Ultimele subiecte
»  Masina Pfaff 561
Astazi la 3:32 pm Scris de Saft

»  Masina Pfaff 561
Astazi la 3:32 pm Scris de Saft

» Pirogravura
Astazi la 12:58 pm Scris de White_Raven

» Ne bem cafeaua împreuna (44)
Astazi la 8:04 am Scris de Dorulet

» Resurse si link-uri pentru tricotaj
Astazi la 6:34 am Scris de piciul

» Ce melodie asculti acum !-5
Vin 15 Dec 2017, 6:23 am Scris de piciul

» Modele de brodat
Joi 14 Dec 2017, 11:41 am Scris de Danabors

» Ustensile croitorie (2)
Joi 14 Dec 2017, 9:53 am Scris de kytty4

» Explicatii simboluri diagrame - tricotat
Mier 13 Dec 2017, 8:18 am Scris de sarabendis

» Broderie computerizata, la masina de brodat 2
Lun 11 Dec 2017, 8:45 pm Scris de Djmanianfs

» Ornamente de Craciun - 6
Sam 09 Dec 2017, 12:40 pm Scris de Dorulet

» Din materiale reciclabile 5
Sam 09 Dec 2017, 10:00 am Scris de vlad_mom

» Tutorial decoratiuni pentru Craciun - diverse
Mier 06 Dec 2017, 8:19 pm Scris de piciul

» Fimo-Ce putem face cu fimo (2)
Mier 06 Dec 2017, 7:50 am Scris de LRodica

» La sueta .... de seara ! 22
Mar 05 Dec 2017, 8:47 pm Scris de AlinaJ.Bijoux

» Produse crosetate, decoratiuni pentru casa (3)
Lun 04 Dec 2017, 8:30 pm Scris de LRodica

» Hainute pentru copiii nostri (20)
Vin 01 Dec 2017, 9:33 am Scris de vlad_mom

» Bijuterii fimo (33)
Lun 27 Noi 2017, 2:27 pm Scris de vlad_mom

» Resurse si link-uri pentru croitorie 2
Sam 25 Noi 2017, 11:41 pm Scris de Anna_Xandra

» Probleme tehnice (masini de cusut) 5
Joi 23 Noi 2017, 11:23 pm Scris de Lucica67





Custom Search






LM Articole



LM YouTube Channel-
-

-

CursuriReiki-

RuneHeivang-



Intelepciune prin povestiri

Pagina 2 din 3 Înapoi  1, 2, 3  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de piciul la data de Dum 25 Noi 2012, 9:23 pm

POVESTE METAFORICA despre etichete
Posted on 23/11/2012 by Anatol Basarab

POVESTE METAFORICA
Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau niste omuleti mici, din lemn, ciopliti toti de un tamplar pe nume Eli. Acesta isi avea atelierul pe un deal, de la a carui inaltime se vedea intreg satul.
Fiecare omulet era altfel. Unii aveau nasul mare, altii aveau ochii mari. Unii erau inalti, altii erau scunzi. Unii purtau palarie, altii purtau costum. Insa doua lucruri le erau comune: toti erau facuti de acelasi tamplar si traiau in acelasi sat.
De dimineata pana seara, zi de zi, omuletii faceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celalalt. Fiecare omulet avea o cutie plina cu stelute aurii si o cutie plina cu bulinute negre. Cat era ziua de lunga ii vedeai pe strazile satului lipind stelute sau buline unul pe celalalt.
Omuletii draguti, din lemn lustruit si frumos vopsiti intotdeauna primeau stelute, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sarita, nu primeau decat buline.
Tot stelute primeau si cei talentati unii ;puteau ridica greutati deasupra capului, altii puteau sarii peste cutii inalte. Mai erau unii care stiau cuvinte dificile, iar altii care cantau cantece frumoase. Acestora toata lumea le dadea stelute aurii. Asa se face ca unii omuleti aveau trupul plin de stelute…. Ori de cate ori primeau cate o steluta se simteau atat de bine incat isi doreau sa mai faca ceva ca sa poata primi inca una.
Altii insa nu stiau sa faca prea multe lucruri si aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre acestia din urma.
Tot timpul incerca sa sara cat mai sus, ca altii dar intotdeauna cadea la pamant. Iar cand ceilalti il vedeau jos se adunau buluc in jurul lui si lipeau buline pe el. De multe ori se mai si zgaria in cadere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar dupa aceea cand incerca sa le explic omuletilor de ce cazuse mereu spunea cate o neghiobie si toti se ingramadeau sa lipeasca si mai multe buline pe el.
Dupa un timp avea atat de multe incat nu mai vroia sa iasa pe strada, se temea ca va face iar ceva anapoda: cine stie, o sa-si uite palaria sau o sa calce intr-o balta… si imediat o sa primeasca bulinute!!!
Adevarul este ca avea atat de multe buline incat ceilalti omuleti veneau si ii lipeau altele fara nici un motiv.
„Merita multimea asta de buline negre”, isi spuneau omuletii unii altora.
„Este clar ca nu e bun de nimic!”
Dupa un timp Pancinello a ajuns sa creada ce se spunea despre el:
„Asa este, nu sunt bun de nimic!”, isi spunea el. In rarele dati cand iesea din casa statea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simtea mai in largul lui.
Intr-o zi, se intalni cu un omulet total diferit de ceilalti: nu avea nici stelute, nici buline. Era din lemn si atat. Era o fata pe nume Lucia.
Sa nu credeti ca oamenii nu incercau sa lipeasca etichete si pe ea! Incercau numai ca nu ramaneau lipite ci cadeau. Fiindca nu avea nici o bulina unii o admirau atat de mult incat se grabeau sa-i lipeasca o steluta. Dar nici una nu statea lipita. Altii insa o priveau cu dispret fiindca nu avea nici o stea si atunci vroiau sa ii lipeasca o bulina dar si aceasta cadea imediat.
„Ca ea vreau sa fie”, ii trecu prim minte lui Pancinello.
„Nu mai vreau sa primesc etichete de la ceilalti!” Asa ca o intreba pe Lucia cum se face ca ea nu are nici o eticheta.
„Nu este mare lucru”, ii raspunse ea. „In fiecare zi ma duc sa il vad pe Eli.”
„Pe Eli?”
„Da, pe Eli, tamplarul, imi place sa stau cu el in atelier.”
„Dar de ce?”
„Ce ar fi sa descoperi singur? Du-te la el sus pe deal!” Si cu aceste cuvinte, Lucia se intoarse si pleca.
„Dar crezi ca-i va face placere sa ma vada?!?”, striga el dupa ea. Insa Lucia nu-l mai auzii. Asa ca Pancinello se intoarse acasa, se aseza la fereastra si incepu sa se uite cum alergau omuletii de colo-colo, lipindu-si etichetele unul pe celalalt.
„Dar nu este drept!”, isi spuse el suparat. Si pe loc se hotari sa mearga le Eli..
Se indrepta spre deal si urca pe cararea stramta pana ce ajunse in varf. Cand intra in atelier, facu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIASE. Scaunul era cat el de inalt. Ca sa vada ce se afla pe bancul de lucru trebui sa se ridice pe varfuri. Ciocanul era lung cat bratul lui! Inghiti in sec si isi zise:
„Eu aici nu raman!”, si se indrepta spre iesire. Dar chiar atunci isi auzi numele:
„Pancinello, tu esti?”, se auzi un glas patrunzator. Pancinello se opri.
„Cat ma bucur sa te vad, Pancinello! Vino mai aproape, vreau sa te vad mai bine!” Pancinello se intoarse incet si il privi pe mesterul tamplar, un barbat inalt, cu o barba stufoasa.
„Stii cum ma cheama?”, il intreba Pancinello.
„Bineinteles ca stiu, doar eu te-am creat!”
Eli se pleca, il ridica de jos si il aseza langa el pe banca.
„Hmm…”, murmura mesterul ingandurat, in timp ce se uita la bulinele negre ale lui Pancinello.
„Se pare ca ai adunat ceva etichete…”
„Nu am vrut, Eli! Am incercat din rasputeri sa fiu bun!”
„Pancinello, copilul meu, in fata mea nu este nevoie sa te aperi! Mie nu-mi pasa ce spun ceilalti despre tine!”
„Chiar nu-ti pasa?”
„Nu, si nici tie nu ar trebui sa-ti pese! Cine sunt ei – sa imparta etichete bune sau rele? Si ei sunt tot omuleti de lemn ca tine. Nu conteaza ce gandesc ei, Pancinello. Conteaza doar ceea ce gandesc eu, Iar eu cred ca esti o persoana tare deosebita!”
Pancinello incepu sa rada:
„Eu, deosebit? De ce as fi deosebit? Nu pot sa merg repede, nu pot sa sar, vopseaua mi se duce. De ce as insemna ceva pentru tine?”
Eli se uita la Pancinello, isi puse mana pe umarul lui micut si spuse incet:
„Fiindca esti al meu, de aceea insemni foarte mult pentru mine!”
Nimeni…, niciodata… . nu-l mai privise astfel pe Pancinello.. . si in plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte…
„In fiecare zi am sperat ca vei veni la mine”, continua apoi Eli.
„Am venit fiindca m-am intalnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete”, raspunse Pancinello.
„Stiu, mi-a povestit despre tine.”
„De ea de ce nu se prind etichetele?”
„Fiindca a hotarat ca este mai important ce gandesc eu despre ea, decat ce gandesc altii.. Etichetele se lipesc de tine doar daca le lasi!”
„Cum adica?”
„Etichetele se lipesc doar daca le consideri importante. Dar cu cat te increzi mai mult in dragostea mea, cu atat mai putin iti pasa de etichetele pe care ti le pun ceilalti oameni. Intelegi?”
„Pai, nu prea….” Eli zambi.
„Vei intelege cu timpul. Acum esti inca plin de buline negre. Deocamdata iti va fi de ajuns sa vii la mine in fiecare zi, iar eu iti voi aduce aminte cat de important esti pentru mine.”
Eli il puse jos pe Pancinello. In timp ce acesta se indrepta spre usa, Eli ii spuse:
„Nu uita, esti o persoana deosebita fiindca eu te-am creat! Iar eu nu gresesc niciodata!” Pancinello nu se opri din mers, dar gandi:
„Cred ca Eli chiar vorbeste serios. Poate are dreptate!”
Si chiar in clipa aceea cazu de pe el o bulina…
de Max Lucado [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
piciul
Atotcunoscător
Atotcunoscător

