel stau lucrurile?
oricum,Dumnezeu stie sigur cum sta treaba cu sufletul tau.
fericire si sanatate iti doresc!

coripin a scris:... daca am mers la serviciu de cand avea fata 4 luni si 3 saptamani, am facut-o tot ca sa ne fie bine noua, ca familie, sa ii putem oferi tot de ce are nevoie.

Bine ca ai avut cu cine s-o lasi si bine ca luai salariu sa va fie bine ca familie! eu nici acum nu am cu cine-i lasa si sunt marisori, bunicile fug de ei, ble, bla, bla, stiti povestea (am cateva poze graitoare, cand ei se joaca si mamaie ii priveste sictirita/obosita/plictisita. O bona nu ne permitem, eu nu as lua la serviciu cat ii dau bonei, asa ca, stau eu cu ei, nu stiu cat o sa dureze, momentan asta este. Apreciez TOATE bunicile/ bunici/unchi/matusi care ajuta copii, sa stea cu nepotii, am ajuns sa le spun si prin parc si la gradinita, pe oricine vad ca nu sunt copii lor, le zic ca sunt de mare ajutor! asta este, nu ne-a fost noua dat sa fim ajutati de parinti [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

O bunica dedicata este o binecuvantare...vorbesc din experienta...mi-am gasit un servici bun (chiar daca trebuie sa fac naveta 100 de km zilnic) cand avea fiica mea 8 luni si atunci am adus-o pe mama mea de la tara sa stea la noi....sincer nu credeam ca o sa se obisnuiasca cu viata la oras insa avand o ocupatie... Alexandra ....care o tinea in priza toata ziua ca orice copil ...s-a acomodat... si acum nu ne putem imagina, eu si sotul meu, viata fara ea. Este o persoana extraordinara, cu bun simt,....ii multumesc lui Dumnezeu pentru o asa mama. Sper ca intr-o zi sa pot sa imi ajut fiica la fel de mult.

Da, asa da! Felicitari! Si o s-o ajuti cu siguranta, pentru ca stii ce inseamna asta.

coripin a scris:
vorbind de prioritati, mi-am dat seama ca o buna perioada am uitat de mine, de ce vreau eu sa fac, am uitat sa ma imbrac frumos, sa fac ceva si pentru mine, si mi-am reamintit de mine intr-un moment cam nepotrivit

Nu e niciodata nepotrivit sa te gandesti la tine
Mi-a placut ce ai scris despre intoarcerea la munca.

Fetelor, iar risc sa-mi iau rosii... Voi, ca mame, uitati sa aveti incredere in altii. Credeti ca doar voi aveti puterea si doar voi stiti ce e mai bine pentru copilasul vostru. Nu puteti sa treceti peste faptul ca mama, soacra, tatal, socrul, matusa, unchiul, de ce nu si bona, poate face anumite lucruri altfel decat voi. Normal ca pot gresi, dar se pot corecta greselile. Daca v-ati relaxa ati vedea ca lumea in jurul vostru se schimba. Cu cat te tii mai mult de ceva, cu atat e mai greu, creste presiunea, stresul. E valabil acasa, intr-o relatie, la munca, oriunde.
Eu am avut un soc cand am dat-o la gradi si stiam ca sta intre straini, nu e nici cu mine sau ai mei, ci cu altii, oameni pe care nu-i cunosteam. Desi am lasat-o pentru cateva ore si cu colegi de munca, nu doar cu cei din familie, ma speria gandul de a sta prin straini. Dar m-am relaxat. E un pas firesc in viata, suntem animalute sociale, trebuie sa traim in societate, sa invatam sa interactionam. S-a si imbolnavit, a venit si cu cate o vanataie, a venit si plangand, dar a invatat multe si eu la fel.
Inteleg cum e, pana la 1 an nu am lasat-o din mana pe fetita mea, nu a iesit mama mea la plimbare cu ea, fara mine si nici nu am lasat-o la ei acasa. Dar dupa aia, cand stia sa ceara, te puteai intelege cu ea, m-am linistit. Nu le putem controla viata, nu putem trai in locul lor si tot isi vor lua aripi. Iubirea nu se schimba, daca cel mic sta cu altcineva, o perioada de timp. E tot acolo, nu dispare, daca dispare contactul fizic.
Si atat, astept rosii legume de sezon, mai moi, la subiect sau pe PM.

Razi tu razi dar nu intelegi esentialul [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine] ma rog, nu mai conteaza.

Concluzie, de la altii... ma bucur ca pot avea eu grija de copii mei, ce aud la altii ma ia cu friguri. Ex: copilul cu mamaie: ii gaseste pe amandoi stand smirna cu ea la televizor pe telenovela si casa luna, copii nu au voie sa se joace impreuna (sunt veri). Matusa mea are grija de nepot: ii da cu kk si pipi pe la nas ca nu face la oala la 3 ani, alta bona la fel, pipi la nas la copil de 2 ani. SURPRIZA? si MAMA MEA imi spune sa-i dau lui Stefan cu pipi la nas cand face pe el [Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine] sunt eu nebuna? Doamne fereste.... plus ca eu chiar nu imi fac griji, bunicile lor NU vor sa stea cu ei.

Inca o data felicitari celor care au ajutor si multumiti-le inzecit. Eu stiu ce inseamna.