feminin
Numarul mesajelor : 4086
Localizare : online
Data de inscriere : 08/06/2010

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de aurishta la data de Lun 26 Noi 2012, 7:37 am

Povestirea asta este numai buna de prelucrat pentru a deveni o sceneta la serbare Smile
avatar
aurishta
Atotcunoscător
Atotcunoscător

feminin
Numarul mesajelor : 3943
Varsta : 50
Localizare : bucuresti
Data de inscriere : 18/04/2010

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de piciul la data de Vin 30 Noi 2012, 10:33 pm

Ion Pribeagu - În ţara Mea

În tara mea sunt vai si munti si flori,
Si diamante,
Si sunt sticleti atât de multi în capete savante !…
Poetii ritmului sarac slavesc albastrul zarii,
Si creste-atât de mult spanac pe lanurile tarii.

În tara mea sunt tei si plopi,
Si zarea-i diafana,
Si-n tara mea jandarmi si popi iau lefuri de pomana;
Si-n tara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de pastrat în spirt, expuse prin muzee.

Din larg de crânguri vin zefiri si tuturor dau veste
Ca-n tara mea sunt trandafiri si fete
Ca-n poveste,
Idile nasc si se desfac subt luminis de luna,
În tara mea onoarea-i fleac si dragostea
Minciuna.

Si-n tara mea sunt multi parinti ce plâng morminte
Multe …
Si pribegesc scrâsniri din dinti …
Dar cine sa le-asculte,
Când e minciuna pe amvon si nedreptatea-i lege,
Când guvernantii-s de carton
Si nepasarea Rege ?

(“Vârfuri de spada “, 1915)
LA MULTI ANI, ROMANIA!

avatar
piciul
Atotcunoscător
Atotcunoscător

feminin
Numarul mesajelor : 4086
Localizare : online
Data de inscriere : 08/06/2010

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de aurishta la data de Sam 01 Dec 2012, 9:19 am

Cat de actual!
avatar
aurishta
Atotcunoscător
Atotcunoscător

feminin
Numarul mesajelor : 3943
Varsta : 50
Localizare : bucuresti
Data de inscriere : 18/04/2010

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de piciul la data de Mar 18 Dec 2012, 6:04 pm

Pentru a-și renova casa, un japonez a făcut o spărtură într-un perete. Casele japoneze au în mod normal un spațiu între pereții din lemn.
Cu surprindere a constatat că acolo se afla o șopârlă blocată din cauza unui cui bătut din afară, într-unul din picioarele sale.
I-a fost milă cînd a văzut aceasta, dar în același timp a fost și curios, dîndu-și seama că cuiul a fost bătut cu câțiva ani în urmă, când a fost construită casa.
Ce se întâmplase?
Șopârla a supraviețuit în această poziție atât de mult timp! Într-un perete despărțitor închis de mai mulți ani, fără a se mișca. Pare imposibil de crezut. Atunci se întrebă cum de aceasta șopârlă supraviețuise atât de mult, fără să se miște, odată ce piciorul său a fost țintuit!?
Și-a oprit munca pentru a observa șoparla, pentru a vedea ce face și cum se hrănește. Ceva mai târziu, neștiind de unde, a aparut o altă șopârlă, cu o insecta în gură.
Ah! Asta l-a uimit și l-a impresionat profund.
Soparla prinsă în cui, a fost hrănita ani de zile de către altă șoparlă…
Imaginați-vă! A făcut acest lucru continuu, pentru o atât de lungă perioadă de timp, fără a renunța la speranță pentru partenerul său.
O creatură mică poate face ceea ce o creatură binecuvântată cu o minte strălucită, poate face cu greutate…
Nu-i abandonați niciodată pe cei dragi. Nu le spuneți că sunteți ocupați, atunci când au nevoie de voi… Este posibil să aveți întreaga lume la picioarele voastre. Dar voi ați putea fi întreaga Lume pentru ei…
avatar
piciul
Atotcunoscător
Atotcunoscător

feminin
Numarul mesajelor : 4086
Localizare : online
Data de inscriere : 08/06/2010

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de piciul la data de Sam 29 Dec 2012, 6:46 pm

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Merita vizionat! Are optiune pentru limba romana!
avatar
piciul
Atotcunoscător
Atotcunoscător

feminin
Numarul mesajelor : 4086
Localizare : online
Data de inscriere : 08/06/2010

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de piciul la data de Sam 05 Ian 2013, 9:18 pm

Omul de pe cruce

Un om stã si se uitã la Crucea pe care este rãstignit Iisus Hristos. Si, multã vreme, se roagã fierbinte sã îi ia locul.
In cele din urmã o voce tunãtoare din cer se aude: "Vrei sã îmi iei locul?". "Da", rãspunde omul nostru. "Bine, atunci treci pe cruce, dar sã stii cã nu vei avea voie sã scoti nici o vorbã indiferent ce se va întîmpla". "Sunt de acord", spune omul nostru.
Oamenii vin, trec se roagã fãrã sã realizeze cã pe cruce se afla omul nostru. Vine un bogãtas. Se roagã si, la plecare, îsi uitã portmoneul cu bani. Omul de pe cruce nu spune nimic. Vine un tînãr ce se roagã si el si gãseste portmoneul pe care îl ia. Vine apoi un alt tînãr ce doreste sã primeascã o binecuvîntare înainte de a pleca într-o cãlãtorie lungã. Dupã care bogãtasul se întoarce , îl înjurã pe tînãr si începe sã îl batã.
Omul de pe cruce se trezeste spunând: "Nu este el vinovat".
Cei doi fug îngroziti de aceastã neasteptatã interventie. Vãzând ce s-a întâmplat, Iisus Hristos îl mustrã pe omul de pe cruce :
"Vezi ? Nu ai putut sã îti tii gura, nu ai putut sã taci. Nu stii cã bogatasul dorea sa cumpere cu acei bani fecioria unei fete si sa o necinsteascã. Iar tînãrul ce vroia sã plece în calatorie trebuia sã primeascã bãtaie pentru a nu putea cãlãtori...pentru cã vasul lui s-ar fi scufundat si el ar fi murit.
Iata de ce trebuia sã taci.
Acum da-te jos de pe cruce pentru ca tu nu poti sa Imi tii locul."
avatar
piciul
Atotcunoscător
Atotcunoscător

feminin
Numarul mesajelor : 4086
Localizare : online
Data de inscriere : 08/06/2010

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de piciul la data de Mier 20 Feb 2013, 8:30 pm

Aici, am gandit eu, sa pun aceste ganduri...
"Confesiuni după o zi obișnuită...
Ştii ce am făcut azi, Doamne?
M-am trezit dimineaţă fără niciun chef de viaţă… În loc să mă bucur de lumina soarelui, i-am invidiat pe aceia care pot dormi până mai târziu, fără să mă gândesc şi la aceia care azi nu s-au mai trezit…
Am blamat soarta că trebuie să mă duc la servici, fără a mă gândi că alţi oameni nu au unde să muncească…
Când am ieşit din casă am înjurat ninsoarea care mă lovea peste obraji şi gheaţa de pe drum, fără să mă gândesc la oamenii obligaţi să stea în case şi la cei fără picioare, care nu mai pot merge…
Am detestat zgomotele făcute de mașini și de oameni, fără a mă gândi la aceia care trăiesc în liniște deplină…
Ce zi urâtă! – mi-am spus, fără să mă gândesc că alţi oameni sunt prin spitale sau că îşi conduc pe cineva drag pe ultimul drum…
Am ajuns la muncă şi fără să îmi dau seama am rănit cu privirea mea încruntată și cu răceala mea, fără să mă gândesc că fiecare om are propriile bătălii de dus şi că privirea mea posomorâtă i-ar putea adânci starea proastă…
Am mâncat în grabă, nemulţumită de hrana mea, uitând că atâtea suflete sunt înfometate… Şi nici nu am oferit din porţia mea de hrană celor de la masa mea.
Ziua a trecut foarte repede, iar eu nu am făcut nimic. A fost aceeaşi rutină zilnică, în care am uitat să mă bucur, în care am uitat să fac un gest pentru cineva, în care m-am gândit doar la mine și mi-am plâns de milă… M-am gândit doar la lucrurile pe care nu le am și am uitat să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce am...
Iar seara m-am pus să dorm, uitând să îţi mulţumesc pentru că am ajuns cu bine acasă, pentru tot ce am, pentru primele raze de soare, pentru ninsoare, pentru gheaţă, pentru oameni, pentru sănătate, pentru hrană, pentru tot ceea ce am şi pentru speranţa zilei de mâine...
Şi am realizat câte lucruri excepţionale ar putea oferi o zi obişnuită… iar eu am uitat să mă bucur de ele..."

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
piciul
Atotcunoscător
Atotcunoscător

feminin
Numarul mesajelor : 4086
Localizare : online
Data de inscriere : 08/06/2010

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de piciul la data de Dum 07 Apr 2013, 9:52 pm

În timp ce un om isi schimba roata la maşina nouă, baietelul lui de 4 ani a luat o piatra ascuţită si a inceput sa zgârie aripa maşinii. Mânios, barbatul a luat mâna copilului şi l-a lovit peste ea de multe ori, fără să-şi dea seama ca avea în mână o cheie.
La spital, copilul si-a pierdut toate degetele din cauza numeroaselor fracturi. Când si-a văzut tatal... copilul a intrebat cu ochii plini de durere: „Tati, imi vor creşte degetele la loc?”.
Barbatul a ramas impietrit de durere; s-a intors la masina si a lovit-o de mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte... stand in fata masinii s-a uitat la zgarieturi; baietelul scrisese: „TATI, TE IUBESC”.
Mânia si Dragostea nu au limite; alege-o pe cea din urma pentru a avea o viata minunata... Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiti.
Dar problema lumii de astazi este ca Oamenii sunt folositi si lucrurile sunt iubite... in timpul acestui an, sa fim atenti si sa ne amintim: Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oameniii pentru a fi iubiti.

Aminteste-ti mereu… vegheaza asupra gandurilor tale; ele vor deveni cuvinte. Vegheaza asupra cuvintelor tale; vor deveni fapte. Vegheaza asupra faptelor tale, vor deveni obiceiuri. Vegheaza asupra obiceiurilor tale, vor deveni un caracter. Vegheaza asupra caracterului tau; va deveni destinul tau.
avatar
piciul
Atotcunoscător
Atotcunoscător

feminin
Numarul mesajelor : 4086
Localizare : online
Data de inscriere : 08/06/2010

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de piciul la data de Joi 18 Apr 2013, 7:32 pm

POVESTEA MĂRULUI

Această poveste mi-a plăcut mult şi mă gândesc adeseori la ea.
Nu stiu de cine este scrisă, dar ştiu că merită să fie citită:

"A fost odata, de mult, un mar urias. Un baietel venea mereu sa se joace pe langa el, se urca pana la varful lui, gusta din mere, adormea fericit la umbra copacului. Ce mai! Ii placea tare mult copacul lui, iar marul il iubea si el tare mult.
Dar, intr-o zi, baietelul veni langa copacul sau, foarte abatut. Copacul il imbie:
-Vino sa te joci cu mine!
Baietelul ii raspunse:
- Nu mai sunt copil mic, sa-mi gasesc de joaca in jurul copacilor! Vreau jucarii, dar am nevoie de bani, ca sa le cumpar!
- Imi pare rau, dar nu am bani, dar poti culege toate merele mele si sa le vinzi. Astfel, vei face bani destui, pentru a-ti cumpara jucarii.
Cat de fericit era baiatul acum! El culese merele si cu ele pleca bucuros. Dar, dupa aceea, el inceta sa mai vina sa viziteze copacul. Marul era tare trist, caci ii era dor de copil.
Dar intr-o zi, copilul veni iar la vechiul sau prieten, care-l imbie:
-Vino sa te joci cu mine!
- N-am timp de joaca! Raspunse baiatul. Trebuie sa muncesc pentru familia mea. Avem nevoie de o casa in care sa ne adapostim. Poti sa ma ajuti?
- Imi pare rau, dar eu nu am nici o casa sa-ti dau, fu raspunsul copacului. Dar poti sa tai crengile mele si sa-ti faci o casa din ele.
- Asa ca baiatul s-apuca sa taie toate toate crengile copacului si pleca fericit.
Copacul s-a bucurat sa-l faca pe baiat, iarasi fericit, dar, dupa ce pleca, baiatul nu se mai inoarse la copac. Copacul era iar trist si singuratic.
Intr-o zi calduroasa, de vara, baiatul sosi iar, spre fericirea copacului.
- Vino sa te joci cu mine, a spus el.
- Oh! Sunt tare trist si simt ca imbatranesc. As dori sa calatoresc pe mare si sa ma odihnesc. Poti sa-mi dai o barca?
- Poti folosi trunchiul meu ca sa-ti construiesti o barca. Astfel, vei putea sa calatoresti fericit spre zari indepartate.
Asa ca baiatul taie trunchiul si-si facu o barca, cu care calatori pe mari timp indelungat.
Dupa multi ani, se reintoarse la copac. Copacul ii spuse:"
Imi pare rau, baiatul meu, dar nu mai am nimic sa-ti dau. Nu mai am mere pentru tine.
- Nu am dinti sa le mananc! a spus baiatul.
- Nici trunchi sa te urci pe el.
- Sunt prea batran pentru asta, acum, fu raspunsul baiatului.
- Nu mai am, intr-adevar, nimic sa-ti ofer; poate, doar radacinile mele, care se sting, a zis copacul cu lacrimi.
- Nu mai am nevoie de nimic; doar de un loc de odihna. Sunt foarte obosit, dupa toti acesti ani!, a raspuns baiatul.
- Foarte bine! Radacinile mele sunt cel mai bun loc de odihna.Vino, vino si stai aici, cu mine, si te odihneste!
Baiatul s-a asezat langa copac, iar copacul era fericit, zambind printre lacrimi.
Aceasta este povestea fiecaruia dintre noi. Copacul - sunt parintii. Cand suntem mici indragim joaca in preajma lor.Cand crestem, ii parasim. Mai venim pe la ei, cand avem nevoie de ceva sau daca suntem la ananghie.
Dar, indiferent ce se intampla, parintii sunt alaturi de noi, spre a ne ajuta cu tot ce pot, sa ne faca fericiti.Poate va ganditi ca baiatul era plin de cruzime, dar asa ne tratam, cu totii, parintii."
Spuneti povestea aceasta si altora si iubiti-va mereu parintii in asa fel incat copiii vostri sa ia exemplu de la voi...
avatar
piciul
Atotcunoscător
Atotcunoscător

feminin
Numarul mesajelor : 4086
Localizare : online
Data de inscriere : 08/06/2010

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de piciul la data de Lun 16 Sept 2013, 8:10 pm

Povestea olarului lenes si a inteleptului mut

A fost odată un olar care trăia într-un sat uitat de lume. Visul lui era să ajungă în marea Cetate, unde să poată avea propria prăvălie de vase, oale şi obiecte ceramice. Dar şansele lui erau mici, pentru că olarul era foarte leneş şi muncea doar pentru a-şi asigura traiul zilnic.
Într-o zi olarul întâlni un călător care îi spuse că într-un sat vecin trăieşte într-o colibă un înţelept care poate să-ţi ofere orice răspuns. Ce era ciudat la el era că nu ieşea niciodată din colibă şi nici măcar nu vorbea. Cel care dorea să-i pună o întrebare trebuia să bată la uşă apoi să deschidă un oblon îngust prin care se vedeau în semi-întunericul dinăuntru doar ochii înţeleptului mut. Apoi trebuia să-i pună o întrebare, iar înţeleptul îi răspundea din ochi, omul putea citi răspunsul în expresia acestora.
Auzind asta, olarul alergă imediat în satul vecin, la coliba cu pricina. Ciocăni uşor, apoi trase oblonul de pe uşă. Prin fanta îngustă, văzu cu greu nişte ochi ce îl priveau din întuneric. Îi puse pe nerăsuflate întrebarea: "Cum pot să ajung să prosper în marea Cetate?" apoi se uită cu atenţie la expresia celui dinăuntru. Şi văzu nişte ochi plictisiţi..nepăsători, total indiferenţi.
În acel moment realiză că aşa a fost şi el faţă de meseria lui, leneş şi nepăsător! Îşi spuse: "Până acum am stat şi am aşteptat şansa ideală, să mă lovească din senin. Dar răspunsul e foarte simplu, trebuie să muncesc eu mai mult pentru a mă apropia de ţelul meu!" "Oare câţi oameni fac aceeaşi greşeală?" se mai întrebă el. "Peste tot văd oameni care se plâng de lipsa de şansă în loc să pună mâna şi să facă ceva..
"În următoarele luni începu să modeleze oale şi ulcioare zi de zi, pe care le vindea în satele apropiate, şi rezultatele nu întârziară să apară. Deja câştiga bine, iar o mare parte din bani îi punea deoparte pentru a-şi permite să se mute în Cetate. Cu toate astea, îşi dădea seama că nu era suficient şi în acest ritm i-ar fi trebuit ani întregi. Şi pe deasupra, la sfârşitul zilei nu se simţea împlinit de munca lui. Aşa că porni iar spre coliba înţeleptului mut, gândindu-se cu nerăbdare la reîntâlnire. Coliba arăta la fel, în paragină, puteai să juri că nu locuieşte nimeni acolo. Bătu în uşă după obicei, apoi trase oblonul şi puse întrebarea cu ardoare: "Cum pot să vând mai mult pentru a-mi permite să plec în marea Cetate?"
Ochii dinăuntru erau trişti, obosiţi, lipsiţi de lumină. "Privirea unui om singuratic, izolat de lume", gândi el.
Şi atunci îşi aminti de propria singurătate, de faptul că nu avea prieteni şi îşi evita mereu rudele. Pentru că îi era frică să nu îi ceară bani sau alt ajutor. A doua zi plecă în târg cu un singur gând: să vândă atât de multe oale încât să-şi poată ajuta toate rudele, vechii prieteni şi chiar vecinii cu care nu se înţelegea foarte bine. Toţi cunoscuţii lui erau oameni sărmani care abia se descurcau de pe o zi pe alta. După o lună, vindea şi câştiga aproape de 2 ori mai mult şi nu numai că ajutase mulţi oameni cu bani şi mâncare, dar îi rămânea şi lui o sumă impresionantă.
Câştiga atât de bine încât peste puţin timp reuşi să-şi ia o căsuţă în marea Cetate, unde visase mereu să ajungă. Târgul era mult mai mare în Cetate. Pe aici treceau călători care veneau de peste mări şi ţări şi care aveau pungile doldora de bani.
Olarului îi mergea foarte bine şi îşi făcuse mulţi prieteni, căci îşi păstrase obiceiul de a ajuta oameni aflaţi la nevoie. Dar înca era departe de ţelul lui. Pentru a-şi deschide prăvălia pe care o visase, unde să aibă ucenici şi vânzători care să lucreze pentru el, avea nevoie de mult mai mult. Şi deja muncea de dimineaţa pînă seara şi vindea aproape tot ce producea.
De data asta abia aştepta să ajungă din nou la coliba înţeleptului. Şi avea încredere deplină că îşi va primi răspunsul, ca şi în celelalte dăţi.
Ajuns în faţa colibei, fu cuprins de un sentiment ciudat. Era şi mai dărăpănată, arăta de-a dreptul părăsită. "Oare o fi murit?" se întrebă el şi îl trecu un fior. Ciocăni în uşă cu mâini tremurânde şi deschise oblonul îngust. Un sentiment de recunoştinţă îi cuprinse inima când văzu din nou ochii în întuneric.
"Muncesc de dimineaţa până seara şi vând tot ce produc. Dar tot nu e suficient pentru a-mi permite să deschid prăvălia mea. Ce aş putea face diferit pentru a câştiga mai mult?" şi se uită cu atenţie în ochii înţeleptului mut.
Privirea din întuneric era de această data vie, îndârjită.
Olarul putea citi în ea determinare, dar şi disperarea unui om pe cale să-şi piardă speranţa. Apoi se gândi la viaţa lui din ultimul timp. Pe de-o parte era foarte mulţumit că se mutase în Cetate şi că prospera, dar pe dealtă parte muncea atât de mult încât nu se mai putea relaxa şi bucura de viaţă.
În următoarea dimineaţă se trezi mult mai odihnit, parcă era mai uşor. Îşi savură micul dejun la umbra copacilor din grădină, gândindu-se cât de recunoscător este pentru viaţa lui. Abia acum îşi dădea seama cât de bine este să te şi opreşti din când în când să te bucuri de lucrurile mărunte, cum ar fi aroma ceaiului sau mirosul florilor sălbatice.
Apoi făcu ceva ce nu făcuse de foarte mult timp: plecă direct spre târg, fără să modeleze nici o oală. De obicei începea ziua muncind din greu, apoi fugea repede după-amiază să-şi vândă creaţiile. Luă doar câteva ulcioare făcute de el mai demult. Erau cele mai frumoase, le păstra în locuinţa lui pentru a-i încânta ochii. Dimineaţa, lumea din târg era diferită. Erau alţi muşterii, călători veniţi din alte părţi. Printre ei, olarul remarcă un personaj aparte, îmbrăcat în haine scumpe. Avea trăsături nobile şi din mersul lui se vedea că era un om puternic şi hotărât. Omul se opri chiar în faţa olarului şi începu să studieze cu atenţie ulcioarele lucrate cu migală.
"Nu am mai văzut nicăieri asemenea îndemânare", spuse el.
"Ce ai zice să lucrezi ceramică pentru Curtea Regală? Ai fi plătit de cinci ori mai mult faţă de cât câştigă un olar de rând"
Olarul nostru nu-şi mai încăpea în piele de bucurie.. să producă pentru feţele regale! Cu banii câştigaţi ar putea să-şi deschidă prăvălia în câteva luni! Şi toate astea doar pentru că a decis în acea zi să se relaxeze şi să fie deschis la ceva nou!
Primul lucru la care s-a gândit după această întâmplare a fost să-i mulţumească înţeleptului mut. Îl ajutase aşa de mult şi nici măcar nu apucase să îl vadă complet la faţă! Vroia să-l strângă în braţe şi să-i spună cât de mult au contat întâlnirile lor.. Ajuns la colibă, bătu la uşă iar apoi deschise oblonul. Ochii dinăuntru străluceau de bucurie ca niciodată.
"Mare înţelept, ştiu că eşti mai retras de felul tău, dar vreau să-ţi mulţumesc din suflet şi să-ţi povestesc cât de mult m-ai ajutat!", spuse olarul.
Apoi deschise uşa şi rămase înmărmurit. Înăuntru, dincolo de uşă, era doar o oglindă.
avatar
piciul
Atotcunoscător
Atotcunoscător

feminin
Numarul mesajelor : 4086
Localizare : online
Data de inscriere : 08/06/2010

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de criss472013 la data de Lun 16 Sept 2013, 10:51 pm

...Am citit povestirile....versurile din aceasta sectiune si toate mi-au placut...ca un tribut adus sau ca o multumire voi lasa si eu o poveste
" Găsim întotdeauna ceea ce căutăm"

Era odată un bărbat care şedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăţi din Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl întrebă:
- Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.
Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare:
- Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?
Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.
Un neguţător care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste convorbiri şi pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse spre bătrân şi îi zise cu reproş:
- Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?
- Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi găsi în ei.
avatar
criss472013
Ucenic
Ucenic

feminin
Numarul mesajelor : 103
Varsta : 50
Localizare : constanta
Data de inscriere : 01/09/2013

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de Gabica la data de Mar 17 Sept 2013, 5:29 pm

îmi place: Povestea olarului lenes si a inteleptului mut

Mulţumesc pentru că ai scris-o aici


Pentru că nu a scris nimeni după mine completez cu o poveste pe care am primit-o azi pe mail:


*/Poveste dedicată celor care se consideră "tineri de suficient de multă
vreme"

Un domn mai în vârstă se hotărăşte să meargă la un safari în Africa. Îl
duce cu el şi pe câinele său bătrân pentru a-i fi companie.
Într-o zi, câinele se bucură să alerge după fluturi, până când îşi dă
seama că s-a rătăcit. În timp ce adulmeca urmele ca să găsească drumul,
vede un leopard alergând spre el cu intenţia vădită de a-l înfuleca.
Câinele bătrân îşi zice:"Văleu! Sunt terminat!", dar observă în
vecinătate nişte resturi de oase şi punându-se cu spatele la leopardul
care se apropia începe repede să roadă oasele cu poftă. Când să sară
leopardul pe el, câinele bătrân exclamă:
"Acest leopard a fost cu adevărat delicios! Oare unde mai găsesc unul?"
La auzul acestor vorbe leopardul se opri brusc, speriat, şi fugi de
acolo, gândind: "Ufff! Era cât pe ce! Câinele ăsta bătrân aproape că
mi-a venit de hac!"
În tot acest timp, o maimuță care a privit întreaga scenă dintr-un copac
se întrebă cum ar putea profita de ceea ce știa pentru a obţine
protecție din partea leopardului. Alergă repede după leopard, dar
câinele bătrân văzând-o că fuge cu viteză maximă, își dă seama că
maimuţa pune ceva la cale.
Maimuța îl ajunge din urmă pe leopard şi îi povesteşte despre viclenia
câinelui. Tânărul leopard, furios că a fost păcălit, zice:
"Hai, maimuță, sări pe spatele meu și vei vedea ce păţeşte cel care vrea
să mă înșele!"
Câinele bătrân vede leopardul cu maimuța în spinare și se întreabă
neliniștit: "Ei, acuma ce mă fac?!"
Se puse din nou cu spatele la atacatori și se comportă ca și cum nu i-ar
fi văzut. Când aceştia ajunseră destul de aproape de el, strigă cu
ciudă: "Unde-i afurisita aia de maimuţă?! De-o oră am trimis-o să-mi
aducă un alt leopard !!!"

/**/Morala:/**/Nu râde de cei în vârstă! Vârsta şi rafinamentul întrec
întotdeauna puterea și tinereţea. Spiritul și înţelepciunea se dezvoltă
doar odată cu experiența.




Ultima editare efectuata de catre Gabica in Mier 18 Sept 2013, 10:25 am, editata de 1 ori (Motiv : completare poveste)
avatar
Gabica
Atotcunoscător
Atotcunoscător

Numarul mesajelor : 1881
Varsta : 49
Localizare : Craiova
Data de inscriere : 27/04/2012

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de piciul la data de Vin 27 Dec 2013, 8:35 am

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

avatar
piciul
Atotcunoscător
Atotcunoscător

feminin
Numarul mesajelor : 4086
Localizare : online
Data de inscriere : 08/06/2010

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de bisisica bijuterii la data de Sam 28 Dec 2013, 9:49 pm

piciul a scris:În timp ce un om isi schimba roata la maşina nouă, baietelul lui de 4 ani a luat o piatra ascuţită si a inceput sa zgârie aripa maşinii. Mânios, barbatul a luat mâna copilului şi l-a lovit peste ea de multe ori, fără să-şi dea seama ca avea în mână o cheie.
La spital, copilul si-a pierdut toate degetele din cauza numeroaselor fracturi. Când si-a văzut tatal... copilul a intrebat cu ochii plini de durere: „Tati, imi vor creşte degetele la loc?”.
Barbatul a ramas impietrit de durere; s-a intors la masina si a lovit-o de mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte... stand in fata masinii s-a uitat la zgarieturi; baietelul scrisese: „TATI, TE IUBESC”.
Mânia si Dragostea nu au limite; alege-o pe cea din urma pentru a avea o viata minunata... Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiti.
Dar problema lumii de astazi este ca Oamenii sunt folositi si lucrurile sunt iubite... in timpul acestui an, sa fim atenti si sa ne amintim: Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oameniii pentru a fi iubiti.

Aminteste-ti mereu… vegheaza asupra gandurilor tale; ele vor deveni cuvinte. Vegheaza asupra cuvintelor tale; vor deveni fapte. Vegheaza asupra faptelor tale, vor deveni obiceiuri. Vegheaza asupra obiceiurilor tale, vor deveni un caracter. Vegheaza asupra caracterului tau; va deveni destinul tau.

@piciule, cu asta mi-ai dat lacrimile Sad Sad Sad 
cata dreptate...si cat de usor alegem mania...  zid 
avatar
bisisica bijuterii
Junior
Junior

feminin
Numarul mesajelor : 370
Varsta : 37
Localizare : neverland
Data de inscriere : 21/10/2012

http://bisisica-bijuterii.blogspot.ro/

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de piciul la data de Lun 13 Iul 2015, 5:36 am

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
piciul
Atotcunoscător
Atotcunoscător

feminin
Numarul mesajelor : 4086
Localizare : online
Data de inscriere : 08/06/2010

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de MagdaMarin la data de Sam 01 Aug 2015, 8:35 pm

Am citit-o e foarte interesantă .
Iar recent am citit "Cele 5 limbaje de iubire ale copiilor"
Tot emoționantă.

_________________
~[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]~[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]~


[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]/[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
MagdaMarin
Moderator global
Moderator global

feminin
Numarul mesajelor : 5480
Localizare : La volan(ta)ul masinii de cusut
Data de inscriere : 15/11/2009

https://picasaweb.google.com/115072338271267453701/HaineNoiDeCal

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de piciul la data de Vin 28 Aug 2015, 6:36 am

ROST… de Dan Puric
"Părinții noștri pleacă să culeagă căpșuni și să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct și cancer pentru multinaționalele lor, conduse de securiștii nostri."
Când te desparți din vina ta, încerci o vreme să te lupți cu ireversibilul, îți dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă și renunți. Când te desparți din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înțelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas, și te chinui să pricepi ce n-a fost bine și unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum. La fel se întâmplă și atunci când te desparți de țara ta. Dezamăgit, înșelat, mânios, îndurerat. Nu ți-e usor s-o lași. Țara și mama nu ți le alegi. Te așezi pe celălalt mal al lumii și cauți răspunsul: ce s-a întâmplat cu țara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.
României i-a dispărut rostul. E o țară fără rost, în orice sens vreți voi. O țară cu oameni fără rost, cu orașe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, mașini și țoale fără rost, cu relații și discuții fără rost, cu minciuni și înșelătorii care nu duc nicăieri. Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul și credința.
Bătrânii. România îi batjocorește cu sadism de 20 de ani. Îi ține în foame și în frig. Sunt umiliți, bruscați de funcționari, uitați de copii, călcați de mașini pe trecerea de pietoni. Sunt scoși la vot, ca vitele, momiți cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privați prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde și bătute, asta au ajuns bătrânii noștri. Câini ținuți afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane. Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiți. O fonotecă vie de experiență și înțelepciune a unei generații care a trăit atâtea grozăvii e ștearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.
Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în țara aia? Cine-l mai are și cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susține un program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajați să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supraviețui fără ajutoare de la țările “prietene”. La noi chestia asta se numește “agricultură de subzistență” și lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca țăranii să-și cumpere roșiile și șoriciul de la hypermarketuri franțuzești și germane, că d-aia avem UE. Cântatul cocoșilor dimineața, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiță până de Ignat, corcodușele furate de la vecini și iazul cu sălcii și broaște sunt imagini pe care castrații de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înțelege și, prin urmare, le califică drept niște arhaisme barbare. Să dispară! Din bețivii, leneșii și nebunii satului se trag ăștia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu știu ce înseamnă pământul, câtă liniște și câtă putere îți dă, ce povești îți spune și cât sens aduce fiecărei dimineți și fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineața și plecau la câmp cu ciorba în sufertaș. Pe toți gângavii și pe toți puturoșii ăștia i-au făcut comuniștii primari, secretari de partid, șefi de pușcării sau de cămine culturale. Pe toți ăștia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creștinește.
Credinta. O mai poartă doar bătrânii și țăranii, câți mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume și pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă și flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or sa moară oamenii ăștia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu. Avem, în schimb, o variantă modernă de credință, cu fermoar și arici, prin care ți se văd și țâțele și portofelul burdușit. Se poartă la nunți, botezuri și înmormântări, la alegeri, la inundații, la sfințiri de sedii și aghesmuiri de mașini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluției. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă și cu un “Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu’ părinte, e urgent. Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăștia depozite și vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulțesc, credincioșii se împuținează, sfinții de pe pereți se gândesc serios să aplice pentru viză de Canada . Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân și cu bani, cu care se mărită. Băieții noștri fură bancomate, joacă la pokere și beau de sting pentru că știu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinții noștri pleacă să culeagă căpșuni și să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct și cancer pentru multinaționalele lor, conduse de securiștii nostri.
Sună-ți bunicii, pune o sămânță într-un ghiveci și aprinde o lumânare pentru vii și pentru morți.
avatar
piciul
Atotcunoscător
Atotcunoscător

feminin
Numarul mesajelor : 4086
Localizare : online
Data de inscriere : 08/06/2010

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de 32vali la data de Vin 28 Aug 2015, 10:44 am

Piciul...profund mesajul si din pacate, adevarat. Ceea ce este cel mai rau ca nimeni nu invata nimic din tot ce se intampla.
avatar
32vali
Nou venit
Nou venit

feminin
Numarul mesajelor : 92
Varsta : 39
Localizare : bucuresti
Data de inscriere : 06/12/2010

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de valentinadof la data de Sam 29 Aug 2015, 2:47 pm

Superb,piciu hug

_________________
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
valentinadof
Moderator
Moderator

feminin
Numarul mesajelor : 3156
Varsta : 41
Localizare : dofteana,bacau
Data de inscriere : 29/01/2010

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de piciul la data de Vin 12 Feb 2016, 6:28 am

A VENIT IARNA....
Aceasta "poveste" da de gandit,; te face sa te opresti si sa gandesti. Cititi-l incet!

Ştii...timpul are un fel al său de a se mişca repede şi de a nu-ţi da răgaz să
devii conştient de trecerea anilor. Parcă mai ieri eram
tânăr, abia căsătorit şi urcându-mă la bordul noii
vieţi alături de partenerul/a meu/a de cuplu. Într-un fel,
parcă s-a întâmplat cu ani în urmă şi mă întreb unde
s-au dus toţi aceşti ani. Ştiu că i-am trăit pe toţi.
Am străfulgerări în care văd cum era odată, cu toate
speranţele şi visele.


Dar iată că acum trăiesc...iarna vieţii mele şi sunt luat prin
surprindere. Cum am ajuns aici atât de repede? Unde s-au
dus anii şi unde s-a dus tinereţea? Îmi amintesc clar cum
întâlneam oameni mai în vârstă decât mine de-a lungul
anilor şi cum gândeam că aceşti oameni mai în vârstă
erau la ani distanţă de mine, astfel încât această
iarnă părea atât de departe, încât nici măcar nu mi-o
puteam imagina prea bine.


Dar iată-mă aici....prietenii mei sunt pensionari şi au
încărunţit...se mişcă mai încet şi eu văd în ei
persoane vârstnice. Unii sunt într-o formă mai bună,
alţii într-o formă mai proastă decât mine, dar la toţi
constat o mare schimbare...Nu mai regăsesc în ei pe cei de
care îmi amintesc că erau tineri şi vibranţi, ci...ca
şi mine, vârsta lor începe să se arate şi acum suntem
noi acei oameni mai în vârstă pe care îi vedeam şi în
care nu ne imaginam că ne vom transforma. Acum, în fiecare
zi am sentimentul că şi a face un duş reprezintă o
provocare pentru ziua respectivă! Iar a trage un pui de
somn după-amiaza nu mai înseamnă răsfăţ, ci
obligaţie! Căci dacă nu dorm din proprie voinţă, adorm
pe locul în care mă aflu!

Astfel, intru acum în acest alt anotimp al vieţii mele nepregătit pentru toate
durerile şi junghiurile, pentru pierderea puterii şi a
capacităţii de a merge şi de a face lucruri pe care
mi-am dorit să le fac dar nu am reuşit niciodată ! Cel
puţin însă ştiu că iarna a sosit şi nu ştiu cât va
dura...asta ştiu, că atunci când s-a terminat pe acest
pământ, s-a terminat pur şi simplu. Va începe o nouă
aventură !

Da, am regrete. Există lucruri pe care nu aş fi vrut să le fac, lucruri pe care
ar fi trebuit să le fac, dar, într-adevăr, sunt şi multe
lucruri de care mă bucur că le-am făcut. Toate s-au
întâmplat într-o singură viaţă.

Aşa că, dacă nu te afli în iarna vieţii tale, lasă-mă să-ţi reamintesc că ea
va sosi mai repede decât îţi închipui. Deci, orice ce
ţi-ai dori să realizezi în viaţă, te rog să realizezi
repede ! Nu amâna prea mult lucrurile ! Viaţa trece repede.
Fă azi tot ceea ce poţi, căci nu poţi şti cu
siguranţă dacă te afli sau nu în iarna vieţii tale ! Nu
ţi s-a promis că tu vei avea parte de toate anotimpurile,
aşa că trăieşte pentru azi şi spune toate lucrurile pe
care vrei ca cei dragi să şi le amintească...şi speră
că ei te vor aprecia şi iubi pentru toate lucrurile pe
care le-ai făcut pentru ei în toţi anii
trecuţi!

"Viaţa" este un dar pentru tine. Felul în care îţi trăieşti viaţa este
darul tău pentru cei care vin după tine.
Transformă-l într-unul fantastic.
TRĂIEŞTE-ŢI BINE VIAŢA! BUCURĂ-TE DE AZI ! FĂ CEVA AMUZANT ! FII FERICIT !
FĂ DIN ACEASTĂ ZI UNA GROZAVĂ !

Ţine minte, "Adevărata avere este sănătatea, nu nişte amărâţi de bani."

TRĂIEŞTE FERICIT ÎN 2016, in 2017...!
ÎN SFÂRŞIT, GÂNDEŞTE-TE LA URMĂTOARELE:
AZI EŞTI MAI BĂTRÂN DECÂT AI FOST VREODATĂ, TOTUŞI EŞTI MAI TÂNĂR DECÂT
VEI FI DE ACUM ÎNAINTE, BUCURĂ-TE DE ACEASTĂ ZI DE LA UN CAPĂT LA ALTUL AL EI.

Să ieşi din casă este bine, a te întoarce acasă este mai bine !

Uiţi nume, dar...este bine, căci alţi oameni uită şi că te-au cunoscut
vreodată !!!

Nu-ţi mai pasă de lucruri de care îţi păsa, dar cu siguranţă îţi pasă
că nu-ţi mai pasă de ele.

Dormi mai bine pe un fotoliu cu televizorul zbârnânindu-ţi în faţă
decât într-un pat.
Acesta se numeste "pre-somn."

Îţi lipsesc zilele când totul mergea doar apăsând pe un buton de
"pornit" şi "oprit"

Ai tendinţa de a folosi mai multe cuvinte cu patru litere..."ce?"
(what în engleză), "când" , "unde"
Acum că îţi permiţi bijuterii scumpe, nu le mai porţi purta în
siguranţă nicăieri.

Ceea ce odată erau pistrui, sunt acum pete hepatice.

Dar
VECHI este bun în anumite sensuri: cântece vechi, filme vechi şi mai
ales prieteni vechi. !
Bucură-te "prieten vechi!" Trimite acest mesaj altor prieteni vechi şi
fă-i să râdă aprobator.

Nu ceea ce Aduni, ci ceea ce Răspândeşti spune ce fel de viaţă ai trăit.
avatar
piciul
Atotcunoscător
Atotcunoscător

feminin
Numarul mesajelor : 4086
Localizare : online
Data de inscriere : 08/06/2010

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de Dorulet la data de Vin 12 Feb 2016, 7:00 am

Plina de intelepciune,dar si...un oarecare pesimism.Timpul este o notiune creata de om,dar doar omul sufera de trecerea lui,iar el ramane acelasi.Cat de fericite sunt animalutele,ca n-au notiunea timpului!
Pentru a înţelege valoarea:
-unui semestru, întreabă un student care a pierdut un examen important;
-unei luni, întreabă o mamă care a născut prematur;
-unei săptămâni, întreabă editorul unei reviste săptămânale;
-unei ore, întreabă îndragostiţii care aşteaptă să se vadă;
-unui minut, întreabă persoana care a pierdut trenul, autobuzul sau avionul;
-unei secunde, întreabă pe cineva care a supravieţuit unui accident;
-unei miimi de secundă, întreabă atletul care a câştigat medalia de argint la Olimpiadă.
Timpul nu aşteaptă pe nimeni. Preţuieşte fiecare moment pe care-l ai.

avatar
Dorulet
Atotcunoscător
Atotcunoscător

feminin
Numarul mesajelor : 2999
Localizare : Transilvania_Romania
Data de inscriere : 16/04/2010

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de Gabica la data de Vin 12 Feb 2016, 11:17 am

Mulţumesc Doruleţ!
avatar
Gabica
Atotcunoscător
Atotcunoscător

Numarul mesajelor : 1881
Varsta : 49
Localizare : Craiova
Data de inscriere : 27/04/2012

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de piciul la data de Sam 13 Feb 2016, 6:58 am

Da, Dorulet a mea este ...melancolica! A ta este optimista! Amandoua sunt reale.
avatar
piciul
Atotcunoscător
Atotcunoscător

feminin
Numarul mesajelor : 4086
Localizare : online
Data de inscriere : 08/06/2010

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de piciul la data de Vin 24 Feb 2017, 6:21 am

Dorinte
Un om a dat peste o lampa si din lampa a iesit un duh.
– „Omule – i-a spus duhul – sunt servitorul tau! Spune ce dorinta ai si eu ti-o voi indeplini pe loc! Pot sa-ti ofer tot ce-ti doresti! Treaba mea e sa te fac fericit!„

Omului nu-i venea sa creada. Cum era sarac si fara adapost, i-a cerut duhului o casa.
– „Asta te face pe tine fericit? Imediat!. Dorinta ta e bucuria mea, i-a raspuns duhul si o casa nou-nouta a aparut.
– Iti place? Esti fericit?, l-a intrebat duhul.
– Da, fireste”, i-a raspuns omul.

Dar nici n-a apucat sa se dezmeticeasca si sa se bucure, ca duhul l-a intrebat din nou:
– „Ce-ti mai doresti? Dorinta ta e bucuria mea.”
Omul a capatat curaj si i-a cerut un palat bogat.
– „Asta te face pe tine fericit? E ca si facut.”
Si  castelul s-a ivit imediat.

Omului i se parea ca visa, dar totul era real. A parasit casa, in care nici nu apucase sa intre, si s-a dus in palatul plin de bogatii.

Duhul il insotea ca o umbra.
– „Iti place? Te face fericit? Ce-ti mai doresti? Eu pot sa-ti implinesc orice dorinta.”
Omul a vrut curteni si alai, un intreg popor de supusi la palat, peste care sa fie stapanitor. Duhul i-a implinit dorinta de indata. Supusii se plecau in fata stapanului lor, iar omul nostru incepea sa se simta puternic si important.

– „Iti place? Iti aduce fericire? Ce dorinta mai ai? Dorinta ta e bucuria mea”, ii soptea duhul mereu.
– „Vreau straie alese si mese bogate si imbelsugate, pline cu toate bunatatile pamantului.”
Duhul a transformat totul in realitate, pe negandite. Omul a mancat si a baut pana n-a mai putut, servit si laudat de supusi, dar duhul n-avea odihna si iar l-a intrebat ce-si mai dorea.

Omul i-a cerut un harem plin cu cele mai frumoase femei din lume, gata sa-i satisfaca toate poftele.

– „Asta te face pe tine fericit? Imediat se face.”

Si duhul i-a indeplinit dorinta. Bogat, mancat, baut, spalat, indestulat si desfatat, omul a obosit de toate si curand s-a plictisit de moarte. Dar niciun pic de liniste n-avea. Duhul era mereu la urechea lui, insotindu-l pretutindeni si intrebandu-l fara incetare ce-si mai dorea ca sa fie fericit.

Cumplit de satul de toate, omul i-a spus duhului:
– „Iti multumesc pentru tot. Acum am tot ce mi-am dorit vreodata. Nu-mi mai doresc nimic.„
Duhul a tunat si a fulgerat, suparat peste masura:
– „Nu se poate! Trebuie sa-ti mai doresti ceva! Nu se poate sa fii fericit fara dorinte! Si eu ce fac? Asta e treaba mea, sa-ti implinesc toate dorintele si sa te fac mereu fericit. Dorinta ta e bucuria mea. Deci, spune-mi, ce-ti mai doresti, omule?„

Obosit, satul peste poate si foarte speriat, omul nu mai voia decat sa scape de duhul cel sacaitor si fara de odihna, din pricina caruia nu mai putea avea nicio clipa de liniste. Atunci, tot framantandu-se, i-a venit o idee:
– „Duhule, ce ziceai, ca dorinta mea e bucuria ta si ca ai face orice ca sa ma vezi fericit?
– Intocmai, i-a raspuns duhul bucuros. Ce-ti doresti?
– Pai, uite, imi doresc ca tu sa te duci si sa te invarti in jurul copacului de colo pana cand ti-oi spune eu sa te opresti. M-ai inteles?
– Desigur, i-a zis duhul. Asta te face fericit?
– Da, asta ma face pe mine foarte fericit, l-a asigurat omul.
– Atunci, pe data se face. Dorinta ta e bucuria mea.”

Si duhul s-a dus bucuros si a inceput sa se invarta in jurul copacului, fara oprire. Omul a rasuflat usurat, scapat de o mare povara. Nu-si mai dorea absolut nimic decat sa fie lasat in pace, singur si in liniste. Chiar era fericit. Si duhul era fericit sa faca orice ca omul sa fie fericit.

Poate sunteti totusi curiosi sa stiti cine era duhul din poveste : mintea!!
avatar
piciul
Atotcunoscător
Atotcunoscător

feminin
Numarul mesajelor : 4086
Localizare : online
Data de inscriere : 08/06/2010

Sus In jos

Re: Intelepciune prin povestiri

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 2 din 3 Înapoi  1, 2, 3  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum


©Copyright Lucrudemana.com 2008-2015 | All Rights Reserved
FB